Frank Wedekind , dramaturg german de la sfarsitul secolului IX si inceputul sec.XX se impune in lumea teatrala cu piesa Desteptarea primaverii, numita o tragedie a copiilor. Caracterizarea pe care o da autorul piesei se potriveste chiar si acum peste 100 de ani, tragicul rezultand din lipsa de comunicare intre generatii cauzata de obtuzitatea adultilor, din necunoasterea de sine si refuzul de a analiza fiinta umana in complexitatea si fragilitatea ei. Piesa este considerata de critica o farsa tragica, o drama satirica, desi nuantele comice, in opinia mea, sunt absente
Desteptarea primaverii a scandalizat societatea conservatoare germana, deoarece face referire la sexualitate, viol, masturbare, violenta, avort, homosexualitate. Criticand cultura sexual-opresivă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, prin natura si indrazneala abordarii , piesa a fost interzisă de mai multe ori.
Conflictul tasneste ca in Lanul de secara a lui Sallinger din contradictiile majore dintre ingradirile sociale si natura libera, senzuala, diversa a naturii umane. Autorul este contemporan cu Freud , iar idei ale curentului psihanalizei se simt in portretizarea personajelor. Mediul ( familie, scoala, societate ) este unul opresiv in care evolueaza personajele adolescenti, astfel ca nevoile fizice, cognitive, afective nu sunt explicate, susţinute, recunoscute. Personalitatea adolescentilor se autofalsifica, devine un fel de personalitate de tip sine fals în dezacord cu sinele real, cu ceea ce este el.
Spectacolul regizat de Vlad Cristache la Teatrul Mic este denumit poem teatral rock. Coloana sonoră a spectacolului semnată de Daniel Rocca şi interpretată live de trupa Firma nu ramane la acest stadiu, ci, asemenea corului antic in tragediile grecesti, devine personaj permanent sau ecou al subconstientului personajelor.
Piesa se joaca in spatele cortinei, pe scena, acolo unde se afla si spectatorii, asezati in banci de lemn si in scaune aidoma bancilor. Patrulaterul scenei are ceva de arena, cusca, fiind marginit de o tabla imensa si un perete al oglinzilor. O piatra funerara simpla domina spatiul ca o presimtire sumbra a celor ce urmeaza sa se intample. Personajele se misca intr-un spatiu limitat, fiind prinse intre tabla imensa şi oglinzile deformatoare in care chipuri si trupuri nu se mai recunosc.
Actiunea incepe odata cu aniversarea de 14 ani a Wendlei Bergman, moment in care in opinia mamei, fetita nu mai este o fetita, fiind obligata sa poarte rochia lunga si neagra. Spaima adolescentei de moarte si presimtirea acesteia o fac sa refuze darul maturitatii, rochita scurta si veche devenind un semn al copilariei din care sufletul adolescentin nu vrea sa iasa.
Ceva tragic plutese in aer , un suflu de tragedie greaca se simte in vantul datator de speranta si mirosind a libertate,vant ce insoteste jocurilea adolescentilor copii inca. Scena este invadata pe rand de grupurile de baieti si fete, toti plini de viata, incredere, trecand cu optimism si prin puterea prieteniei peste rigiditatea extrema a traiului zilnic in familie, scoala.Evocarile individuale despre violenta gratuita in familie, fervoarea religioasa , absurditatea si cantitatea excesiva a temelor sunt pline de candoare si duiosie. Adolescentii par a se supune si a pierde orice urma a eului propriu in fata convenientelor si dogmelor ce se transmit de la o generatie de alta. Discutiile si jocurile reflecta o lume abuziva, violenta verbal si fizic, ignoranta, ipocrita, in care adolescentii rezista cu greu, gratie prieteniei, visului. Nimic vulgar, nimic pervertit in clocotul de viata al fetelor ce sar coarda in bataia vantului, visand la propriii copii, crescuti altfel.
Se disting in personajul colectiv adolescentin cateva figuri emblematice.
Mortiz Stiefel, sensibil, ambitios, incapabil sa dea piept cu greutatile vietii, sa suporte esecul, aşa că sinuciderea pentru el reprezintă o salvare.
Wendla Bergman, frumoasa, tonica, avand premonitii ale mortii, victima a propriei naivitati si increderi absolute in propria mama.
Melchior Gabor este adolescentul lider, inteligent, scormonitor in propria constiinta, sensibil, un model pentru ceilalti, introvertit, patimas. Nu o iubeste pe Wendla, ,nici Wendla nu il iubeste. Apropierea dintre ei incepe printr-un impuls sado masochist al fetei care vrea sa simta durerea, baiatul raspunzandu-i cu o revarsare de forta si ura fata de propriii demoni. Scena de dragoste dintre ei nu este nici lirica, nici obscena, ramane doar la nivelul pur senzorial, intr-o betie a instinctelor trezite si atotstapanitoare.
