Compromisul, acest refugiu al frustrărilor, explicație psihanalitică a lăcomiei, pretext de derapaje grave și izvor nesecat de umilințe, el, omniprezent și ubicuu, el este marele personaj, magnificul zeu al timpurilor noastre. Economistul și politicianul german Ludwig Erhard spunea despre compromis că este „arta de a împărți un tort astfel încât fiecare să creadă că a primit felia cea mai mare„. În piesa MAGNIFICUL a lui Mihai Ispirescu pusă în scenă de regizorul Lucian Sabados la Teatrul Nottara compromisul devine„regulă și rețetă infailibilă de supraviețuire”. Doar în piesă? Doar în teatru?
„Magnificul, un spectacol-interogație, o posibilă cheie de interpretare a ceea ce trăim noi, românii, Acum și Aici!”, spune regizorul Lucian Sabados. Da, nimic din peisajul dezolant al politicii românești nu lipsește de pe scenă. Orașul peste care domnește cu autoritate Magnificul poate fi localizat oriunde. Pentru că oriunde se poate, se permite, se acceptă tacit ca Primarul să își aleagă consilierii dintre prietenii de afaceri, să își camufleze afacerile, să inventeze evenimente festiviste malaxor de tocat bani publici, să manipuleze, să facă din trădare un obicei, să amaneteze cu tupeu agresiv viitorul.
„Se întâmplă destul de des ca scenografia să fie pur și simplu un suport pentru o poveste, fără să pună o amprentă, fără să fie o parte vie din spectacol. Anumite texte au nevoie de așa ceva, altele nu.” Sunt cuvintele scenografului Vladimir Turturică, atât de bine cunoscut publicului fidel de la Unteatru. Magnificul fiind o piesă de text și de interpretare, apelează la o scenografie simplă (sintagma“simplu și funcțional”), imaginând un interior asemănător unui birt unde se întrunesc consiliile Primarului. Pereții ascund firide și uși, ușițe, unde toate lumea poate spiona și poate fi spionată.Într-un colț o simplă canapea roșie marchează locul răbufnirilor conjugale. Aș fi vrut o mai mare atenție dată costumelor, total impersonale, fără un semn distinctiv, dând impresia de improvizație. Coloana sonoră asigurată de Alexandru Suciu întreține atmosfera de suspans, marchează inspirat momentele tensionate ale poveștii.
Este un spectacol de echipă unde actorii conlucrează, șterg granițele între personajele principale și cele secundare.
Mihai Marinescu în Herold Banache (Magnificul) bine ajutat de fizicul său, are undiscurs dictatorial, răspicat ce se constituie într-un instrument de dominare. Parcursul său scenic este cursiv, previzibil, natural, își găsește mereu explicații interioare pentru a-și justifica acțiunile.Isabela Neamtu, Adelina Banacheeste adecvată în rolul marii doamne de provincie, menține ritmul jocului, nu își pierde energia, dimpotrivă este mai credibilă în ultima parte a piesei.
Fredi Paisie / Gigi Giolgau / Colonel Mircea Topa, cele trei personaje secundare își găsesc în persoana talentatului Alexandru Mike Gheorghiu actorul potrivit.Poate sunt subiectivă, dar afirm că orice rol ar avea îl construiește minuțios, bazându-se pe o mișcare scenică și gestică impecabile, pe un firesc lucrat, afișat lejer. Alexandru Jitea în Tibi Albu este prea conștient de talentul său și îl afișează declarativ, exagerează pornirile bahice, acestea devin un pretext mult vizibil de moment comic brut, fără finețea cu care ne-a delectat în Praf de stele, spectacol al aceluiași Lucian Sabados. Sorin Cocis (Teo Vancea), actor cu mare experiență este protagonistul inspirat al celei mai dramatice scene din piesă (cea a umilirii publice), chiar dacă publicul s-a distrat copios. Actorul ilustrează perfect tipologia de plictiseala reactantă, cu motivaţie puternică de a părăsi situaţia neplăcută, alternativele de comportament fiind puternic constrînse.
Cristian Nicolaie în Ovi Boncu este defavorizat prin partitura cea mai puțin suculentă, de care se achită onorabil. Laura Anghel în Cici Smoleanu lasă o amintire relativ bună, dar păstrează unele gesturi, fraze artificiale și ostentative. În Nicu Buză, Răzvan Banica (minunatul Figaro) are un joc proaspăt, nuanțat, atent la fiecare gest, cu priviri încarcate de înțelesuri, cu atitudini și mișcări deloc întâmplătoare. Filip Ristovski, interpretul lui Țuțu Vârlan este pata de culoare a piesei, reușește efect comic proporţionat în raport cu personajul picant și colorat în expresie, are un joc everfescent în care nimic nu este în plus sau în minus.
Fără a avea umorul spumos din „Trăsura la scară, sau „Aprilie, dimineaţa”, fără tensiunea izbitoare din „Arşiţa şi viscolul”(spectacol pe care am avut norocul să îl văd în anii 90), MAGNIFICUL este o piesă scrisă articulat, cu replici actuale și o intrigă prea des întâlnită în istorisirile mass media care are norocul unui regizor ce și-a înțeles perfect rolul:„ Eu sunt genul de regizor care aleg un text pentru că automat, cred în el; sigur că rolul meu este să dezvolt, să concretizez, să portretizez, să dau substanţă imagistică textului, dar, de la el pleci, iar eu am respectat toate textele.”, sunt cuvintele lui Lucian Sabados.
Dealtfel între regizor și autor s-a țesut o îndelungată prietenie, MAGNIFICUL fiind a doua premieră absolută dăruită autorului, un nume legendar al generaţiei de dramaturgi din anii ’60-’80 ai secolului trecut când discursul dramatic era inevitabil impregnat de traumele comunismului.„Cât de contemporană este dramaturgia română?” se întreabă într-u eseu dnul Marian Popescu. Cu siguranță montarea de la Sala Lovinescu a Teatrului Nottara va fi un mare succes de public. Un public lucid ce va avea un gust amar știind că „Dacă compromis nu e, nimic nu e!”
MAGNIFICUL
Teatrul Nottara
de Mihai Ispirescu
Regia: Lucian Sabados
Scenografia: Vladimir Turturica
Muzica: Alexandru Suciu
Distribuția:
Herold Banache (Magnificul) – Mihai Marinescu
Adelina Banache – Isabela Neamtu
Fredi Paisie / Gigi Giolgau / Colonel Mircea Topa – Alexandru Mike Gheorghiu
Tibi Albu – Alexandru Jitea
Teo Vancea – Sorin Cocis
Ovi Boncu – Cristian Nicolaie
Nicu Buză – Răzvan Banica
Țuțu Vârlan – Filip Ristovski
Cici Smoleanu – Laura Anghel