Categorie: CHIPURI

Apune o lume odată cu plecarea fiecărui om tributar unui timp  al eleganței morale și al valorilor trainice,  o lume în care iubirea și loialitatea erau cultivate zi de zi, în tăcere, dar cu o putere de neclintit. Apune o lume odată cu trecerea dincolo a celor capabili să își transforme viața cotidiană într-o demonstrație… Continuă lectura O DOAMNĂ

A împlinit de câteva ore 23 de ani, iar eu nu i-am dedicat un articol niciodată. La aniversarea de 19 nu aveam blog. La aniversarea de 18 ani, chiar dacă aș fi avut, nu-i scriam că mi se părea că nu învață îndeajuns pentru Bacalaureat. La 20 nici cadou nu i-am luat, pentru că mi… Continuă lectura MARA, 23

Mamaie Nița era un om bun.  Știti, este acel gen de afirmație simplă, deplină, căreia nu-i urmează enervantul„dar”, nici puncte de suspensie sau semnul întrebării. ERA UN OM BUN. Pui punct și atât, mai ales când și vieții ei i s-a pus punct  cu ceva timp în urmă, fără exclamații de uimire, fără virgule dătătoare… Continuă lectura MAMAIE NIȚA

Anca avea un succes nebun la reuniunile din liceu. Mă enerva. Nu că nu ar fi meritat: ochi codați, păr rebel, siluetă, picioare interminabile. Dar nu prea se armoniza cutumei cum că astea, olimpicele și premiantele nu prea au cârlig la băieți. Norocul meu că astfel de întâlniri erau rare, uitam de ele și viața… Continuă lectura ANCA sau datoria de a ne avea

Dacă îmi veți spune că am ajuns la jumătatea vieții vă voi bănui de corigență la matematică în clasele primare. Dacă îmi veți declama chiar cu bună credință  că abia de acum începe partea frumoasă a vieții vă voi suspecta de regresie freudiană. La 50 de ani, dragii mei, te ia cu fiori și călduri.… Continuă lectura 50!

 „Un monument orgolios vrea vrăbii exclusive”. Cine putea să scrie așa ceva într-un banal caiet de amintiri de final de liceu? Așa se întrebau colegii fetelor când îmi răsfoiau bătrânul carnețel în căutare de citate motivaționale. Chiar, cine poate scrie așa ceva la nici 18 ani? Un om profund, intuitiv, sensibil, un om cu darul… Continuă lectura NICOLETA sau monumentul orgolios al prieteniei

Nu scriu despre și nu postez poze cu ouă pe care nu le-am înroșit, nici cu cozonaci pe care nu i-am copt acum ori niciodată.  Nu scriu nici despre miracolul Învierii pentru că miracolele se simt, se intuiesc și atât. Aleg să scriu în seara asta despre VECINI. Ca să nu fie nimeni în vreo… Continuă lectura VECINI

MARI nu cred că știa cât de tare o invidiam în copilăria și adolescența noastră timpurie. Nu pentru haine scumpe(eram amândouă categoria„purtăm ce-o fi”), nu pentru averea familiei (ea zece găini și un porc, eu doar zece găini mai outoare!) sau pentru note(eram fete silitoare și bune la carte amândouă), ci pentru că, intuiam cu… Continuă lectura MARI sau despre parfumul persistent al prieteniei

S-a grăbit puțin să vadă lumea. Pe vremea aceea lumea în februarie era toată albă și înghețată. Nu a ținut cont că mai aveam câteva dosare de terminat, nici că era așteptată la început de primăvară. Nu a vrut să mă anunțe ce este și cum se va numi, dar nici eu nu m-am arătat… Continuă lectura SONIA și atât

Nu am copilărit împreună. De la ținutul gării și al depozitului de lemne până la ulița lor nu mișunau fiarele sălbatice, dar eu tare rar îi vedeam. Copilăria și adolescența lor îmi erau cunoscute prin etichete des rostite de cei mari ai familiei. Viorel era deșteptul casei extinse, Cristi era acel  pierde -vară cu apucături… Continuă lectura VERII MEI FABULOȘI