Lume, lume! Veniți de luați TIMP! La ceasornicăria lui Taus, timpul pătrat curge precum infinitul întors. Ceasurile merg rotund, încremenind la ora opt. Îngerii umblă bezmetici printre noi și împărtășesc cu leacuri de frică. Și ei au obsesii și nu sunt deloc atotștiutori. Să nu fii inteligent este un bine, iar să îți uiți numele, chiar când este unul foarte cunoscut, nu pare o tragedie. Important este să taci mult, să taci ca și cum toate vorbele n-ar valora doi bani, precum tac florile, copacii, peștii. Doar tăcând reușești să dobori mormanul haotic al cuvintelor dezordonate și prost înțelese, ca să pătrunzi în hăuri de suflet.
„TAUS (Împăciuitor): Ce ar fi să vorbim despre altceva?
MELANIE: Despre ceva mai plăcut.
KLAUS: Sau să nu vorbim deloc.
TAUS: Oamenii vorbesc când nu vor să se înțeleagă.
KLAUS: Când se înțeleg, tac
„Ceasornicăria Taus”, ultima premieră a Teatrului Odeon în regia lui Dragoș Galgoțiu, renunță la poveste, optând pentru o pictură suprarealistă. De fapt, ție, spectatorulului, ți se pune în mână o pensulă pe care o înmoi în ceea ce vrei tu: în iubire sau în așteptare, în copilărie sau în moarte, în infinit sau în aproapele de pe lângă tine. Tu, numai tu alegi să fii într-un simplu atelier de reparat ceasuri sau în burta balenei, în purgatoriu sau în vis.
Cine a vazut, cu câțiva ani în urmă, spectacolul „Kafka 5 vise” al aceluiași regizor, nu se miră prea tare. Știe că trebuie să nu aștepte nimic, pentru că i se va da atât de mult, încât are de unde să aleagă. Lumea lui Gelu Naum, cel ce l-a iubit, înțeles, interiorizat pe Kafka se apropie de cea a ilustrului său predecesor, fără a o copia. Metamorfoza lui Naum are și nu are reguli. Castelul său pare o lume acvatică unde scafandrul este păzitorul tainelor, refuzând a oferi adevăruri simple(„scafandrul: Dacă n-ai aflat, nu pot să-ți spun. E o taină prea mare“. Procesul lui Naum nu se luptă cu adevăruri, legi, vinovății, ci încearcă să afle o ştiință altfel decât ştiința de pe „câmpiile inteligente“.
Personajele Ceasornicăriei, Taus, Klaus si Maus, doamna Burma, Scafandrul, Îngerul, Matilde, Papus toate se tem. Se tem de cuvinte, de lipsa lor, de plecări, de trup, de iubire, de moarte. Frica îi unește și în fața ei și îngerul pare neputincios. Toți sunt reflexivi, purtându-și interogațiile și spaimele cu decență în universul lor alunecos. Momentele de pantomimă nu diminuează textului dramatic, nu coboară nejustificat în ludic, ci doar elogiază gestul, ca instrument al tăcerii.
