Tinerețea noastră încape într-o valiză ce se vinde pe bani puțini. Se luptă permanent cu spiritul unui Big Daddy și arată mereu cu degetul spre o mamă castratoare. Îi plac filmele lui Ernst Lubitsch și muzica lui Frank Zappa. Tinerețea noastră fredonează Yesterday la chitară și înjură păstos disfuncțiile erectile. Tinerețea noastră are deficit de atenție, exces de adrenalină și o suficient doză de durere sufletească. Nu știe să iubească, crezând că iubirea este tot o formă de neputință. Tinerețea noastră se sperie de moarte, de veșnicia ei și de inevitabila și neprevăzuta întâlnire cu ea. Îi curg lacrimile duios când povestește despre înfrângeri și țopăie bezmetic atunci când presimte o bucurie.
Vorbind despre ideea piesei TINEREȚEA NOASTRĂ, dramaturgul Kenneth Lonergan mărturisea că într-o noapte de la începutul anilor 90, a visat că se afla în apartamentul unui prieten din Upper West Side a Manhattanului în anii 80 unde a întâlnit două personaje simultan copii din familii bogate, confuzi și în conflict cu ei înșiși, dar și între ei. Pornind de la acest vis, a început să scrie. „Nu văzusem niciodată o piesă cu oameni de aceeași vârstă”, spune Lonergan. „Și cu siguranță nu văzusem niciunul despre propriul meu trecut și despre grupul meu de prieteni, sau despre acel moment din viața noastră în care depășisem cine eram în liceu, dar aveam foarte multe dificultăți să ne dăm seama la cine mergem. să fie următorul.”
Subiectul piesei nu este foarte complicat, are iz de scenariu de film. Permanent în certuri cu tatăl său, Warren este dat afară din casa părintească, fură de aici 150.000 de dolari („încasări din copilăria mea nefericită”) și se mută cu prietenul său mai mare Dennis, își permite o noapte de dragoste cu Jessica la hotelul Plaza și periclitează afacerile cu droguri ale lui Dennis. Întâlnirea lui Warren cu Jessica și încercarea băieților de a recupera banii nasc alte conflicte, pun în lumină personalitățile altor prieteni, dar și ale părinților protoganiștilor. De aici se antamează subiecte arzătoare ale ipocritei societăți americane: sexualitatea, diferențele sociale, violența, consumerismul, maturitatea, dependențele de orice fel, eșecul, ratarea. Textul lui Lonergan este amuzant, intens, jonglează suportabil cu obscenități și înjurături, se bazează ăe un jargon urban ce face parte integrantă din personalitatea eroilor, influențându-le alegerile și comportamentul.
În direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză ne întâlnim din nou cu trei tineri actori membri ai binecunoscutei Trupe Fără Nume, Alexandru Pavel, Tudor Cucu-Dumitrescu și Ana Crețu. Experiența jocului împreună și în alte producții, compatibilitea, talentul, pofta de joc, dar și frumusețea fizică(de ce,nu?) sunt atuuri ale distribuției.
Ana Crețu este sofisticata Jessica Goldman– o frumoasă studentă la o universitate de design, cu o foame nebună de iubire, dar care se refugiază in spatele așa ziselor „instincte”(mai degrabă prejudecăți și cutume) ca după niște ziduri.Actrița are o abordare ușor rigidă la începutul piesei, apoi se detensionează devenind naturală și credibilă în amestecul de îndrăzneală și sfiiciune. Se sugerează subtil un control parental ce împiedică manifestarea „netradițională”a sexualității. Jocul controlat al Anei, chiar în momentele de expansiune erotică nu este întâmplător.Tinerele Americii înotau în confuzii și vulnerabilități, depășind cu greu sau cu urmări tragice limitele impuse de familie și societate.
Având sarcina dificilă de a întruchipa un personaj abia ieșit din vârsta adolescenței, Alexandru Pavel este Dennis Ziegler, un bramburit traficant de droguri ce trăiește pe banii părinților săi(un artist celebtru și o activistă). Performanța interpretării lui Alexandru Pavel nu este la îndemâna oricui. Deși în realitate este un adult tânăr, prin postura corpului, gesturi, ticuri, tonalitatea vocii, privire actorul este pe scenă un adolescent aparent încrezător în sine și extrem de agresiv, în realitate complex prin trăirile sale bine ferecate și complexat de talentul și succesul tatălui său. În monologul său de încheiere, minunat rostit, chiar într-o poziție dificilă, cu lacrimi în colțul ochilor, cu bărbia tremurând, Dennis ne face să înțelegem că în lumea în care el trăiește(sau supraviețuiește) se ascunde suferința, iar durerea trebuie amorțită.
Spectatorul are voie să fie subiectiv și să arate cu degetul spre scenă cu sinceritatea unui copil spunând„„De el îmi place cel mai mult!”. Tudor Cucu-Dumitrescu este în spectacol frumosul nebun al marelui oraș, dar și tânărul furios de care teatrul nostru avea nevoie. Warren este un personaj inconfortabil, enervant, într-o agitație psihomotorie năucitoare, chiar nemișcat își freamătă buzele, are respirația sacadată. Warren.ul lui Tudor pare decupat dintr-un film cu James Dean. Tânărul actor știe să privească derutat, să susțină un comportament incoerent şi imprevizibil, își manifestă o latură profundă în dialoguri ce te face să crezi că personajul său, , la un moment dat, ” îşi va găsi drumul„. Dinamica în scenele de cuplu cu Jessica este extrem de atent studiată, doar așa reieșind firescul relației dintre doi tineri care experimentează sexualitățile lor, dar și profunzimea sentimentelor.
Scenografia Adrianei Grand este pusă în slujba realismului, construind minimalist interiorul unui apartament anost. Elementele de recuzită te proiectează în anii 70-80: televizorul, recorderul, mobilier multifuncțional, viniluri, sculpturi abstracte, afișe rock. Deși se face vorbire de apropierea de Central Park, senzația nu este de liberetate și prosperitate, ci mai degrabă de claustrofobie și underground. Personajele privesc mult la televizor o lume strălucitoare și simplă, spre deosebire de emoțiile diverse și întortocheate din sufletele lor. Televiziunea – ca mașinile și autostrăzile – este un simbol al a ceea Martin Dysart(psihiatrul din Equus) numește „lumea normală bună”, în care nimeni nu simte durere pentru că nimeni nu simte prea mult din nimic.
TINEREȚEA NOASTRĂ poate fi, așa cum și-a dorit autorul, un teren comun al amintirilor și al căutărilor, un spațiu în care te poți confrunta și împăca ulterior cu tine. Pentru că așa cum tinerețea personajelor se spulberă într-o noapte, nici viața noastră nu ține etern.
TINEREȚEA NOASTRĂ
Centrul Cultural LUMINA
De Kenneth Lonergan
Direcția de scenă –Victor Ioan Frunză
Scenografia-Alexandra Grand
Distribuția- Alexandru Pavel, Tudor Cucu-Dumitrescu și Ana Crețu