YERMA sau dulcea pasăre a maternității

Publicat de Alina Maer pe august 27, 2023august 27, 2023

Motto:„Moartea se deghizează în Iubire”

YERMA iubește. Iubește  lumea, aerul, noaptea, culoarea, vântul. YERMA iubește viața din ea, din afara ei, promisiunea vieții din ea. YERMA urăște. Urăște tăcerea, haosul, inutilul, zăvoarele, lațurile.YERMA urăște golul din ea, golul din afara ei,  pariul  mereu pierdut cu speranța plinului din ea. YERMA confundă iubirea cu scopul ei, maternitatea cu rostul iubirii. YERMA strigă după ajutor cu glas gâtuit de dogme și prejudecăți. YERMA se dăruiește obsesiv și programat, pierzând momentul de aur al hazardului. YERMA nu știe să fugă, nu vrea să se piardă,  fără să știe că deja s-a pierdut, conturile sale fiind la fel de neclare precum formele picturilor azvârlite peste tot.YERMA nu știe să se oprească, lângă cine să se oprească.

Federico Garcia Lorca explorează rolul femeilor din Spania rurală și dramatizează viața lor închisă și represivă sexual într-o trilogie rurală formată din cele mai faimoase trei piese ale sale, Nunta de sânge (1933), Yerma (1934) și Casa lui Bernada Alba (1936). Piesa„YERMA” a fost scrisă numită„un poem tragic”.de către autor) în pragul războiului civil spaniol, iar numele personajului central și titlul piesei denotă că sterilitatea care va fi tema piesei. Cuvântul „yermo” înseamnă în spaniolă „nelocuit, pustiu, necultivat, nu productiv” și se aplică în principal pământului steril. Poate fi folosit și ca substantiv care înseamnă „necultivat terenuri„, yermos. În piesa lui Lorca, Yerma este protagonista, o figură tragică tocmai pentru că este yerma.Yerma, ca și celelalte femei din tragedii, nu este sterilă fizic.Sterilitatea ei i se impune din surse externe, în principal soțul ei, Juan și respectarea  strictului cod de onoare care le ghidează viața.  Dorința ei de a avea un copil a fost neîmplinită de Juan, care, în primul rând, nu vrea copii și, în al doilea rând, își petrece tot timpul la lucru. Majoritatea locuitorilor orașului o învinuiesc pe Yerma pentru incapacitatea ei de a concepe. Lupta ei este între datoria față de soțul ei Juan, dorința interioară de a avea un copil și rușinea. Spre deosebire de un bărbat, care are pământul și munca lui, o femeie nu are altceva decât grija unui copil pentru a-i face să treacă ziua și este bântuită de dorința ei disperată de maternitate până când această obsesie o poate duce în nebunie.

Noua traducere/adaptare realizată de regizoarea Diana Păcurar o transformă pe tânăra protagonistă a lui Lorca, analfabetă, căsătorită cu un țăran  autoritar ales de tatăl ei, într-o pictoriță veselă și boemă de 30 de ani  căsătorită cu un prosper om de afaceri, mereu interesat să își extindă activitatea și foarte preocupat de prezența sa în fabrica pe care o conduce. Regizoarea adulmecă actualitatea textului și recunoaște dilema Yermei în multe tinere femei: „De ce vrei să devii mamă de tânără? Este condiționată fericirea unui cuplu de existența unui copil? Ce se întâmplă dacă unul dintre parteneri își dorește copii, dar celălalt nu? În ce măsură ești influențat de societate? Este maternitatea o formă de libertate sau,  mai degrabă, o cauză de restrângere a libertăților? Există discriminare între femeile cu copii și cele fără copii?”

Am putea aborda subiectul, dar mai ales viziunea regizorală  în contextul discursului feminist al vremurilor actuale. Unii critici au sugerat că punctul de vedere al lui Lorca ca bărbat homosexual într-o societate opresivă și  puternic patriarhală l-a poziționat să înțeleagă condiția femeii și să empatizeze cu ea, în special cu personajele sale feminine. Pe de altă parte, lirismul textului, împreună cu ambiguitatea sa cu privire la o sămânță de nebunie în gena Yermei, nu ne scoate total din sfera mitului. Tot mitică îmi pare a fi tratată problema onoarei, cuvânt desuet și lipsit de substanță. Trioul Yerma, Juan, Victor funcționează ca un mecanism ce trebuie să mențină în mișcare permanentă motorul onoarei. Juan este sub autoritatea unui al onoarei față de propria sa reputație și față de cea de familie. Onoarea sa este una socială, cea a Yermei, sexuală. Obligația lui Juan este față de comunitate, iar cea a Yermei este față de  casa ei. Juan, onoarea socială devine astfel cel mai înalt principiu de reglementare în societate.

