Tragedie, comedie, parodie! Julieta poară blugi și haine lălâi, mama ei înoată în crize existențiale, Doica are fantasme cu Moscova, că doar se numește Sonia, umbra unui tată absent, dar omniscient se lățește asupra lor ghidându-le voluntar sau involuntar destinul, alegerile. Într-o piesă cu arhetipuri feminine shakespeariene, acest Sandu-Alexandru cel Mare, cel Bun, cel Sfânt în luarea de decizii îmi pare a fi personajul principal al poveștii. Pentru că fiecare femeie, fie ea fiică, soție, copilă ilegitimă sau amantă, se teme, se bizuie, se revoltă de, pe, împotriva reacțiilor sale.
Freud ar fi mulțumit să vadă piesa, că doar Electra și Oedip bântuie nestingheriți printre personaje, dar Bowlby se amuză. Chiar dacă Julieta nu are stabilit un bun ataşament cu mama (şi implicit cu lumea), ea încearcă să dezvolte relaţii intime profunde prin experienţe pozitive, dezvoltare personală, autocunoaştere. Încorsetată în roluri din care e greu să iasă, fata luptă pentru propria cale realizând că identificarea cu rolul îi blochează dezvoltarea pe multiple dimensiuni..Marta oferă afecţiune întrucât ea simte această nevoie la soț și fiică, uitând că„foamea emoţională nu este însă dragoste” întrucât a oferi se suprapune peste a lua.
Toate personajele experimentează „mecanismele de evitare a intimităţii” sub diferite forme. Marta trăiește așa zisa„fugă de contact”, ea se implică excesiv în tot felul de activităţi (muncă, amenajări, creşterea copiilor, călătorii etc. ) astfel încât intimitatea relaţională să rămână la un nivel foarte scăzut. Julieta este prinsă într-o „alegere partenerială inadecvată”cu al ei Romeo cu care nu prea are nimic în comun, el este sunt indisponibili emoţional, astfel că relația ei adulmecă masochismul, tot o variantă a acestei strategii de evitare a intimităţii. Nici Sonia nu este suficient de puternică pentru a se confrunta cu fricile sale inconştiente, nici ea nu mai știe bine cine este ascunzîndu-ze sub fustele ironiei și ale „cuvântului de spirit”, tot o fațetă a inconștientului. Personajele nu par a reuși să practice intimitatea, adică apropierea reală de ceilalţi, întrucât nu își asumă responsabil emoțiile, nu se simt cu adevărat diferențiate una față de alta, astfel că este dificil de realizat o conexiune reală cu ceilalţi.
Pe lângă acest tablou psihologic, piesa tratează ironic condiția generală a unei tinere actrițe, subiect teribil de serios și actual. „Vrei să fii cineva? Ești pe cont propriu!”. Și atunci cum te împaci cu Piramida lui Maslow, mai rezistentă decât cea a lui Keops? Poți anula nevoile de supravietuire ca să te cocoți tocmai în vârf spre nevoia de autorealizare și dezvoltare personală? Vrei să fentezi efortul neștiind pe de rost textul, dar nu cumva textul se răzbună și își închide catre tine sensurile?
Regizorul Bogdan Theodor Olteanu a gândit spectacolul pe linia simplității, fără efecte de sunet și lumină, fiind atent în principal la acuratețea interpretării actoricești, la susținerea relațiilor dintre ele. Cu un ritm uneori prea lent spectacolul atrage în principal prin sinceritate, prin senzația de interpunere viață-scenă și calitatea umorului tandru abordat de înzestratele actrițele .
Ruxandra Maniu(Sonia), o actriță complexă, atât pe registru comic, cât și dramatic, este pata de culoare a piesei, liantul între cele două personaje principale, efectele jocului său sporesc dinamismul acțiunii, intensifică umorul situațiilor și relaționează inspirat cu ambele partenere. Elvira Deatcu (Marta) reușește printr-un parcurs actoricesc constant, egal, voit monoton ca viața însăși să dea credibilitate emoțională arhetipului mamei, copleșită fără a recunoaște de tristețea vârstei, de amintirea trecutelor momente de bucurie în cuplu(atât de trecute că te întrebi de nu au fost imaginare). Actrița, o femeie fină, elegantă, frumoasă dovedește profunzimea rolului. Cu ochii săi limpezi rostește mai multe cuvinte decât cu replici firești. Aparent rece și apatică, este de fapt sensibilă și însingurată. Ioana Bugarin(Julieta) va avea un drum actoricesc exact cum și-l dorește în piesă! De o frumusețe aparte, expresivă profund în scenele destăinuirilor, își trăiește/joacă dorința de evadare cu atâta putere încât începi să crezi în ea, își leapădă fragilitatea și neputința îmbrăcând haina unei tinere cu destinul la braț.,
Și dacă un cântec spunea„Orice Romeo are Julieta lui”, de ce nu am crede că și Julieta îl va găsi la un moment dat, poate la Moscova, poate lângă o livadă de vișini pe al său Romeo?
Julieta fără Romeo
Teatrul ODEON
de Bogdan Theodor Olteanu și Alex Mircioi
regia Bogdan Theodor Olteanu
Asistent dramaturgie Mădălina Stoica
Scenografia Alexandra Panaite
Light design Andrei Délczeg
Distribuție
Julieta – Ioana Bugarin
Marta – Elvira Deatcu
Sonia – Ruxandra Maniu