Trăim un timp al lucrurilor grave, al fricii de boală, al fricii de ceilalți. Ne izolăm în capsule de tristețe peste care se picură în doze letale indiferență și ipocrizie. Ne este teamă să fim firești, să trăim ca înainte, vocile critice se aud lătrător la orice încercare de a uita suferința și norma impusă. De zâmbet, de voie-bună, de dorința firească de a te simți bine, așa superficiali și simpli cum ne-a plăsmuit Creatorul, nici nu poate fi vorba. Blasfemie! De aceea am perceput serile teatrale de sâmbătă și duminică ca pe niște acte de o răzvrătire tulburător de frumoasă. Premiera acestei toamne la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești nu a fost o dramă, nici o piesă de teatru social cum îi stă bine spectatorului revoltător de revoltat din zilele noastre, nici măcar o alegorie complicată, ci pur și simplu O COMEDIE!
Spectacolul Gâlcevile din Chioggia, adaptare și regie de Vlad Trifas, dupa Carlo Goldoni mi-a părut un imn închinat bucuriei de a trăi, oamenilor simpli și pasiunilor lor. Povestea este de demult, dar fără a fi desuetă sau perimată. Se petrece într-un vechi orăşel de pescari de pe malul Adriaticii, în apropiere de Veneţia, cea numită de de Byron «masca veselă a Italiei».În timp ce bărbații comunității sunt plecați pe mare, nevestele, logodnicele și fiicele rămase acasă tricotează, se ocupă de zestre, se tachinează, se împung și flecăresc cât e ziua de lungă . Zumzetul uneori transformat în vuiet al vocilor accelerează trecerea timpului, făcând așteptarea suportabilă. Apariția luntrașului Toffolo și flirtul său nevinovat cu logodita Lucietta stârnesc glume insinuante, dar și invidie printre femei, devenind un adevărat măr al discordiei. Apariția bărbaților (scena are ceva din întoarcerea argonauților, dar fără lâna de aur, doar cu lăzi pline cu pește și ceva daruri) est primită cu mare bucurie, dar, cum secretele nu se pot ține, logodnicul Titta Nane ia foc de gelozie, se încing bătăi strașnice și între bărbați, dar și intre femei, fiind nevoie de intervenția locțiitorului cancelarului pentru a aplana conflictul. Gașca veselă și la fel de gălăgioasă a lupilor de mare, odată ajunsă la țărm devine copleșită de forța femeilor intrigante și manipulatoare. Ambițiile și orgolii masculine sunt croșetate de inteligentele femei după modelul dorit de acestea.De fapt se consumă mult zgomot pentru nimic, totul e bine pentru că se termină cu bine și trei cupluri de tineri își unesc destinele în aceeși zi în fața mării și în fața unui Dumnezei jucăuș și îngăduitor cu acești oameni simpli.
Scenograful Mihai Androne crează un decor maritim. Nu lipsesc corabia, valurile, pânzele, frânghiile, lăzile cu pește, construcțiile sărăcăcioase.Costumele (realizator Maria-Alexandra Ivan și asistentele Andreea Burlacu si Diana Neacșu) nu sunt doar niște haine de epocă. Ele au seva comediei dell arte, dar și o undă de modern strident sugerând o senzualitate mocnită. Cele feminine accentuează temperamentele temperamentalelor neveste și iubite de pescari, îmbină elemente din haine de curtezană cu cele de amazoană și precupeață gureșă. Cele masculine sunt lejere, sugerează virilitate primitivă, un destin arhaic și îmbibat în tradiție .
Parcursul expresiv al personajelor este potențat de excelenta mișcare scenică realizată de Mihaela Mardare. Pe o muzică antrenantă aleasă de regizor, scena se transformă într-un ring de luptă, personajele sunt într-o permanentă mișcare, intră, ies, se încaieră, au ceva de în ele de animale de pradă mereu la pândă.
Coloratele personaje ale lui Goldoni au fost interpretate de o echipă mixtă de actori, atât de la Secția dramă, căt și de la Secția păpuși. Se joacă cu multă bucurie, chef de a fi pe scenă, prospețime, naturalețe, în spirit de echipă. Având, probabil, multă libertate de la regizor, toți actorii îmbină forța cu fantezia, libertatea de mișcare și expresie cu profunzimea fiecărei tipologii.
Femeile din Chioggia luate împreună au ceva de animal mitologic, ca o hidră cu mai multe capete. Nu se disting personaje principale de cele secundare, este un rotund ce se rostogolește pe scenă ca în viață, un tăvălug de energie pozitivă.
Mihaela Rus întruchipează o Pasqua stăpână pe orice situație, cu aere de matroană, atentă la tot ce este în jur, nu îi scapă nimic pentru că numai așa poate controla pe toți ceilalți. Theodora Sandu în Checca, frumoasă și vulnerabilă din cauza lipsei de zestre, dar și lipsei pretendenților este deja experimentată în roluri de fată în căutarea alesului. Pragmatică în decizii nu rămâne „pe afară” și se mulțumește cu simpaticul Toffolo. Pe Ioana Farcaș, Orsetta, o știu mai ales de la Tony Bulandra ca având un mare har în roluri comice ( să nu o ratați în Suzanne !). Nu se dezminte nici aici. Are umor, duritate de amazoană, minte cu grație, vrea să intre în rândul cumetrelor măritate cu orice chip și cu orice mire.
