De la criză sau de la încălzirea globală, adolescenții și-au rătăcit cuvinele printre interjecții și onomatopee, și-au blocat întrebările în capcanele răspunsurilor deja date, și-au baricadat răspunsurile în lipsa unor întrebări esențiale. Aproape inexistenți în lumea celor mari, dar și în propria lor viață,surzi la provocări reale și aproape orbi la însemnătatea a vieții, adolescenții lui Mihai Ignat se înghesuie pe o bară metalică, privesc îm gol, livrează replici stupide, îți țin ocii plecați de parcă s-ar teme de dimensiunea reală a lumii. „Toți privesc înainte” est un titlu în care îmi place să amestec alte titluri „Privește înapoi cu mânie”, alături de urări din alte vremi ”Tot înainte!” sau citate celebre„Oriunde ai privi, tot înainte este.”. Ce mai înseamnă, de fapt, „înainte”, când ecranele telefoanelor sunt o lespede de care se lovește privirea amețită de reflexii deformate, amestecând lumea reală de ea iluzorie, precum se întâmpla în mitica peșteră platoniciană?
Piesa lui Mihai Ignat nu este doar o piesă despre adolescenți. Ei sunt un pretext, de fapt, autorul vorbește prin propozițiile lor eliptice despre o lume întoarsă, seacă, cinică, uniformă, în care „ieșirea din rând” este sancționată”. Coralia este nu doar o fată care poartă rochii printre alte fete îmbrăcate impersonal și comun. Ea este cea care gândește altfel și, mai ales, care are puterea de a se distanța de imperativele grupului, cel puțin un timp. În psihologia socială, nevoia de a aparține grupului este o motivație intrinsecă de a se afilia cu alții și de a fi acceptată social.Această necesitate de a aparține unui grup poate, de asemenea, să conducă la schimbări în comportamente, credințe și atitudini, pe măsură ce exclușii se străduiesc să se conformeze standardelor și normelor grupului.Este exact ceea ce surprinde dramaturgul în text, preluat de concepția regizorală a Ralucăi Botez.
Decorul aparține tot regizoarei și este compus dintr-o bară scurtă, rece, metalică, îngustă, asemănătoare celor de pe lângă blocurile comuniste și din câteva inimi roșii atârnate de tavan din care ies diverse obiecte(amănunt care putea lipsi). Se apelează și la proiecții, fără ca acestea să aibă un rol major, suprasolicitarea vizuală nefiind recomandată într-o sală mică, așa cum prea des momentele, între scene, în care scena rămâne goakă, ar trebui evitate. Punctul forte al piesei îl constituie jocul celor cinci tineri actori (toți de urmărit pe viitor), nu departe de vârsta personajelor.
Diana Amitroaie(Cici) surprinde psihologia adolescentei care nu a putut să-şi construiască propriul sentiment de securitate, nu s-a putut baza pe propriile emoţii. Cu privirea în pământ, fără a fi în stare să păstreze contactul vizual, Cici apelează la substitute materiale(păpușa Vasile) pentru că este înstrăinată de sine şi, ca o consecinţă a acestui fapt, devenie dependentă de grup. Iulia Bibu(Jeni) își exprimă credibil contradicțiile dintre simţul nevoilor sale reale și imaginea exterioară. Fata în haine diforme devine domnișoara timidă într-o rochie care îi dezvăluie feminitatea și sensibilitatea, atribute greu de ținut în frâu, fie și de dragul grupului. Excelent redate momentele îndrăgostirii lui Lulu de către Eduard Păuna: strălucirea ochilor, bâlbâielile copilărești, modulațiile glasului. Lulu se străduiește sub ochii noștri să își trăiască iubirea fără a pierde prietenia celor din gașcă, încearcă fără succes să fie un liant, să își explice alegerile, sfârșind în a-și chinui prietena de dragul unui cuvânt deloc banal în semnificații, „Bă!”. Andrei Bibire (Gigi) știe să își impună personajul ca lider de grup, printr-un ton sigur, prin priviri directe și arogante, printr-o mișcare scenică plină de temperament.
Dau voi să fiu bănuită de subiectivism în numele prieteniei, dar se simte experiența Claudiei Moroșanu(Coralia) acumulată prin multe teatre și proiecte diverse. Coralia sa este personajul care suferă cele mai multe transformări, redate delicat în vederea creionării unei alte fațete a adolescenței, cea profundă, consecventă propriilor simțăminte. Rostirea, mare problemă a tinerei generații de actori! Claudiei i se aude, i se înțelege fiecare cuvânt, chiar șoptit, din orice parte a sălii, glasul său fiind deja recognoscibil (condiție esențială a bagajului unui actor). Mă întreb cum au judecat adolescenții din sală finalul piesei. Ca pe o victorie a iubirii, ca pe un imn adus prieteniei sau ca pe un mare compromis. Scepticul din mine ce credeți că a simțit? Mai bine nu scriu, oprindu-mă la adăuga cum că s-a bucurat că a văzut un spectacol viu, dinamic, necesar despre care va vorbi mult timp cu „ai noștri”adolescenți, deja îndrăgostiți de teatru.
TOȚI PRIVESC ÎNAINTE
Regia, scenografia și costumele: Raluca Botez
Lighting design: Costi Baciu
Sound design: Robert Anton
Proiecții: Ivona Dorohoianu, Deana Butnaru
Distribuție:
Claudia Moroșanu-Coralia
Iulia Bibu-Jeni
Diana Amitroaie– Cici
Eduard Păuna/Uretyan Reinhardt-Lulu
Andrei Bibire-Gigi