Ceasornicăria Taus este un alt mare spectacol de echipă, un concept rotund, un deziderat pe care actorii Teatrului Odeon îl împlinesc spectacol după spectacol. Sub bagheta regizorului Dragoș Galgoțiu nu distingi vedete, incongruențe, ieșiri din ritm. Distribuția funcționează uniform, legat, într-un joc articulat în care nimeni nu vrea să iasă în față, fiecare actor având grija întregului. Ionel Mihăilescu (Taus)are sobrietatea timpului pierdut pe care nu îl caută, ci doar încearcă să îl înțeleagă. Gesturile lui sunt controlate, vocea uniformă, știe și preștie tot ce se petrece pe scenă, leagă între ele poveștile cu înțelepciunea unui magicician. Eduard Trifa (Klaus), din ce în ce mai bun pe scenă, este prințul din pădurea adormită, cu un joc dintr-un unghi realist, detașat, fără a pierde nuanțele sensibile ale necunoscutului ce devine parte dintr-un alt necunoscut. Marian Ghenea (Papus)reușește să nu îngroașe vulgaritatea și abrutizarea personajului. Mișcările largi, vocea tunătoare se echilibrează cu tristețea ochilor săi cerșind orice formă de iubire, de la cea fiială la cea sentimentală, de la cea a semenului său la cea voluptoasă cerută de un trup năvanic. El vinde mereu goale–fapte, speranțe, zile și nopți, speriindu-se la rându-i de atâta goliciune. Laurențiu Lazăr este scafandrul venit din alte lumi, reținut, împăcat cu tăcerea spațiului, insinuându-se discret în viața reală căreia nu vrea să îi dezvălui secretele de dincolo.Vlad Bîrzanu (Maus) apare ca dintr-un vis, fluid, transparent, abur și duh. El intră în jocul lui Melanie, plănuind evadarea. Jocul său are tribulațiile unui arlechino îndrăgostit de o colombină tristă, rezolvările îi scapă printre degete, neputința de a ferici femeia iubită îl împietrește și îl împuținează. Meda Victor(Salvador Dali) este personajul creat de regizorul ce își strigă în toate limbile crezurile, fricile, nedumeririle în fața artei și a lumii. Subtilă, persuasivă, unduioasă, energică, actrița are șarm, inteligență, împlinindu-și rostul de maestru de ceremonii, voce colectivă și pitie suprarealistă. Ruxandra Maniu(doamna Burman)face din senzualitate o armă, dar și o cale către ceilalți. Găsește formele corporale cât să emane iubrea în diferite forme: maternă, duioasă, pătimașă, înrobitoare. Se leapădă de orice vulgaritate, având un soi de candoare desprinsă parcă din pânzele lui Toulosue Lautrec. Minunată Sabrina Iașchievici în Melanie! Melanie plutește printre ceilalți aidoma îngerului, ea însăși pare un înger alungat. Ochii ei ard, mâinile se adună în rugăciuni nerostite, trupul ei se frânge precum pâinea de împărtășanie. Sabrina își înțelege și iubește personajul până la disperare și acest lucru îl transmite spectatorului cu forța unei mari artiste. Alături de toți, îngerul androgin al Andei Saltelechi, cu un mers nepământean, cu ochi ascunși, cu o mimică cuprinzătoare a toate cuvintele și durerile unei lumii în care a aterizat din întâmplare!
În mișcarea scenică într-o maieră expresionistă a trupei de actori simți spiritul lui Răzvan Mazilu, colaborator stabil al regizorului și în alte proiecte. Superbe costumele create de Lia Manțoc, artă pură în sugerarea caracterelor personajelor(stări, sentimente, mirări) prin machiaj. Sabina Spatariu, Luca Achim, Ștefan Ioșca(animație, video-design, light-design) susțin proiectul regizoral de a crea prin lumini și proiecții o lume stranie, incoerentă, o adevărată oază a absurdului. Într-un decor desprins dintr-o capelă florentină unde ziua și noaptea, amurgul și zorile sunt totuna, oasele dragostei îngheață și nimeni nu dă doi bani pe Platon. Întregul e totdeauna jumătate, iar oameni, jumătăți știrbe, găsesc un nou limbaj. Un limbaj care să acopere răgetul leului, care să atrofieze groaza de singurătate și fobia de adevăr. Tăcerea poate învinge frica. Uniți în tăcere, poți trece dincolo mai ușor.
Câtă dreptate avea Alexandru Tocilescu! „Să scrii despre Gellu Naum este o impietate. Să scrii ceva elaborat, gândit, modificat despre cel care și-a luat scrisul din stele și l-a trecut așa cum era pe hârtie este un nonsens.” Să scrii despre spectacolul Teatrului Odeon este un păcat. Trebuie doar să îl pipăi, să îl miroși, să îl guști. Vei simți în palme fâlfâire de înger. Vei inhala parfum de infinit. Vei duce în măruntaie frici și visuri neștiute. Și vei fi fericit că îți vei uita și tu numele, putând alege să fii oricine vrei.
Ceasornicăria Taus
de Gellu Naum
Regie și decor Dragoș Galgoțiu
Costume Lia Manțoc
Animație Sabina Spatariu
Video-design: Luca Achim
Light-design: Ștefan Ioșca
Cu: Ionel Mihăilescu, Eduard Trifa, Marian Ghenea, Sabrina Iașchievici, Ruxandra Maniu, Vlad Bîrzanu, Meda Victor, Anda Saltelechi, Laurențiu Lazăr