Otilia Patrașcu, Libera glisează delicat între râs și lacrimă. Este împăciuitoare, vrea binele familiei sale, bârfește subtil, emoționează cu lacrimile ei de Penelopă la întoarcerea bărbatului de pe mare. Actrița are acel dar de a vorbi când nu rostește niciun cuvînt. O face cu ochii, cu mâinile care se frâng de disperare sau de emoție, cu freamătul trupului. O face credibil și ți se lipesc ochii de personajul ei care nu poate fi niciodată secundar.
Este minunat ca în fiecare piesă de teatru să poți pune ochii pe un actor despre care nu știai nimic. În cazul Gâlcevilor, pentru mine descoperirea este Mihaela Mardare în Lucietta . Nu doar un foarte bun coregraf, ci și o actriță vulcanică, nestăpânită, o variantă feminină a lui Titta Nane .
Linia masculină a distribuției se bazează pe cuplul comic Bogdan Farcaș (Titta Nane) și Andrei Radu (Toffolo). Nevinovatul Toffolo plătește cu vârf și îndesat flirtul cu Lucietta. Trântit, bușit, ciupit Andrei își păstrează o aură de nevinovat și ingenuu care îl scoate și mai tare din răbdări pe rivalul său. Bogdan Farcaș, cel care spunea într-un interviu că„ La teatrul din Ploiești, actorii vin cu inima deschisă și joacă”, își lasă inima zălog în rolul uriașului cu suflet de copil , cu sânge latin revărsat în tirade de gelozie sau iubire.Alin Teglas în Beppe este un pui de pirat care se antrenează permanent de luptă , deși nimeni nu luptă cu el. În rolul bâlbâitului jupân Fortunato, un soi de pirat domesticit, experimentatul actor Adrian Ancuța pare Ulisse întors de pe mare, rămas credincios familiei și un pic distant de bârfele comunității, dorind doar să se bucure în tihnă de viața la țărm.Grupul bărbaților se completează cu Vincenzo și Toni,interpretați de actorii Paul Niculae și Lucian Orbean într-o manieră echilibrată și rațională .
Interesant personajul Isidoro, jucat de Nelu Neagoe. Simbolizând Ordinea, Legea, Justiția Isidoro este un magician, un maestru păpușar care obține ceea ce dorește mînuind sforile destinelor, sfătuindu-se cu Nina, muta păpușă care nu contrazice niciodată. Să fie Nina subconștientul lui Isidoro sau conștiința care îl frânează uneori în fapte? Să fie Isidoro un alter ego al dramaturgului care amestecă așa cum vrea viețile personajelor sale sau chiar Creatorul ?
Aproape toate personajele au porecle: Pasqua-Bascua, Orseta –Gambeta, Toffolo-Foffolo, Libera-Vipera, Checca-Mecla. Poreclele au încărcătură pozitivă, cu rol de a apropia persoana şi de a crea sentimentul de de apartenenţă la comunitatea din Chioggia .
Despre Gâlcevile din Chioggia (Le baruffe chiozzotte, 1762), Goethe notează: „Strigătele răspicate ale oamenilor care se bucură sau se sfatuiesc, certurile lor, bruschețea, bonomia, veselia, manierele lor libere, totul este redat într-un mod magistral… Autorul merită cele mai mari elogii… pentru acest tablou de un realism profund”.
Nu e greu să observi acest realism cu latura lui moralizatoare care nu fură nimic din harul comediei: caractere aspre precum vântul pe mare, patimi mărunte, ranchiuni, nevoia de zestre, alegerea de nevoie a unui soț (altul nu mai e!), sărăcia oamenilor simpli, balansul justiției. Dar peste toate rămân istorisirile savuroase ale unor oameni simpli, rudimentari uneori, dar cu sufletele blînde precum cerul Serenissimei
Este prima piesă pe care o văd în regia lui Vlad Trifaș. Îl știam doar ca actor în piese pe scena Nottara și la Teatrul Mic. Într-un interviu tânărul regizor afirma:„Este foarte important ca oamenii să fie atenți și la cei tineri. S-ar putea să fie uimiți la un moment dat de cât de mult le va plăcea. ”.Da, eu m-am uitat și nu sunt uimită ( teatrul românesc mustește de tineri actori talentați), dar mă bucur mult că îmi place nu doar actorul, ci și regizorul VLAD TRIFAȘ pentru inventivitate, curajul de a se lua la luptă dreaptă cu clasicii, pentru umor și spiritul liber.
Lumea din Chioggia ne-a însuflețit seara, a fisurat capsulele izolării cu rîs și voie bună!
Gâlcevile din Chioggia
Teatrul Toma Caragiu, Ploiești
Adaptare de Vlad Trifaș dupa Carlo Goldoni
Regia: Vlad Trifaș
Scenografia: Mihai Androne (decor), Maria-Alexandra Ivan (costume), Andreea Burlacu si Diana Neacsu (asistent costume)
Muzica: Vlad Trifaș; Light design:Cristian Șimon
Coregrafia: Mihaela Mardare
Distribuție: Theodora Sandu (Checca), Mihaela Mardare (Lucietta), Otilia Patrascu (Libera), Ioana Farcas (Orsetta), Mihaela Rus (Pasqua), Bogdan Farcas (Titta Nane), Andrei Radu (Toffolo), Alin Teglas (Beppe), Nelu Neagoe (Isidoro), Paul Niculae (Vincenzo), Adrian Ancuta (Fortunato), Lucian Orbean (Toni), Razvan Baltaretu (figuratie).