CEHOV (nu doar) ÎN SHOW BUSINESS

Publicat de Alina Maer pe februarie 8, 2023februarie 8, 2023

Vin pe rând trăgând după ele valize colorate strident. Poartă haine diverse, unele ridicol de nepotrivite, altele sobre sau arogant de cool. Par diferite, sunt diferite, le unește doar o mare singurătate. Fiecare caută, încearcă, fiecare se agață cu disperare. Se agață de speranța că tumora este în remisie, că scena îi va propulsa statutul de starletă mediocră sau că un rol mare o va scoate din anonimat. Se ascund și se pierd  cu viața toată în cuvintele lui Cehov, crezând într-o adâncitură a sufletului că există pe lumea asta oameni în care tot este frumos, și sufletul, și mintea, și trupul, și hainele. Trei surori, trei actrițe, trei destine, trei chemări, trei eșecuri se împletesc printre cuvintele lui Cehov într-o poveste de dragoste despre teatru, hazard, putere.

Piesa „Anton  în show-business” scrisă de Jane Martin urmărește trei actrițe cu personalități și experiențe foarte diferite care  sunt distribuite într-o producție regională a  celebrei „Trei surori” de Anton Pavlovici  Cehov, într-un teatru regional din Texas unde ambițiile și viziunile artistice se lovesc de dificultăție economice, superficialitate și aroganță, toate convergând spre compromis și deziluzie. Catalogată ca „Simultan o scrisoare de dragoste și o scrisoare de stilou otrăvitor către teatrul american.”(Variety), piesa ironizează și sancționează idolatria lumii artistice americane față de teatrul rus, anglofilia, misoginismul în teatru, cultul celebrității, efemeritatea succesului, binomul talent-hazard.

Traducerea inspirată realizată de Ruxandra Enescu se înscrie pe linia cehoviană a  aliajului dintre lacrimă și zâmbet. Textul curge firesc, bogat în conținut, amuzant, ironic spre sarcastic, reușind acel„…comic, comic, comic, comic, tragic.”. Viziunea regizorală a lui Ștefan Lupu îi conferă acea tandrețe ce se întrevede în toate piesele pe care își pune semnătura, fie  regizor, fie coregraf. Scenografia Silviei  Horobeanu nu putea fi decât una simplă, funcțională, pe o scenă rotativă câteva elemente de recuzită de teatru, toate legănate într-o lumină difuză (Light design: Roxana Docan). De undeva, de sus, în mărime hiperbolizată o voce dintr-un  chip estompat (video design: Ovidiu Cristache) decide și închide drumuri. Din când în când o muzicăduioasă (Sound design: Dan Vasile) te rupe de „necontenita larmă a vieții”, proiectându-te într-o stare de imponderabil răvășitor.

Ștefan Lupu se depărtează de indicațiile scriitoarei de a folosi o distribuție feminină exclusiv, optând pentru actori în rolurile masculine. Radu Zetu  este Ben, cântărețul de country, care se îndrăgostește de Holly, în ciuda unei soții iubitoare și a unei familii de acasă. Un joc ce nu cade în ridicol, pentru că aerul macho este dublat de o sensibilitate ascunsă bine sub faldurile autoironiei. Fie că este Andy, Ralph sau Wikewitch,  Bogdan Talașman reușeștetrei personaje, toate cu accent și comportament diferite,  răsfrângeri ale unui unic personaj, măria-sa,  Regizorul. Cel ce afirmă că „80% din rolurile din teatrul american sunt jucate de bărbați și 90% dintre regizori sunt bărbați„ este pe rând isteric, megaloman, slugarnic, abuziv, absurd, semidoct. Elanurile narcisiste, pornirile histrionice, impulsurile violente sunt susținute cu energie, uneori  în accente voit grotești. Kate, interpretată de Claudia Prec nu pare deloc o caricatură a  producătorului rapace și indiferent. Sigură pe vocea ei căreia îi imprimă un cuceritor accent rusesc, fermă, cu o prezență scenică puternică, actrița captivează în tiradele ei despre frumusețea teatrului cehovian și hotărârea exaltată de a-l face iubit în lumea seacă și rigidă dintr-un banal oraș american. Actrița  echilibrează bine relația dintre cele trei personaje feminine principale și le pune cu generozitate în valoare.