Dacă piesa lui Lorca abundă în didascalii referitoare la mișcarea personajelor, la starea lor psihică, elementele de decor în Yerma sunt doar mențiuni ale locului, ceea ce lasă mult liber către regia de scenă. Ilinca Gavriliță, scenografă, împarte scena în două, un spațiu interior ca un bungalow și unul exterior, bucolic. Spațiul interior are pereți transparenți și perdele translucide, scapă oricărei încercări de intimitate, astfel că scena de început în care Yerma face dragoste cu soțul ei transformă spectatorul într-un adevărat voyeur. Totul este la vedere, nimeni nu se poate ascunde de nimeni, personajele interacționează deschis, vorbesc în tonuri naturaliste, au gesturi largi, personaje supranaturale apar și să dispar magic ca niște coșmaruri ce țâșnesc din subconștient. Efectul general este unul de neliniște, de sumbră prevestire. Folosind  sonorități din folclorul andaluz (Muzica: Adrian Piciorea//Robert Găgeată, Sound design: Raw Creatives), spectacolul  capătă  ritm, suspans, o evoluție dramatică bine definită de succesiunea scenelor, de transformarea „la vedere”a personajelor, de tensiunea ce stă să irumpă la fiecare cotitură. Selina Colceru, coregrafie, prin sublinierea senzualității personajului principal, prin scenele de dans tribal creează un  sentiment de atemporalitate arhetipal. Iluminarea (Lumini: Petrică Munteanu (maestru lumini), Tudor Smeu, Tudor Damian.Videoproiecție: Tudor Smeu) întărește caracterul vizual al montării, încadrând  drama personajului într-un peisaj straniu și nedefinit.

Distribuția spectacolului se împarte simplu și fără  tăgăduiri în Theodora Sandu și ceilalți. Ceilalți actori, respectiv Alexandru Beteringhe (Juan), Vlad Pavel(Victor), Claudia Suliman(Maria), Anca Florea(Esmeralda), Ion Gâlmă(Miguel) au evoluții corecte, cu amintirea energiei debordante și a simțului umorului la dnul Ion Gîlmă. Ar fi fost de preferat  mai multe scilpiri  de eros între cei doi bărbați, Juan și Victor către Yerma,  mai multe priviri furate sau pasionale, mai multă tensiune sexuală  care să stârnească finalul. Gabriel Spahiu(Enrique) este cel mai bun partener de replică pentru Theodora Sandu, are o apariție ezoterică, este cursiv în exprimare și gestică, are mister, iar scenele dintre cei doi sunt printre cele mai reușite din spectacol.

În rolul Yerma, Theodora Sandu radiază de bucuria întâlnirii cu un personaj care să îi pună în valoare calitățile artistice. Frumoasă, senzuală, ludică, mistică, frenetică, lunatecă, Theodora își iubește personajul și îl dăruiește cu înțelesuri noi, într-o lume nouă în raport cu ca în care a fost creat. Yerma personaj nu poate avea copii. Personajul Yermei este copilul Theodorei pe care îl naște cu trudă, îl crește cu sânge „A avea un copil nu este un buchet de trandafiri. Trebuie să suferim ca să-i vedem crescând. Eu uneori cred că jumătate din sângele nostru trebuie să plece.” În primele scene  personajul clocotește de energie, pe parcurs energia se reduce, amărăciunea se infiltrează în vocea ei, privirea se golește de speranță. Simți cum  proiecțiile unei căsnicii împlinite se estompează, transformându-se în resentimente otrăvitoare și în obsesii periculoase. Theodora știe să fie calină și înverșunată, tandră și cinică, revoltată și anihilată. Închisă de soț, dar mai ales de regulile societății (și de ipocrizia morală), ea se sufocă, nu are aer, respirația se afundă într-un zbucium haotic,  iar această  constrângere capătă o rezonanță universală. Pe măsură ce obsesia ei  crește, zâmbetul devine nu un reflex al bucuriei interioare, ci masca  pentru a acoperi toate emoțiile negative. Alunecarea spre autodistrugere și ură este inerentă, personajul devenind esența durerii, preștiindu-și soarta

Finalul piesei zguduie și bântuie. Imaginea Yermei ucise afectiv de propria faptă, săvârșind indirect și simbolic o pruncucidere ți se înfige în retină. Ți-e milă, ți-e groază, ți-e silă.Nu îi dorești nicio pedeapsă pentru că mâinile ei au avut efect de ghilotină și asupra ei. „Trupul meu steril pentru totdeauna. Ce ai ști? Nu te apropia de mine, pentru că mi-am ucis copilul. Eu însumi mi-am ucis copilul”. Mama, mireasa, moartea se iau de mână închizând un cerc complet din care nu mai au scăpare nicio speranță, niciun vis, niciun strop de aer. Onoarea a rămas imaculată.

YERMA

de Federico García Lorca

Traducerea și adaptarea:  Diana Păcurar

Regia: Diana Păcurar

Scenografia: Ilinca Gavriliță

Coregrafia: Selina Colceru

Sound design: Raw Creatives

Muzica: Adrian Piciorea//Robert Găgeată

Antrenor vocal: Denisa Hoble

Regia tehnică: Vasile David, Constantin Bărbulescu

Lumini: Petrică Munteanu (maestru lumini), Tudor Smeu, Tudor Damian

Videoproiecție: Tudor Smeu

Sunet: Florin Aflorei, Ovidiu Grădinar (maestru sunet)

                          Distribuţia:

Yerma: Theodora Sandu

Juan: Alexandru Beteringhe

Victor: Vlad Pavel

Maria: Claudia Suliman

Miguel: Ion Gâlmă

Enrique: Gabriel Spahiu

Esmeralda: Anca Florea