Din ce lut își trag seva rădăcinile cruzimii umane? Deviațiile noastre spre violență au origine instinctuală sau țin de o determinantă culturală? Cine are mai multă dreptate, Skinner cu a lui condiționare strict socială a violenței sau teoria originii animale a neodarwiniștilor combinată cu instinctualismul lui Konrad Lorenz? Întrebări ce îți bântuie mintea mult timp după vizionarea spectacolului BULL de Mike Bartlett, o producție a Teatrului Mic, în regia lui Silviu Debu.
Mike Bartlett s-a născut la Oxford și a studiat literatura și teatrul englez la Universitatea din Leeds . Activ ca dramaturg din 2005, este cunoscut mai ales pentru colaborarea sa cu Royal Court Theatre. Peisajul teatral românesc este familiarizat cu opera sa, după „Cockoși”, pus în scenă de Horia Suru, Cristi Juncu a montat la același Teatru ACT piesa „cont(r)ACTe” ale aceluiași autor .„Bull” de Mike Bartlett a avut premiera în anul 2015, pe scena Teatrului Young Vic din Londra și este câștigatoarea premiului UK Theatre pentru Cea mai bună piesă nouă și a premiului Olivier pentru performanțe remarcabile într-un teatru asociat.
Într-un cadru auster, de fapt pe o scenă goală în care este trasat un careu, sunt azvârlite în lupta pentru supraviețuire sau supremație trei personaje.Tony, interpretat de Virgil Aioanei și Isobel, interpretată de Diana Cavallioti sunt prădătorii ce atacă sub toate formele, cu premeditare, cinism, cruzime pe colegul mai vulnerabil, Thomas(Gabi Costin) pentru a-și asigura stabilitatea posturilor și favorurile șefului lor, Carter( Vlad Corbeanu).
Asistăm pe viu la manifestarea dureros de credibilă a fenomenului de bullying-ul la locul de muncă, acel comportament ostil, de excludere și de umilire, manifestat în raport cu unul dintre membrii grupului, prin etichetări, jigniri, izolarea persoanei, raspândirea de zvonuri.
Nimic nu lipsește din arsenalul celor doi colegi agresori:minimalizarea/desconsiderarea opiniilor victimei, supunerea persoanei la acuzații privind lipsa de implicare, tehnici de intimidare uzând de standardele de competențe și disciplină ale companiei, subminarea imaginii, insulte, intimidări, manipulări, îngrădirea accesului la informații, reamintirea repetată a greșelilor, schimbarea unor condiții în realizarea sarcinilor fără ca victima să fie anunțată.
Fără un decor propriu-zis, fără elemente multimedia sau încărcătură muzicală, tot greul cade pe interpretare. Într-o formă fizică de invidiat, formând un cuplu impecabil din punct de vedere estetic, vizual, Virgil Aioanei și Diana Cavallioti sunt parteneri sincronizați în dansul sadic al al jocului de putere. Cu gesturi calculate, permanent la pândă, cu o complicitate a privirilor bine antrenată prin premeditarea fiecărui pas din planul de distrugere, trec relaxat linia între glume de birou spre intimidare sistematică. O umbră de omenie se mai întrezărește uneori pe chipul lui Tony, în timp ce Isobel rămâne un chip de lut dezumanizat, rece, lipsit de feminitate,
În rolul managerului Carter, un fel de Big Brother omniprezent, Vlad Corbeanu îmbracă la propriu hainele unui personaj excentric, aparent simpatic și aiurit, peste un caracter aidoma celor pe care îi alege în echipă și pe care prevezi că îi va sacrifica într-un viitor nu foarte ndepărtat, fără scrupule.
Antieroul piesei, Thomas este jucat admirabil de Gabi Costin. Familiarizat cu personaje vulnerabile( cel din Barajul de Conor McPherson, Arcub), stăpânind cu profesionalism arta mișcării și a gestului surogat de cuvânt, actorul împrăștie un amalgam de emoții ca orice persoană afectată de bullying (intimidat, rușinat, neajutorat, furios, neacceptat în echipă, lipsit de importanță și nevalorizat, înfricoșat). Pierzător pe toate liniile, obiect al batjocurii în toate dimernsiunile (origine, abilitățile sale sexuale, competența sa în muncă, simțul vestimentar, familia, aspectul fizic) prin jocul actoricesc de profunzime, personajul impactează asupra publicului în sensul de a-l face să se simtă vinovat prin tăcere și nonimplicare.
Jacques Lecoq ( Corpul poetic) aprecia că „ritmul este acela care dă sens, câteodată nefiind nevoie de alte elemente, cuvinte sau detalii pentru a ajunge la spectator mesajul sau efectul emoțional dorit” într-un text dramatic. Și, da, Bull în viziunea regizorală a lui Silviu Debu are ritm și o dinamică amețitoare! Frenezia cruzimii și a manipulării te revoltă atât de tare încât nu doar că urmărești cu sufletul la gură, deși știi deja deznodamântul, dar simți nevoia să te implici, să oprești nedreptățile ce se succed amețitor, să te pui în calea loviturilor încasate de veriga slabă a grupului.
Ne depărtăm de agresivitate „defensivă “sau de supraviețuire, moștenită pe linie biologică, intrăm pe teritoriul pe de cealaltă parte descoperim agresivității „maligne„, o anomalie a personalității, o erezie genetică ce incită la violență din motive ce rezidă în goliciunea sau mocirla caracterului uman.
De ce Thomas este anihilat? De ce Carter nu alege onest? De ce Isobel își lovește prada până la sânge? De ce binele nu învinge răul? Pentru că vremea basmelor a trecut demult. În fața cuștilor de beton și sticlă, dar și în fața unor ermetice cuști cognitive, umanitatea și empatia bat inutil la ușă.
„BULL”
de Mike Bartlett
Traducerea: Ilinca Hărnuț
Regia: Silviu Debu
Consultant scenografie:Ioana Pashca
Distributie:Thomas-Gabi Costin
Isobel –Diana Cavallioti
Tony: Virgil Aioanei
Carter: Vlad Corbeanu