Ruxandra Enescu o interpretează pe Holly-Mașa, o vedetă la modă în  televiziune, bogată și adulată, dar care are nevoie de respectul publicului, respect ce se câștigă numai într-o piesă  serioasă. Cred că este greu să joci cu talent rolul unei starlete fără talent, evitând îngroșările și exagerările. Ruxandra Enescu, într-o formă fizică  de invidiat, nu se rezumă doar la armele frumuseții feminine. Sub carapacea femeii de succes în stare să concedieze pe oricine îi încalcă dorințele, dezvăluie credibil frustrări cauzate de iubire toxice și nemulțumiri izvorâte din perceperea sa ca un obiect sexual în toate distribuțiile. Lupta  interioară  între a fi ce se cere, nu ceea ce este  o aruncă într-un vârtej de răutăți gratuite care o amărăsc și mai mult.

Apariția Oanei Pușcatu în Liz-Irina revigorează și împrospătează distribuția nu doar prin tinerețe, ci mai ales prin amestecul de naivitate, entuziasm exploziv, mirare neprefăcută. Îmbrăcată ridicol, cu o piepetănătură anapoda, Oana ține sub control exagerările voite, „derapează” voit și calculat, efectul comic se combină excelent cu cel dramatic. Căutând mereu să fie în grațiile celor din jur, Liz-Irina nu vrea decât ceva stropi de iubire și încredere în ea însăși.

Exilată într-un corp care o trădează, personajul Casey –Olga are șansa jocului unei actrițe mature, Mihaela Rădescu, o actriță poem și cânt, pe care o privești ca pe o imagine a fricilor,  a frământărilor sufletești, a neliniștilor mereu ale noastre. Într-un dialog cu publicul neostentativ, ghicit doar în replici interogative ce nu așteaptă răspuns, dăruind ea însăși răspunsuri vibrante, Casey știe că Olga sa nu va ajunge niciodată la Moscova, că timpul i-a fost devorat, iar netimpul are o unică direcție. Monologul lui Cassey  țâșnește din sufletul și din ochii înlăcrimați ai Mihaelei Rădescu, îl asculți și, chiar dacă teatrul nu ți-a schimbat viața, cu siguranța pentru câteva clipe viața s-a oprit în loc și  a aplecat capul în fața teatrului, cu smerenie și iertare: „: A venit cineva pe care îl cunoști că este o ființă sensibilă și a spus vreodată că piesa le-a schimbat viața? Nu, bine, bine. Știți cine este schimbat de Cehov? Pe mine. Termin piesa, e de genul: „Adu-mi un exorcist!” El îmi mănâncă viața. Mă mestecă. Mă scuipă afară. Sunt ca sângerare de la Cehov. Audienta? Cine știe care este afacerea lor? Ele vin din ceață; se întorc în ceață. Tușesc, strănută, dorm, desface mici bomboane tari și apoi se îndreaptă spre mașini în timpul cortinei. Și odată, odată aș vrea să ies și să spun celor care sunt pe culoar în timp ce luăm arcurile: „Hei! Scuză-mă! Ați putea să arătați puțină milă pentru că tocmai am lăsat totul aici pe scenă și chiar dacă nu ai ideea cea mai neclară despre ce a însemnat.”

Un regizor și câțiva actori te duc de mână dincolo de sunete, forme, culori spunându-ți niște povești mereu reale, mereu actuale, generând coborâri și urcări  în esența vieții, așa cum este ea, cehoviană sau mercantilă.După ce se termină aplauzele, nu te grăbești spre garderobă,  mai ții puțin timpul în mână, strângi uitarea în pumni, revărsând din tine o alambicată stare de bucurie și durere legate și împăcate una cu cealaltă. Cu ochii spre o lumină care pentru tine nu s-a stins, pleci încet cu vorbele lui Cehov picurate în suflet: „O, Doamne, Dumnezeule! Ni s-o împlini și nouă, odată, sorocul și ne vom duce pentru totdeauna. Lumea ne va uita. Ne va uita chipurile, glasul și toate câte au fost. Dar suferințele noastre se vor preface în bucurii pentru cei care vor trăi după noi”

                                                                   CEHOV ÎN SHOW BUSINESS    

                               După Jane Martin               

                                                                   Traducerea: Ruxandra Enescu

Regia: Ștefan Lupu

Scenografia: Silvia Horobeanu

Light design: Roxana Docan

Video design: Ovidiu Cristache

Sound design: Dan Vasile

Distribuție:

 Holly – Ruxandra Enescu;

Liz– Oana Pușcatu

Casey– Mihaela Rădescu;

Kate– Claudia Prec;

Ben– Radu Zetu;

Andy, Ralph, Wikewitch– Bogdan Talașman.