Adolescenții vorbesc pe limba păsărilor și, deseori, mișcă aripilile contra zborului. Adolescenții se rotesc amețitor într-un carousel de iluzii și, uneori, sunt în stare să îl oprească prin forța lor. Adolescenții alunecă pe tobogane nesigure și, câteodată, se prind cu mâini puternice de realități numai de ei văzute. Adolescenții poartă haine prea largi pentru trupurile lor înguste și, mai mereu, își pitesc sufletele prin cutele și manșetele descusute.
Sunt frumoși adolescenții Andreei Gavriliu! Mă întreb de unde i-a luat, de pe stradă, din pagini de carte, din aducerile sale-aminte. I-a luat și le-a clădit vieți din gesturi, scâncete, urlete, încruntări, răsteli, răbufniri, zmucituri. Așa sunt ei, neuniformi și incompleți, nesiguri și indeciși. În cei de pe scenă s-au regăsit și cei din fața ei, cuminți și tăcuți, adânciți în fotolii roșii și în întrebări multicolore. Niciun spectator nu a părăsit sala, niciun telefon nu a sunat. Oglinda scenei i-a cuprins pe toți într-o imagine multiplicată în zeci de chipuri.
Nu cunosc o definiție „clasică” dată teatrului fizic, dar gândul mă duce la Cataclisma, la Babel, la Privitor. În cartea sa, „Teatrul de mișcare și gest”, Jacques Lecoq credea într-un teatru total, care să înfățișeze forța realității fizice direct în fața spectatorilor, înlăturând distanța scenă-public.
Pe câțiva dintre performeri(Ciprian Chiujdea, Vlad Crudu, Vlad Furtună, Iulia Lupașcu) i-am văzut în minunatul Cosmic Latte al lui Ștefan Lupu. Lor li s-au alăturat Iuliana Danciu și Ileana Ursu. Sub masca improvizației, cu o execuție lucidă și ludică, performerii reușesc acea unitate a proceselor interioare cu acțiunile interioare concretizată în momente coregrafice cu structură clară și precisă. Atenți asupra propriului corp, dar mai ales asupra partenerului, mișcările par reacții intuitive și instinctive, realizând echilibru între acțiune și reacțiune. În fiecare tablou pe perechi, un partener iniția acțiunea, iar celălalt prelua, acționând și reacționând la rândul său. S-a observat o capacitate exersată de a percepe intențiile celorlalți, o interacțiune la nivel tactil prin atingeri fizice controlate, fără diminuarea spontanaității.
Dacă vocabularul cuvintelor se rezumă la câteva confruntări și la jocuri inteligente sub masca absurdului(Dialoguri: Ileana Ursu), vocabularul mișcărilor completează, adaugă, precizează, subliniază ceea ce cuvântul pierde din cauza emoției sau a timidității.
Sub asaltul unor sunete alerte și stridente(Muzica: Adrian Piciorea), într-un spațiu caracteristic copilăriei(Scenografia: Theodor Cristian Niculae), într-o lumină rece și neîndurătoare cu adevărurile lumii(Lighting design: Cristian Șimon), dansul reușește să redea nevoia de afirmare a identității și a vocilor proprii unei vârste asimilate deseori unei stări maladive.
De la succesul lui „Zic Zac”, câștigătorul Galei Absolvenților de Master în Creație Coregrafică în 2013 au trecut zece ani. Un timp în care Andreea Gavriliu a continut să crească și să surprindă. Intrarea sa pe ușa din față la Excelsior și în lumea adolescenței nu mai surprinde, însă, pe nimeni. Doar bucură și uimește!
SF (SUPER FRAGIL)
Concept, regie, coregrafie: Andrea Gavriliu
Scenografia: Theodor Cristian Niculae
Muzica: Adrian Piciorea
Asistent coregrafie: Eva Danciu
Lighting design: Cristian Șimon
Asistent lighting design: Nicoleta Ivan
Dialoguri: Ileana Ursu
Cu:
Ciprian Chiujdea, Vlad Crudu, Iuliana Danciu, Vlad Furtună, Iulia Lupașcu, Ileana Ursu