„Am fost la TEATRU”, este propoziția care mi-a venit în minte după ce am ieșit din clădirea Teatrului Mic. Nu am fost prezența vie a niciunui experiment, nu m-a uimit niciun performence, nu mi-am chinuit mintea să caut înțelesuri pe care nici  nu Molière nu le bănuia, nu mi-am pus întrebări filozofice sterile. Am fost la TEATRU și dacă cineva înțelege că am văzut un spectacol superficial, nu este pe calea cea bună. Se întâmplă uneori ca în simplitatea sa, un spectacol clasic să se răzvrătească în fața vetustului și să arunce scântei de modernitate mai mult decât o poate face un spectacol ce se declară cu emfază„modern”. Se întâmplă uneori ca mesajul să nu se agațe  de tine cu disperare, cât să nu te lase să respiri de insistența lui obositoare, dar să îți sfredelească mintea pe termen lung. Se întâmplă uneori ca ironia, farsa, poanta, încurcătura, demascarea, parodia să înțepe fin, să biciuiască moravurile cu eleganță, dar și cu rasată cruzime.

Când aceeași persoană(Gelu Colceag) este cea care semnează traducerea, adaptarea și regia piesei, un fir unic coase textul de construcția artistică, rezultatul fiind un material dens, greu de destrămat. Dialoguri curajoase, glume și aluzii picante, comic savuros, replici promte, calambururi ingenioase se pliază pe profesionalismul și energia actorilor, capabili de un exploziv comic de situație. În haine de epocă, pe măsura caracterelor întruchipate (costume Liliana Cenean), o lume în permanentă mișcare și pregătită parcă de pași de dans(mișcarea scenica: Ștefan Lupu) evoluează pe o scenă(decor: Ștefan Caragiu) aducând a comedia dell arte, de dimensiuni reduse față de numărul personajelor, cu scări, uși, ascunzișuri. Excelentă ideea de a plasa sub scenă un alt spațiu de joc, unde pesonajele trăiesc  neîngrădite în convenții, furând cotidianului  clipe autentice de savoir vivre.

Spectacolul te rasfață prin prezența în scenă a unei echipe de actori de mare forță. Un joc dinamic, generos, permanent în relație unul cu celălalt, neîngroșat, spumos caracterizează fiecare personaj prototip, dar nu stereoptip, fiecare primind regizoral momentul său de strălucire. „Tartuffe” emană izbânda în scenă a unui rar întâlnit spirit de echipă, de aceea, ordinea enumerării protagoniștilor este pur aleatorie, dincolo de granița principal-secundar. Alexandru Voicu, în postura raisonneurului Cleante, apare este factor de echilibru, temperează ritmul, are sarcasm ce înnăbușă dureri și neputințe. Monologul său rostit  impecabil, cu lumină în lumină, este cheia în care trebuie analizată întreaga montare.Vlad Logigan mimează excelent gândirea profundă și pioșenia spre a ascunde  imoralitatea și ticăloșia. Pretinsa asceză glisează spre duritate și  agresivitate, vocea mieroasă devine un scrâșnet, nimic nu mai este amuzant, se face frig, se lasă cu frică în preajma sa. Gabi Costin  îl îndepărtează pe al său Orgon de imaginea tiranului cap de familie, ducându-l în sfera celor păcăliți și duși de nas spre pierzanie, din cauza credulității, sinonime uneori cu buna-credință. Cu mult consum emoţional, Gabi Costin  își contruieşte personajul cu profunzime şi un soi de inocenţă înduioșătoare, aducând în centrul sensului piesei problema credulității și a credinței, mai degrabă decât problema ipocriziei sau a conducerii morale. Viorel Cojanu(Domnul Loyal), Andrei Seușan(Filip al Franței, Duce de Orleans) și Ștefan Lupu (Ludovic al XIV-lea Regele Franței) formează un personaj colectiv colorat și sclipitor al aristocrației, cu reprezentanții săi ipocriți și ariviști, ascuzându-și obtuzitatea în faldurile bogate ale hainlor obraznice și ele.Vlad Corbeanu(Damis) probează din nou  energia sa copleşitoare, combinând în personajul său brutalitate, stupiditate, infantilism. Rareș Florin Stoica(Valere) mizează pe jocul între vulnerabilitate și curiozitate, între naivitate și șiretenie.

Cu nimic mai prejos interpretările feminine! Mihaela Rădescu  ne surprinde în bigota și arțăgoasa Doamna Pernelle, într-o abordare voluntară, plină de aplomb, diferită și în contradicție cu sensibilitatea și finețea sa. Oana Laura Gabriela (Mariane) are feminitatea și gracilitatea Silvanei Mihai, naturalețea Oanei Pușcatu, sinceritatea Alinei Rotaru, deci, cu siguranță va deveni o altă piesă valoroasă a echipei. Teribila Elmirea găsit-ope și mai teribila Alina Petrică gata să îi pună la îndemână un arsenal de seducție  menit să cucerească tot ce își propune. Fragilă, dar voluptoasă, cu o gamă multicololoră de reacții fizionomice și emoționale, Elmire este un contrapunct feminin  esențial într-o poveste unde se joacă după regulile genului masculin.

 Șarmantă, capricioasă, capabilă să transforme orice replică banală în una plină de subînțelesuri, într-un răsfăț controlat, conștientă de frumusețea și plinătatea partiturii sale, într-o salbă de ghidușii și intrigi nevinovate, pentru mine, Ana Bianca Popescu este ACTRIȚA din distribuție. Dorine a sa știe să fie și ingenuă, și duplicitară, are intervenții pline de subînțeles, camuflate în replici scurte și asezonate cu o mimică de-o expresivitate rar întâlnită.

Ce poate fi nou sub soare într-o piesă clasică? „Totul s-a spus înainte, nu există nimic nou de scris, aceleași vechi minciuni, aceleași vechi iubiri și aceeași veche tragedie sau bucurie. Dar poți scrie despre ele într-un mod nou, în felul tău propriu”spunea dramaturgul . Fără mecanisme impuse, fără „regândirea” spațiului teatral, necăutând cu acribie elemente-simbol pentru a fi infiltrate într-un  spectacol-concept, spectacolul „TARTUFFE” menține temele universale, caracterul dramatic, personajele complexe, fără a renunța la valorile comediei. Este o piesă„cu cărțile pe față”, cu magie frustă, fără a se căuta ostentativ iluzia.Teatru în teatru, prea mult teatru în viață. Puțini știu că spectacolul originar a fost reluat la un an după ce fusese interzis, cerându-i lui Molière să adauge un act și jumătate, un fel de happy-end, pentru ca Tartuffe să nu iasă învingător. Acum? Acum nimeni, niciun rege, oricât de strălucitor, nu mai poate opri impostura să triumfe

T A R T U F F E sau I M P O S T O R U L                                        

     după Molière

Traducerea și adaptarea: Gelu Colceag

Regia artistică: Gelu Colceag

Decorul: Ștefan Caragiu

Costumele: Liliana Cenean

Mișcarea scenica: Ștefan Lupu

Distribuția:

Doamna Pernelle: Mihaela Rădescu / Dana Dembinski

Orgon: Gabi Costin

Elmire: Alina Petrică

Damis: Vlad Corbeanu

Mariane: Oana Laura Gabriela

Valere: Rareș Florin Stoica

Cleante: Alexandru Voicu

Tartuffe: Vlad Logigan

Dorine: Ana Bianca Popescu

Domnul Loyal: Viorel Cojanu

Filip al Franței, Duce de Orleans: Andrei Seușan

Ludovic al XIV-lea Regele Franței: Ștefan Lupu