…a ta, a noastră, dar mai ales dragostea lor. Iubiri diferite, nebune, înflăcărate, dependențe obsesive, dureri mocnite, doruri tânguitoare, iubiri carnale sau stilizate, iubiri ce au definit personalitatea feminină mereu nedefinită. Cherche la famme! Cu siguranță o veți găsi culegând de pe străzile memoriei aceste femei superbe, incomplete, cusându-le pe toate cu firul dorinței într-un singur trup, într-o singură minte. Poate așa ar fi devenit, ea, FEMEIA, un lucru esențial, indispensabil creatorului ce simțea că ” Nu mai sunt al lumii acesteia, sunt departe de mine însumi, desprins de propriul trup. Mă aflu printre lucrurile esențiale.”
Teatrul-poezie-laborator-document conceput de actrița și scriitoarea CLAUDIA MOTEA este un imn dedicat feminității. Prin coridoarele tainice ale vieții și ale inspirației brâncușiene se plimbă ținând în mână firele înnodate ale Ariadnei femei lumină, inteligente, creatoare, pasionale, mereu înspăimântate de un minotaur fără chip, dar cu gheare ascuțite pentru sufletul lor fragil, ARTA. Cu ea lupta este inegală, vor fi mereu învinse. Poate de aceea acceptă armistițiul și se lasă înghițite, hăcuite, topite în forme, cioplite, devenind ele însele lutul, piatra, bronzul din care se întrupează Domnișoara Pogany, Prințesa X, Pasărea măiastră, Pasărea în văzduh, Madame L.R. Margit Pogany, Maria Tănase, Eileen Lane, Peggy Gugenheim, Madame Leonie Ricou, Maria Bonaparte, Cella Delavrancea, Baroneasa Renee Irana Frachon și Milița Petrașcu sunt organe vitale ale Creatorului, ambrozie și sfânt graal. Fără iubirea lor mereu sfărâmată și uitată într-o altă iubire, pietrele nu ar fi prins niciodată aripi, bronzul nu ar fi sunat a cântec.
„Când te ascult cum le zici, Mărie, aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! Am colindat toată lumea, mă cunoaşte tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de ţară, de oltenii tăi şi-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu…Auzi? Mă-nţelegi?” Nu știu dacă Măria l-a înțeles pe deplin, era o fată de 25 de ani dornică de petreceri, dar Claudia Motea l-a înțeles. Amândoi gorjeni, amândoi trăitori peste mări și țări, peste tot acasă și niciunde, raportul se schimbă, Creatorul devine muză și pretext de artă. Admirația actriței față de Brâncuși sclipește în ochii săi plini de emoție, transpiră prin palmele sale fremătătoare, irumpe în strigăte de iubire. Iubirea și Creația sunt, de fapt, pilonii pe care spectacolul se ține, se echilibrează. Iubirea alimentează Creația, Creația subjugă, dar și nemurește iubirea. Proiecțiile cu scene din atelierul sculptorului, luminile ce crează lumi și stări( light design Beatrice Rancea), replici aforistice și adânc meditative rostite cu inconfundabil glas de către actorul Marius Bodochi, pianul live-Adriana Alexandru, toate se strâng într-un puzzle rafinat din care țâșnește amplu, sonor, impunător creatorul Constantin Brâncuși
Toate cele nouă personaje feminine sunt interpretate de actrița Claudia Motea. Coordonată la detaliu de regizoarea Beatrice Rancea, actrița este ea însăși o lume în mișcare și transfomare continuă. Într-o singură oră schimbă costume, peruci, glasuri, temperamente, stări. Într-o singură oră spune povești, Toate rolurile denotă o profundă cunoaștere a femeilor reale din spatele personajelor, empatie și tandrețe. Fiecare chip este conturat atent, cu cizelare de bijutier. Rafinată în Miss Pogany, explozivă în Milița Petrașcu, vulnerabilă în Eileen Lane, carnală și exuberantă în Maria Tănase, excentrică și dominatoare în Peggy Gugenheim, instabilă în Leonie Ricou, șovăitoare în Baroneasa Frachon, intelectuală progresistă în Maria Bonaparte, actrița traversează scenă după scenă dozându-și forțele, mizând pe intuirea și asimilarea psihologiei fiecăreia. Minunată alegerea Cellei Delavrancea ca ultim tablou. Detensionată, mulțumită de ce a dăruit publicului, Claudia Motea își exprimă cu gingășie feminitatea, parcă descoperindu-se pe sine în oglindă.
Ies din teatru bântuită de un gând.Timpul se răsucește, undeva, lângă noi , atelierul este deschis, se aude zgomotul de daltă, Brâncuși lucrează tăcut. Actrița care îi cunoaște atât de bine visurile, deznădejdile, zborurile intră ca amăgită de chemarea sirenelor. Și…se naște o nouă iubire. Sau o nouă durere, o nouă uitare, o altă pasăre își ia zborul spre veșnicie. Dar cine n-ar vrea să intre într-un sălaj de îngeri și de demoni?
BRÂNCUȘI, DRAGOSTEA MEA!
Cu și de: CLAUDIA MOTEA
Regie și light design: BEATRICE RANCEA
Voce Brâncuși: MARIUS BODOCHI
Pian: ADRIANA ALEXANDRU