EL și EA, eu și el, tu și ea, noi doi, oricare am fi, amețiți sau dornici de iubiri interzise. Fără vinovați sau acuzați, dar întodeauna cu victime. EL, cu siguranță indisponbil emoțional, cu o capacitatea redusă de capital afectiv disponibil și cu dorința de a derula rapid relația. EA, încercând să să extragă din miezul relației ludicul, bucuria, frumusețea, entuziasmul, împlinirea. Împlinirea lui, ceva de moment, un intermezzo în viața conjugală. Împlinirea ei, dorința de a cumula experiențe, de a dărui, de a-și exprima nevoile așa cum apar ele, de a curge în rimul fluxului vieții. Înevitabil EA și EL, neputând să ceară adecvat satisfacerea nevoilor sale pentru că, în interior, şi neconştientizat probabil, nu simte că merită aceasta, amândoi vor fi târâți în ciclul învinuire-retragere unul dintre parteneri
Piesa scrisă de Valentin Krasnogorov descrie pe un interval de câteva luni povestea unei relații adulterine atipice, începută cu câteva zile înainte de nunta ei. A-ți înșela bărbatul înainte de oficializarea căsătoriei pare un fapt puțin neverosimil, dar nu imposibil. A îmbrăca haina amantului în fața femeii ce nu a îmbrăcat încă rochia de mireasă pare un chin, dar cu siguranță este și o plăcere vinovată. Dar când aceasta poveste se petrece în comunism, când era imposibil să ajungi la adulter fără să te strecori printre constrângerile impuse de regim, lucrile scapă de sub control. Pentru a înșela, pentru a depăși constrângerile de libertate de atunci, trebuia să dai dovadă de creativitate. Scenografa Mara Nicola readuce aerul auster din „deceniile de împliniri mărețe” prin câteva elemente de decor: un frigider ce tronează în camera principală, pachete cu cadori absurde și inutile ce se primeau la nunțile de odinioară, farfuria cu salata de boeuf, telefonul cu fir. Proiecțiile cu stema țării și fondul muzical readuc la suprafașă imagini uitate pentru cei de-o vârstă cu vremurile în care lumina se oprea și tăcerea era cel mai bun aliat.
Piesa are scene superbe, între lacrimă și râs( vizita EI acasă la EL când sună soneria, telefonul, mintea amândurora sau cele în care își împart produsele alimentare de strictă necesitate). Amândoi par a fi prinși nu doar într-un adulter uman, ci și în unul politic. Viața lor duplicitară se suprapune peste o istorie duplicitară în care urmărirea, trădarea, frica, supravegherea continuă sunt permanențe.Ce șansă poate avea o iubire clandestină în această lume în care se ascultă la uși, se toarnă, în care întunericul de pe scară pâlpâie a suspiciune?
O poveste simplă pe care am putea-o multiplica în mii de povești individuale poate deveni o piesă de teatru care să te însoțească ceva vreme numai printr-un joc actoricesc uman și profund. Fără exagerări de tragedie, dar cu umor și tandrețe, fără pretenția de a contura drame imuabile, dar cu sensibilitate și asumare, ambii actori punctează zone vulnerabile ale firii omenești în momente de joc de o sinceritate autentică.
EA, Smaranda Caragea, abordează la început un joc amuzant, ludic, aparent superficial precum personajul. EL, Dan Rădulescu, este reținut în exprimarea sentimentelor, are rafinament comic, lejeritate în gesturi și replici. Ultima parte a piesei conferă actriței Smaranda Caragea șansa de a parcurge cu naturalețe, sensibilitate și dăruire toată gama de stări prin care trece personajul său ce se confruntă cu piederea, cu însingurarea. EA este cea care a dăruit prea mult, a dezechilibrat balanța, împovărându-l pe cel pentru care povestea a fost doar„o scurtă nebunie”. Comportamentul de adolescentă dispare, lăsând loc pe cel al unei femei mature, conștiente că trebuie să accepte înfrângerea. Dan Rădulescu pierde în joc acea aparența de naivitate, devine ceea ce este de fapt, un partener cu centrare pe sine ce se va retrage, izolându-se comportamental și emoțional.
Regizoarea Lorena Zăbrăuțanu vede piesa ca pe o„comedie despre dileme, despre decalajul dintre ce trebuie să facem și ce vrem să facem și cum negociem să găsim o cale de compromis”. S-a râs mult în sală, dar râsul nu tocește dramatismul poveștii. La fel ca protagoniștii, și noi ne acoperim zonele vulnerabile, nici noi nu găsim mereu pârghii de echilibru.Mulți alegem să plecăm, alții nu avem decât calea de a rămâne. Între cererea și oferta de sentimente, timp, dăruire mereu va exista un dezechilibru. Uneori este nevoie de o piesă de teatru ca să îți recalibrezi poziția.
PLĂCERILE ȘI CHINURILE ADULTERULUI
de Valentin Krasnogorov
Traducerea Elvira Rîmbu
REGIA Lorena Zăbrăuțanu
SCENOGRAFIA Maria Nicola
DISTRIBUȚIA
Ea-Smaranda Caragea
El-Dan Rădulescu