Cu ceva timp în urmă, regizorul Cristi Juncu oferea publicului ploieștean iubitor de teatru clasic una dintre cele mai jucate piese ale dramaturgiei românești, „Omul care a văzut moartea” scrisă de prolificul autor Victor Eftimiu. Victor Eftimiu, eseist, povestitor, scriitor şi traducător român, membru titular al Academiei Române, Victor Eftimiu a fost în mai multe rânduri şi director al Naţionalului bucureştean între anii 1920-1945 și a scris 140 de volume, 40 de piese, 200.000 de versuri, 5.000 articole literare.
Nu contează de câte ori am văzut spectacolul, de fiecare dată povestea, interpretarea, comicul, dantelăriile improvizate par a face din această montare un succes de neclintit. Alexandru Filimon, om cu stare, podgorean, cu soție(Raluca) și fată de măritat, Alice (Ce de „pietre în casă” în dramaturgia românească!) salvează de la înec un vagabond și devine un erou din întâmplare, întâmplare ce pare a-i deschide calea către un vis, acela de a deveni Primar. Dar nu cumva pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești? Nu cumva tihna familiei Filimon ia sfîrșit? Cine este adevăratul salvator? Comicul de situaţie își face de cap, încurcăturile apar inevitabil. Duelul dintre aparenţă şi esenţă este inspirat țesut în poveste fiind mecanismul ce dezvăluie profilul psihologic al personajelor.
Nu lipsesc elementele de satiră socială (Doamne, cât de actuale!). Concepută a se derula în preajma alegerilor locale pentru postul de primar ale orășelului de provincie, „dezvăluind falsa onorabilitate a cetățenilor de vază, farsa alegerilor, dar și modul simbolic în care se intersectează și se influențează reciproc traiectoriile personale ale indivizilor”, piesa pare a aborda un subiect peren.
Scenografia realizată de Andu Dumitrescu se remarcă printr-un decor realist, o cameră de casă înstărită, un geam mare ce face trecerea spre lumea urbei, un ceas cu cuc ce sună în momente cheie, dar mai ales cu multe tablouri ale lui Alexandru Filimon, personaj într-o permanentă căutate a stimei de sine. Costumele punctează caracterul personajelor , dar și epoca, fiind unul din reușitele aspecte ale spectacolului.
Cu un text ofertant la îndemână, regizorul Cristi Juncu alege o distribuţie foarte bună, care stă sub semnul adecvării la esența textului, fără modernisme inutile sau abateri de conținut. Oxana Moravec în Raluca Filimon pune în evidenţă capacitatea de manipulare a personajului,voința sa de neclintit în slujba măritișului fetei, reușește efecte comice simulând crize de isterie în momentele de tensiune conjugală, absoarbe parcă personalitatea fiicei, care îi va prelua tiparul în viitoarea sa căsnicie. Cristian Popa (George) își înviorează personajul apelând la ticuri, gesturi, grimase ce îţi atrag atenţia și care individualizează tipul tânărului cu studii și carieră impuse de un tată autoritat pe care nu poate să îl înfrunte. Văr de suferință cu Oedip el stărnește simpatia publicului prin tentative puerile de a îmbrăca haina unui adult, viitor stâlp al casei. Ilie Galea (Dl.Leon) are șansa unui rol extrem de potrivit cu personalitatea sa, cu un orgoliu foarte mare, rigid, autoritar, un adevărat patriarh al urbei. Florentina Năstase(Alice), o actriță tânără pe care o admir de ceva vreme este pata de culoare a spectacolului, luminând cu ochii ei albaștri scena. Florentina îmbină cu măiestri și de data acesta (ca în bijuteria„Cerere în căsătorie”de la Teatrul de Artă) aerul ludic, senzualitatea, șiretenia, într-un parcurs scenic inspirat.
Greul piesei stă în cele două personaje principale: Alexandru Filimon (Ion Radu Burlan), Bogdan Farcas (Vagabondul). Mircea Ghițulescu în „Istoria literaturii române. Dramaturgia”(Editura Academiei Române, 2007) scria: „Rolul (vagabondul)este exhibiționist, insolent și funambulesc: o adevărată paradă pentru un june-prim de comedie. (…) Având un trecut vag actoricesc, el este un impostor cu sclipiri de geniu. Imprevizibil, transformist, el poate căpăta două înfățișări și poate dovedi două identități la interval de câteva secunde. Este, aici, un elogiu, dacă nu al actorului, oricum al histrionului”.
Pe acestă linie a histrionismului se înscrie jocul lui Bogdan Farcaș, proaspăt nominalizat la Premiile UNITER pentru rolul principal din „Gâlcevile din Chioggia”. În ipostaza vagabondului este confuz, dezorientat în aparență, șantajist în esență și îngroașă uneori tușele comice, fără a fi nevoie, chiar dacă ele fac deliciul publicului. Personal prefer ipostaza Iliuță când actorul cucerește prin arta manipulării, este debordant în gesturi largi și perorații verbale, improvizează cu șarm pentru a-și asigura supremația asupra celorlate personaje.
Prestaţia lui Ion Radu Burlan în Alexandu Filimon mi se pare cea mai de finețe, jonglând cu stări și sentimente diverse, conturând portretul unui om cu vulnerabilități, frustrări, dorințe nespuse și foarte singur. Un alt Spirache Necșulescu, podgoreanul bogat ce asigură bunăstararea întregii familii este sacrificat de aceasta, fiind nevoit să renunțe la unicul lui vis, de a deveni„Cineva”. Este mult uman în jocul actorului cunoscut mai ales pentru roluri de comedie, multă duioşie, multă neîmplinire. Personajul ( mai degrabă în această interpretare) refuză a rămâne rămâne prins într-o continuă falsitate față de el însuși și față de ceilalți. Astfel podgoreanul și vagabondul devin două ipostaze ale visului de a fi mai mult decât ești.
Nu am înțeles de ce spectacolul nu se mai joacă sold out. Are energie, umor de calitate, morală, echipă actoricească de excepție, chiar și o latură poetică. Lichelismul și impostura nu sunt fațetele pregnante ale personajului, ci mai degrabă boemia lui îți rămâne în minte.„Voi nu ştiţi cât de frumoasă e viaţa! O risipiţi în nimicuri, treceţi pe lîngă ea, o otrăviţi cu prejudecăţi şi cu ambiţii neroade, umblaţi după bani, după situaţii, vă pândiţi unii pe alţii şi vă făuriţi singuri chilii de temniţă… Am vrut să v-aduc ceva din vîntul depărtărilor, descătuşarea…”
Nu cumva încătușarea în convingeri, comodități și stereotipii sociale ne împiedică să ne bucurăm de viață, de vară, de teatru?
Omul care a vazut moartea
Teatrul Toma Caragiu din Ploiești
de Victor Eftimiu, versiune scenica Andreea Vulpe
regia: Cristi Juncu
scenografia: Andu Dumitrescu
distributia: Ion Radu Burlan (Alexandru Filimon), Bogdan Farcas (Vagabondul), Oxana Moravec (Raluca Filimon), Ilie Galea (Dl.Leon), Cristian Popa (George), Florentina Nastase (Alice Filimon)