Aurora și Blanca risipesc tot ce le intră în mână și în suflet: risipesc gânduri, cuvinte, talente, iubiri, vise și visuri. Risipesc speranțe și deznădejdi, aștepări și resemnări, iubiri filiale și pasiuni aprinse. Risipesc întrebări și răspunsuri, certitudini și nehotărâri, spaime și îndrăzneli. Risipesc atât de mult și multe cât să rămână esența, acel monument „mai trainic decât bronzul” numit prietenie. Prietenia celor două eroine are profunzimea oceanelor din care apar balene cu ochi mari, tăria ghețurilor polare, înflăcărarea primelor iubiri, permanența sentimentelor părintești. Ambele fete sunt din Ushuaia. Aurora este fiica unui librar, iubește cărțile, este firesc să aleagă a fi profesoară, se căsătorește, va fi mamă, va trăda, va fugi. Toate legate prin dorința de a scrie poezie. Blanca este croitoreasă, locuieste cu mama, își va îngriji mama cu devotament până la capăt, se îndrăgostește, sufera mereu. Toate țesute în poeziile pe care și ea le scrie. Aparent banale, viețile lor ni se derulează amestecat, fragmentar, incongruent prin scrisori, jurnalele, scene de teatru, versuri. Prietenia și cuvântul sunt, în opinia dramaturgului Mariano Tenconi Blanco singurul leac pentru dezamăgire, unicul antidot împotriva durerii. A trăi pentru a suferi și pentru a scrie este rostul vieților acestor femei ce sunt și nu sunt ca oricare altele.
Cu o echipă majoritar feminină, spectacolul vorbește deschis, cald, firesc despre unele subiecte încă tabu în societățile pudibonde: dorința carnală, masturbarea ca formă a potolirii galopului trupului, avortul și traumele lui, riturile de inițiere, orgasmul, bucuriile și spaimele vieții sexuale. Jocul deschis, cu sufletul pe masă al celor două actrițe face ca nimic trivial sau deplasat să nu lezeze sensibilitatea spectatorului.
Tânăra și talentata regizoare Teodora Petre este atentă ca totul de pe scenă să se completeze, să se îmbine conlucrând la o transmitere puternică a mesajului. Scenografia și lighting designul Ioanei Pashca imaginează un spațiu năpădit de foi de hărtie, mototolite, rupte sau întregi, crâmpeie de viață uitate, readuse la o altă viață prin puterea cuvântului și a amintirii. Niște trepte asimetrice dau spre o fereastră ferecată, dar tu simți că dincolo de ea se nasc cerul și marea, elemente definitorii ale unui ținut mitic, evocat, adulat, urât, Ushuaia cea de la capătul lumii. Luminile, sunetul, proiecțiile, muzica astrală (din nou originalitatea lui Cezar Antal compozitorul, de această dată) se încorporează inspirat în conturarea ideii de început și sfârșit de lume între care viața este pur și simplu viață.
Aida Economu și Mihaela Velicu sunt două tinere actrițe ce trec surprinzător de ușor de la imaginea delicată şi șovăitoare a fetițelor ce se împrietenesc într-o librărie, la cea romantică și exuberantă a tinereții, până spre o maturitate ce atenuează instinctele pasionale, entuziasmul, în schimbul unei tandreți nesfârșite. Experiența cinematografică a Aidei Economu are avantaje(joc cu aplomb, magnetism, treceri rapide de la o stare la alta), dar și dezavantaje (anumite scene ușor îngroșate și stridente, tonul inegal). Poate sunt subiectivă, poate sunt influențată de faptul că pe Mihaela Velicu am văzut-o si la Evreiesc, și la Tony Bulandra, mai ales la Metropolis, dar mi se pare că ea duce greul piesei. Este constantă, are o interpretare sigură, își dozează energia, pare a lega poveștile una de cealaltă prin treceri subtile, cucerește cu blândețea glasului și lumina din ochi, are un umor fin, glisează sensibil între ironie și autoironie. În coregrafia senzuală a lui Ștefan Lupu, cu haine amintind de Evita Peron, cele două actrițe se pun în valoare în scenele comune, călătorind împreună spre sufletul fiecăruia dintre noi, risipindu-ne îndoiala că ceea ce ni se întâmplă nu poate fi ridicat la rangul de extraordonară viață.
O altă a piesă a dramaturgului argentinian se numește„Totul ar avea sens dacă nu ar exista moarte”. „Extraordinara viață” minimalizează moartea, exaltând viul din noi, când „ fiecare secundă este un miracol. ”. Si pentru ca miracolul să nu se risipească în uitări și banalități , pentru ca efemerul să prindă rădăcini nebănuite, iar prietenia să se întindă ca o plasă de siguranță pregătită să amortizeze orice cădere, durere sau trădare, viața și-a găsit drept aliat cuvântul. Viețile celor două fete rămân prinse pe vecie între cuvinte, iar noi în povestea lor.
EXTRAORDINARĂ VIAȚĂ
Regie:Teodora Petre
de Mariano Tenconi Blanco
Scenografie:Ioana Pashca
Lighting design:Ioana Pashca
Coregrafie:Ștefan Lupu
Muzica originală:Cezar Antal
Video:Andrei Boncea
Distribuție: Aida Economu, Mihaela Velicu
Voice-over: Irina Margareta Nistor