PERSONA.

Ar fi o impietate să disecăm arid și mecanic. I-ai sparge frumusețea dăltuită în mister și inefabil.  Ai tulbura marea de tăcere sau te-ai îneca în marea de cuvinte. Ți-ai pierde  chipul, poate și sufletul, privindu-te în oglinzi convexe și concave care se joacă de-a lumina, de-a remușcarea, de-a durerea. Te-ai scufunda în oceanul inconștient din tine, fără garanția că își vei striga dorința de a te mai naște o dată.

PERSONA are delicatețe, ambiguitate, adâncime, vastitate, dar mai ales rafinament. Îți deschide în față o lume la hotarul dintre realitate și himeră, plină de interogaţii, în căutare de sensuri, întru înțelegerea  noastră şi a celorlalţi.

Se știe că titlul „Persona” și prenumele asistentei, Alma, sunt o aluzie la conflictul dintre persona (masca socială) și alma (subconștientul) din care provine suferința umană pentru psihanalistul Carl Jung. Confruntarea celor două personalități devine o punere în scenă a relației necesare cu celălalt care stă la baza naturii umane. Trimiterile psihanalitice ale celebrului film regizat de Ingmar Bergman (dedublarea personalității, duelul între sinele autentic și sinele social, transferul și contratransferul) se regăsesc în  viziunea regizorală a lui Radu Alexandru  Nica, hotărât să detroneze convingerea lui Bergman:„ Nicio formă de artă nu depășește conștiința obișnuită, așa cum o face filmul, direct la emoțiile noastre, adânc în camera întunecată a sufletului.”.

Parafrazând o destăinuire a cineastului, teatrul lui Radu Alexandru Nica găsește cuvintele care lipseau acestuia, „muzica pe care nu o putea stăpâni, picturile care l-au lăsat rece”. O mare inexistentă, dar atotprezentă, un bazin cu apă luminat feeric, o podea vălurită în care te afunzi precum în circomvoluțiunile unui creier, un pat de spital țeapăn, o perdea albă și densă aidolma unei păduri dincolo de care vrei și nu vrei să pătrunzi, oglinzi stranii, lumina unui neon rece, crudă, ucigătoare în forța cu care te dezgolește, acestea sunt elementele din care se construiește o lume. Și ce lume! Atât de vastă încât se revarsă ca o magmă otrăvită, fierbinte, gata să ne înghită imperfecțiunile, umbrele, păcatele. În această lume, scenă și cavou,  personajele poartă haine languroase asemănătoare eroilor de operă sau diforme, ca niște piei de animale preistorice. Costumul devine și el  “mască” purtătoare de semnale și răspunsuri, interiorizând refulările absorbind conflictele.

Intrarea Andei Salteleschi în scenă te face să îți ții respirația.E toată albă, subțire, pășește pe umbre și nori, iar albastrul ochilor devine deja oglindă. Asistenta fragilă și șovăitoare, copleșită de personalitatea Elisabetei își dezvoltă capacitatea de mentalizare în relaţia cu aceasta, tatonând un acord emoţional  ce le-ar securiza pe ambele. Devine din ce în ce mai frumoasă, mai sigură pe mișcările ei, glasul se aude ferm, momentele destăinuirilor sunt încărcate de duioșie, de erotism, de adevăr. Oglindirea contingentă în sinele Elisabetei  este falsă și, odată înțeles acest lucru, jocul calin și matern se rigidizează, privirea taie ascuțit, iar cuvintele nu mai pansează răni.

Elisabet suferă. În spatele capacităţii ei  scăzute de a dărui se află convingerea că nu este demnă de iubire. Așa am percept eu relația dnei Crina Mureșan cu personajul. În lumea nepalpabilă a rolurilor pe care le-a jucat, trebuinţa sa intensă de afecţiune nu găsește corespondent și o împinge să acționeze haotic,  compulsiv. Elisabet pare a fi Ofelia după ce iubirea către Hamlet s-a stins, oglindirea ei în celălalt este necontingentă, distanța între realitate și fantasmă nu se distinge. Superb glasul tăcerilor, menținerea unui dialog mut, dar consistent și expresiv.  Și corpul, mereu într-o postură contorsionată, vulnerabilă, parcă în alertă de teama de a nu fi rănit. Elisabet suferă și mi-e teamă că suferința ei nu se va lecui  niciodată.

Ele, noi, umbre și măști, într-o mare multicoloră și infinită.

PERSONA

Traducerea Mircea Sorin Rusu

Regia Radu Alexandru Nica

Décor Tudor Prodan

Costume Cristina Milea

Muzică și sound designa Vlaicu Golcea

Video design Ioana Bodale

Light design Andrei Délczeg

Distribuția

Elisabet Vogler – Crina Mureșan

Alma – Anda Saltelechi

Doamna doctor – Ioana Bugarin

Domnul Vogler – Alexandru Papadopol

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *