Istoria se scrie între rânduri de sârmă ghimpată, în lătrat de câine de luptă, în șuier de sirene și miros de carne încinsă. Istoria sângerează cruzime și absurd. Istoria are nevoie de cuvinte: pumnale și făclii, frânghii și leacuri. Cuvintele pot îngropa istoria sau o îi pot da viața cea veșnică. Piesa „Cele mai frumoase zile ale tinereții mele” de la Teatrul Evreiesc pornește de la cuvintele ANEI NOVAC consemnate în jurnale pe care le ține cu minuțiozitate și evlavie în drumurile sale de la Auschwitz, apoi la Plassow, apoi din nou la Auschwitz.
Cine este Ana Novac? Monica Lovinescu o descrie astfel: „Una din rarele supravieţuitoare şi unica deportată care reuşise să-şi ţină acolo un jurnal ce devenise singura raţiune a îndârjirii ei de a rămâne în viaţă. Inuzitată era şi ironia nimicitoare cu care-şi nara experienţa şi ale cărei accente nu le-am mai regăsit în scrierile niciunui alt martor.” .
Un om al cuvintelor, o supraviețuitoare, o Anna Frank a Europei de Est. Jurnalul lui Zimra Harsányi (? 1929, Dej-31 martie 2010 la Paris) care a devenit cunoscută ca scriitoare sub pseudonimul Ana Novac, a apărut prima dată în Ungaria, în 1966. Ulterior, traduceri ale jurnalului, în care autoarea descrie anii trăiți (sau muriți) în lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Płaszów, au apărut şi în Germania, Franța, Olanda, Statele Unite ale Americii şi-n 2004 în România, tradus de Anca-Domnica Ilea sub titlul:„Cele mai frumoase zile ale tinereții mele„. Dacă jurnalul Annei Frank descrie stări, întâmplări din afara lagărului, cel al Anei Novac este rodul experienței nemijlocite a lagărului, un șuvoi de povești ale autoarei, ale colegelor de celulă, o pânză polifonică din care se ițesc chipurile și vocile victimelor, dar și cele ale torționarilor. Început în lagăr, jurnalul a fost continuat și după eliberare.”Azi sunt convinsă că numai datorită jurnalului am supraviețuit. (…) A fost un mod de a supraviețui supraviețuirii„, scria mai târziu Ana Novac.
Jurnalul a fost dramatizat pentru spectacolul document de la Teatrul Evreiesc de Liana Ceterchi, asistent regie Anka Levana. Pasionată de a aduce pe scenă personaje reale, „spirite puternice care au avut misiunea de a da culoare lumii ”(Mata Hari, Vivien Leigh, Zelda Fitzgerald și Camille Claudel), regizoarea Liliana Ceterghi se oprește acum prin acest spectacol document tot asupra unei „femei mistuite de pasiune”. Ana Novac și-a trăit viața în numele disperării că adevărul nu va fi urlat lumii întregi: „N-am mai avut decât un singur gând: să-i strivesc, rămânând în viață cu orice preț, o Evreică în plus, care să-i vadă reci și spânzurați!”
În scenografia ce poarta semnatura Vioricai Petrovici, dar și cu inspirația conceptului video al lui Liviu Alecu, pe fundal sonor asigurat de Bogdan Lifșin și Sergiu Marin( ilustrație muzicală), scena devine o pânză multimedia țesută din imagine, lumină, sunet în care simți atmosfera terifiantă a lagărului, adulmeci duhoarea barăcilor supraaglomerate, te orbesc luminile de pază, te cutremură lătratul câinilor, tresari la pocnetul biciului sau la șuierul veninos al sirenelor. Videoproiecțiile sunt integrate firesc în poveste, o punctează temporal și geografic, fără adaos inutil.
Spectacolul este deschis de dna Maia Morgenstren, interpreta sobră și impozantă a Anei Novac, un copil sub vremi odinioară, un matur împăcat cu destinul, dar nu resemnat. Alături de dna Morgenstern piesa beneficiază de jocul a cinci actrițe extraordinare ale Teatrului Evreiesc și nu numai (Katia Pascariu, Viorica Bantas, Iolanda Covaci, Luana Stoica, Natalie Ester), fiecare actriță întruchipând diverse destine sau felii din personalitatea Anei, într-o polifonie a firii umane în care povestea spusă de fiecare se integrează ca într-un puzzle al suferinței universale.
Primul monolog îi apaține actriței Iolanda Covaci, o fărâmă de om care poate ucide durerea cu forța ochilor ei albaștri, cu mâinile ei crispate, cu spasmele trupului ei micuț. Versatila Katia Pascariu( cu imensa experiență din teatrul independent de a juca într-o oră orice personaj) este cinică și cu un simț al umorului cățărat din abisurile sufletului ce nu vrea să se piardă. Luana Stoica pare o efigie a durerii desprisă parcă din tragediile antice. Natalie Ester, cea care mărturisește „…am un loc aici, sub streaşină. Îl împart cu corbii. Nemişcarea mea îi atrage” duce în ea duritatea cărămizilor lipte de palmele însângerate. Viorica Bantaș are întipărită pe chip acea feminitate ce se prelinge fie și dintr-un zâmbet trist, zâmbet descris în proza lui Andrei Makine ca „o mică victorie, o revanșă asupra grosolăniei oamenilor”
În coregrafia ce ii apartine Malinei Andrei, actrițele posedă o remarcabilă plastică a corpului extrem și împletesc mișcările sacadate, cioplite cu bisturiul fricii cu unele delicate, fluide, caracteristice unei umanității ce nu vrea să fie îngropată.
Nimeni nu se lamentează, niciuna din protagoniste nu își trâmbițează durerea. Într-un flux de destăinuiri crude, vulnerabilitățile se transformă în cuvinte pe care nimeni nu le poate ucide, nici măcar gazul letal al crematoriilor: solidaritate, recunoștință, prietenie. Experiența personală depășește bariera efemerului, devenind exact ceea ce auoarea și-a dorit, o mărturie eternă. „Nu ştiu cîţi ani am. 2000, 5000, 10.000 de ani? Dacă aş avea o idee privind efemeritatea mea proprie n-aş putea să scriu. Pot doar să lucrez dacă sunt eternă.“răspunde Ana Novac unui jurnalist, la o întrebare legată de vărstă.
„Suntem purtători de cicatrici din răni care nu sunt direct ale noastre, dar pe care totuși le purtăm cu noi.Fiecare dintre noi este o fațetă a sufletului și a memoriei Anei” a dat peste timp replica Maia Morgenstern.
Întreg spectacolul devine un universal proces analitic constructiv, o izbucnire a pulsiunii de viață ce poate face și din durere sau moarte un aliat. Într-o lume sufocată de fake news, de superficialitate și bolnavă cronic de uitare, „Cele mai frumoase zile ale tinereții mele” de la Teatrul Evreiesc devine martorul onest al trecutului într-un prezent ambiguu, cu un viitor întors din drum.
.
„Cele mai frumoase zile ale tinereții mele”
Autor: Ana Novac
Traducerea în limba română: Anca-Domnica Ilea
Dramatizarea, ilustrația, light-design-ul și regia: Liana Ceterchi
Asistență regie: Anka Levana
Scenografia: Viorica Petrovici
Coregrafia: Mălina Andrei
Concept video: Liviu Alecu
Ilustrație muzicală: Bogdan Lifșin și Sergiu Marin
Distribuție: Maia Morgenstern, Viorica Bantaș, Katia Pascariu, Alexandra Fasolă, Iolanda Covaci / Teodora Toader, Luana Stoica, Natalie Ester