Teama de a nu ne mai aparține, de a rămâne în viață fără să mai putem recupera legătura cu propria identitate, cu memoria care ne organizează trecutul și ne face recognoscibili pentru ceilalți. Teama dispariției care se petrece în interiorul Citește mai mult
„Poveste japoneză!” Un spectacol delicat și frumos. Sună banal cuvântul frumos? Și-a pierdut frumusețea sensul primar, acela de de armonie, de acuratețe sau de echilibru? Dacă nu, atunci „povestea japoneză” servește cu tandrețe acest sens. Jucat pe scenă, cu o Citește mai mult
Mai e vreun candidat? Inimioară mare, inimioară mică/ De Caragiale, încă ne e frică. „Mai e vreun candidat pe care nu l-am încercat?” Chiar, mai a rămas vreunul? Întrebarea a revenit astăzi, 20 oct., mai actuală ca oricând. Întrebarea umblă Citește mai mult
nopți), regia Silviu Purcărete Am văzut spectacolul Neasemuita poveste a lui Abul Hossein Yemenitul și a fugii lui în pustie (după 1001 de nopți), regia Silviu Purcărete, la el acasă. Nu am scris despre spectacol, am vorbit despre acesta cu Citește mai mult
„Nu îți este rușine?” auzim din ce în ce mai rar această întrebare, pitită sub teama ipocrită de a nu jigni. „Nu ne este rușine?”, nu, nu este de nimic, pentru că a ne fi rușine de ceva înseamnă conștientizare Citește mai mult
„La lontananza, sai, è come il vento/che fa dimenticare chi non s’ama.” îmi murmură în minte adesea aceste versuri dintr-un cântec desuet, știind că depărtarea arde și mușcă, lasă zgârieturi otrăvite și atingeri îngerești. Depărtarea e nelămurire și e frică, Citește mai mult
Din nou Tennessee Williams? Din nou „Un tramvai numit dorință”? Întrebări firești pentru un spectator de teatru, doar pentru acel spectator care nu realizează că marile texte ale dramaturgiei universale pot avea șansa unor spectacole care ne obligă să le Citește mai mult
Motto:„Ca și mine, luna ar pleca de acasă. Ca și mine, luna e legată cu funia de pământ„. „Gustul libertății amestecat cu cel al cafelei e cel mai bun gust din lume. Nu se compară cu nimic. E tot ce Citește mai mult
„Un regizor trebuie să-și cunoască limitele, dar să nu le accepte ca fiind definitive. Unele limite trebuie respectate, altele trebuie depășite. Poate că o parte din meserie este tocmai această încercare continuă de a vedea cât de departe putem merge.”. Citește mai mult
„Arta şi educația merg mână-n mână, se ştie asta! Teatrul poate deschide mai uşor nişte uşi către sufletul copiilor. Tocmai de aceea mi se pare foarte important focusul educațional din Reuniunea Teatrelor Naționale Româneşti din acest an!”. Mi-am permis să Citește mai mult
