Un spectacol simplu, elegant, ironic, real, amar, lucid, de bun gust! Viața noastră, între încredere și trădare, între așteptare și renunțare, între proiect și eșec. Să fie dictonul că povestea fiecărei iubiri durează doar…un timp limitat un clișeu? Să fie povestea unui eșec povestea fiecărei vieți? În rolurile centrale, CRINA MATEI și ANA MARIA IVAN sunt întru deplin adevăr în tot ce fac și în tot ce spun pe scenă. Frumoase, senzuale, provocatoare, completând inspirat farmecul lor personal cu șarmul personajului pe care îl întruchipează, actrițelele îi dau acestuia adâncime și naturalețe. Greu de scris despre fiecare în parte, pentru că ele funcționează rotund, generos în dualitatea lor, se potențează, se susțin, se acceptă pe scenă, dând adâncime psihologică unui spectacol de care publicul spectator se lasă furat
Regizoarea CHRIS SIMION – MERCURIAN a vrut și a reușit să evite, cu inteligență și tact tentația de a „dramatiza” decorul muzical, astfel cântecele care sunt interpretate în spectacol susțin tema acestuia, colorează auditiv fiecare etapă a iubirii, dar nu cade în păcatul de a transforma piesa într-un lacrimogen recital monoton de melodii. Vocile celor două actrițe sunt puternice, pătimașe, emoția momentelor muzicale fiind un atu al montării (Vocal coach:ANA CEBOTARI). De fapt, montarea impresionează prin dualitatea obiectivă, dar și subiectivă prin care cele două variante ale personalității feminine găsesc explicații sau oferă soluții de ieșire. Sensibilitatea trăirilor se echilibrează cu teatralitatea situațiilor comice. Costumele sunt identice, concepute și ele modern și fără sofisticări inutile, perucile identice, doar abordările și raționamentele diferă! Decorul montării e conceput de Maria Miu cât se poate de realist, dar și elegant, întruchipând terasa unei case de vacanța undeva, aproape de mare. Poți visa la iubirea ideală altundeva mai bine decât lângă un țărm de mare?
Atmosfera piesei este luminoasă, ca şi cum personajele ar înţelege că tristețea și trădarea sunt doar felii de viață. Într-un fel, suntem cu toţii condamnaţi la alunecarea în clișeu, mai mult decât la zborul spre iubirea absolută. Soluția? Să iubim fără aștepătări? Să ne mulţumim cu ceea ce ne oferă viaţa, să nu tânjim după mai mult? Dramaturgul ALEXANDRU DORU SPĂTARU a refuzat să fie univoc în mesajul său. Fiecare alege: negarea, acceptarea, eliberarea, resemnarea, revolta. Nimic nou sub soare!
„Să te iubesc fără să te supun
Să te îmblânzesc fără să te închid
Să te cunosc fără să te etichetez
Să te găsesc fără să mă ascund
Să mi te alătur fără să te ameninț
Să te primesc fără să te rețin
Să îți cer fără să te oblig
Să îți dau fără să mă golesc
Să te refuz fără să te rănesc
Să te părăsesc fără să te uit
Să te completez fără să te copleșesc
Să-ți fiu fidel fără să mă înșel
Să te descoper și să mă emoționez
Să mă minunez și să mă abandonez
fluidității unui elan
unificării prin împărtășire,
fericirii visului de viitor.
Să fiu astfel împăcat,întregit, prelungit
de entuziasmul vieții noastre comune.”
Jacques Salome(Declarație a drepturilor femeii și bărbatului în iubire)
ANATOMIA UNUI CLIȘEU
adaptare după un text de Alexandru Doru Spătaru
Regia și adaptarea scenică: Chris Simion – Mercurian
Scenografia: Maria Miu
Asistent scenografie: Livia Vișănescu
Coregrafia: Ioana Macarie
Vocal coach: Ana Cebotari
Distribuția
Crina Matei
Ana Maria Ivan
Nicolae Dumitru (pian)