Ilse este fata rebela, cu un trecut libertin,credincioasa prietenilor din copilarie, simtind primii fiori ai iubirii fata de Moritz Stiefel.
Hanschen si Ernst trec prin transformari fizice greu de constientizat, alunecand in perversitate, homosexualitate ca forma incipienta a iubirii .
Martha Besser intruchipeaza victima perfecta, fara puterea de a se revolta in fata pornirilor parintesti abuzive si bigote. Marta nu are stralucire, destinul sau fiind deja scris si savarsit inainte sa inceapa.
Toate personajele adolescente dezvolta o personalitate aparentă, care să-i mulţumească pe ceilalţi, pe adulţii care îl cresc şi-l educă. Şi în spatele acestei personalităţi fiecare ascunde sinele lui real, reprimat, inhibat, intr-o dimensiune invizibilă a realității care nu este întrutotul trăită sau exprimată.
Sistemul de invatamant sec in emotii si exhausitiv in teme este repezentat de patru personaje grotesti, a caror vorbire pasareasca este neinteligibila adolescentilor. Actorii Gheorghe Visu, Avram Birău, Ion Lupu, Petre Moraru creeaza parca un unic personaj caricaturizat, obedient, servil, total insensibil la nevoile firesti de cunoastere ale adolescentilor si incapabili sa inteleaga transformarile clocotitoare ce le mistuie sufletele si trupurile, nevoia lor de revolta. Se distinge figura rectorului interpretat de Gheorghe Visu, la fel de arid, autoritar, agitat , cu un limbaj de lemn dur si inflexibil. Emblematica e scena judecarii in contumacie a faptelor reprobabile savarite de adolescentul Melchior prin tintuirea la zidul infamiei a portretului acestuia. Tabla nu este un instrument al cunoasterii, ci un zid fara ferestre sau cu toate ferestrele inschise, un loc al damnarii si al supliciului.
La slujbele de inmormantare cele doua tabere sunt fata in fata. Nici in aceste momente nu se vad punti de legatura. Maturii se ascund sub umbrele imense, nu exista lacrimi, nici regrete, nici remuscari. La moartea hamletiana lui Moritz, anticipata de un superb monolog, candelabrele coboara pe pamant, luminile lor devin lumanari cababile sa calauzeasca intr-o alta lume un suflet chinuit si neinteles.
Intre adolescenti si profesori se interpune universul parental, si el sfasiat de conveniente, obediente fata de sistem. Ii acuzi pe parintii ignoranti si rai, le urasti sufletul pustiu si marunt. Un personaj iti atrage atentia, Doamna Bergmann, isi iubeste cu disperare fiica, incearca sa ii fie alaturi dar sfarseste indirect sa o ucida, neintelegand educatia primita in propria familie nu trebuia livrata intocmai .
Piesa „Deşteptarea primăverii” de Frank Wedekind ramane o poveste tragica, cu accente naturalist –realiste despre urmarile crude ale rigiditatii, prostiei, ipocriziei, falsei pudori. Adolescentii de azi stiu ca nu berzele aduc copii, dar inca pretutindeni lipsa de educatie sau o educatie stearpa face ravagii printre tineri.
In seara in care am vazut piesa publicul majoritar era tanar. M-am simtit privilegiata ca, acum foarte mult timp, primavara se destepta pe scena de la Bulandra sub bagheta marelui Ciulei, iar eu incercam si atunci sa ii inteleg razvratirea dureroasa.Ultima noapte a copilariei si intaia noapte a adolescentei transforma uneori primavara in antiprimavara.
Teatrul Mic din Bucureşti
„Deșteptarea primăverii”, poem teatral rock după piesa lui Frank Wedekind
Traducerea: Victor Scoradeţ
Regia şi scenografia: Vlad Cristache
Muzica originală: Daniel Rocca interpretată live de trupa FIRMA
Light design: Iulian Bălţăţescu
Distribuţia: Ionuţ Vişan, George Albert Costea, Alina Rotaru, Cezar Grumăzescu, Alexandru Voicu, Silvana Mihai, Rareş Florin Stoica, Aida Economu, Marian Olteanu, Alina Petrică, Andreea Alexandrescu, Liliana Pană, Mihaela Rădescu, Gabriel Costin, Gheorghe Visu, Avram Birău, Ion Lupu, Petre Moraru