Se petrecea într-o sală mică, într-un spațiu straniu pentru artă, dar care devenise acasa multor artiști și a multor spectatori. Era sediul UNTEATRU din strada Sf.Apostoli. Era locul unde nu riscai venind la spectacole despre care nu știai nimic. Îți era îndeajuns numele acesta care aduna în el modestie și universalitate. În acea sală mică, o actriță cu figură de puștoaică, rebelă și candidă în același timp, ne-a împărțit timp de vreo oră și ceva ,,câteva crâmpeie”, „o țandără cu curcubeie”, „drojdii de rouă”, „nițică nevinovăție”, „nițică depărtare”. A făcut-o povestind cu noi , descosându-ne pe noi și cosându-se pe sine, împreună căutând și găsind „nimicul nepipăit, acela care tresare nici nu știi de unde și cum” în viețile noastre.
Sensul vieții nu se află în momentele marilor reușite cu revelații și schimbări decisive. Echilibrul nostru se sprijină pe lucruri aproape invizibile, pe bucurii minuscule ce fragmentează suferința, pulverizând-o și nimicindu-i forța.„Tot ce-i minunat în lume”( în original „Every Brilliant Thing” -2013) a început ca o povestire scurtă. Duncan Macmillan a dezvoltat-o într-un monolog și a apelat la Facebook pentru a colecta o listă de „lucruri strălucitoare” pe care o fiică i le oferă mamei sale în timp ce se recuperează după o tentativă de suicid, lucruri frumoase, motive bune de a trăi. Când pagina de Facebook a prins viață proprie, stârnind conversații profund personale despre sănătatea mintală, depresie și anxietate, Macmillan și regizorul său, George Perrin, au creat o piesă mai lungă împreună cu Jonny Donahoe, o piesă interactivă în care copilul întocmește lista pentru părintele său, apoi crește luptând cu propria sănătate mintală. Spectatorii sunt chemați să acționeze pentru a citi diverse părți ale listei sau pentru a juca roluri din poveste. „ Every Brilliant Thing” este o poveste plină de speranță, fără a ocoli realitățile depresiei brutale sau faptul că nu poți ajuta întotdeauna oamenii pe care îi iubești. Textul s-a bucurat de succes în SUA, interpretat fiind de Daniel Radcliffe, fiind filmat şi preluată apoi şi de HBO. Versiunea Unteatru este regizată de Nicolae Constantin Tănase.
Spectacolul face parte din campania de awareness asupra depresiei și de destigmatizare la nivelul societății românești pe care Vanner Collective a inițiat-o în 2017 alături de partenerii săi medicali: Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, Depresiv.ro, Atlas Help și Asociația Equilibri
„Tot ce-i minunat în lume”, în montarea de la Unteatru, cu Denisa Romanescu, textul adaptat după Duncan Macmillan este construit ca o listă în permanentă expansiune, o listă de motive pentru a continua să trăiești (de la lucruri simple precum „înghețată” sau „lucruri cu dungi” până la pasaje sincere precum „să te trezești cu cineva drag”). Spectacolul transformă această structură într-un dispozitiv teatral participativ cu public co-autor. Tematic, abordează frontal subiecte precum depresia și tentativa de suicid, dar evită discursul explicit moralizator sau terapeutic. În loc să ofere explicații sau soluții, propune un cadru de reflecție în care acumularea de „lucruri minunate” funcționează ca strategie simbolică de rezistență.
Din punct de vedere regizoral, minimalismul este o alegere funcțională și estetică. Lipsa unui decor elaborat și a unor convenții scenice rigide mută accentul pe relația directă actor–spectator. Spațiul devine fluid, estompând granița dintre scenă și sală se dizolvă treptat. Această „strategie” susține tema centrală a textului: imposibilitatea de a trăi izolat experiențele intime.
Denisa Romanescu își construiește rolul Ana pe un echilibru atent controlat. Te topește cu emoția și căldura sa, fără a-ți estompa luciditatea. Nu cade în capcana hiper-sentimentalismului, deși materialul ar permite-o cu ușurință. În schimb, își dozează vulnerabilitatea astfel încât să rămână credibilă și să mențină dinamica interacțiunii cu publicul. Umorul apare ca mecanism de reglaj, nu ca simplă contrapondere, fiind parte integrantă a discursului despre traumă.
Interactivitatea, unul dintre elementele definitorii ale spectacolului, este gestionată cu precizie, întrucât participarea publicului este integrată organic în structura narativă. Denisa își asumă un risc constant, acela al imprevizibilului, însă tocmai această instabilitate conferă autenticitate fiecărei reprezentații. Nu se blochează într-un monolog rigid structurat, ea păstrează o libertate și o necesitate de a comunica cu publicul. Spectatorii pot fi Doamna Popescu, Tatăl Anei, viitorul soț al Anei, un profesor al acesteia. Ana vorbește cu cu fiecare, parcurge fluid momente ale vieții sale, caută sensuri și rosturi împrăștiind bucuria găsirii acestora.
Spectacolul nu oferă lovituri de teatru sau răsturnări de situații. Se sedimentează lent, e ca o acumulare de stări și gânduri. Lista îți aparține ție, spectatorului și continuă să se extindă dincolo de spațiul teatral, în plan personal.
„Tot ce-i minunat în lume” este un exemplu coerent de teatru contemporan care mizează pe simplitate și implicare directă. Chiar nu are nevoie de artificii spectaculoase, pentru că are o construcție atent calibrată și reușește să transforme o temă dificilă într-o experiență accesibilă și profund umană. Lista Anei, lista mea, a ta sunt pagini din jurnalul nescris al lumii imperfecte, dar zdrobitor de frumoase în care trăim.
Tot ce-i minunat în lume
Autor: Duncan Macmillan și Jonny Donahoe
Distribuţie: Denisa Nicolae
Regizor: Nicolae Constantin Tănase
Scenografia: Adeline Bădescu