„Când iubești, iubești pe de-a-ntregul.”cu această replică am plecat de la a patra mea întâlnire cu Hedwig, cu jumătăți din Hedwig care se îmbină nu ca într-un puzzle stricat, ci într-o sferă rostogolindu-se printre fisuri de ziduri, de așteptări, de deziluzii. Câtă tandrețe revarsă Răzvan Mazilu peste personajele sale, cât de catifelat le oblojeșe rănile, cât de delicat le curăță așchiile răutăților înfipte în viețile lor fragile! Nimic vulgar, nimic spectaculos, doar suferință și groaza de neiubire, doar singurătate și extazul unirii vremelnice. Bărbat sau femeie, Hedwig se înfășoară în văluri de tristețe și își deapănă povestea pe muchia fină dintre zâmbet și lacrimă. Cine să o (îl) iubească pe Hedwig?
Lucian Ionescu a dezbrăcat fracul lui Gomez Addams, abordându-și rolul cu un control al textului, vocii, mișcării greu de atins. O luciditate izbitoare, o tehnică desăvârșită și o voce impecabilă dovedesc, dacă mai era nevoie, că Lucian Ionescu este un mare actor de musical. Într-un rol al tăcerii în care privirea înecată în dezamăgire și resemnare țese povești despre renunțări la părți din tine, Ana Maria Ivan îi creează lui Hedwig, prin personajul său o plasă de siguranță care să îi amortizeze căderile. „I will always love you” curge transparent și astral din vocea sa, ca o mitică declarație universală de iubire. Impecabil în sincronizarea mișcărilor, gesturilor, privirilor duoul Irina Cărămizaru și Cristina Danu, backing vocals, devine un fel de cor antic, o voce colectivă, element de decor însuflețit.
În fața unei oglinzi, Hedwig își privește chipul. Te întrebi dacă se recunoaște, dacă știe cine este. Stă departe de toți, obosit, însingurat. Adevărul i-a jucat feste, iubirea celorlați s-a speriat de prea plinul iubirii sale.Îți vine să o(îl) iei în brațe și să îi șoptești„Puiule, așa va fi până la capăt…prelungă, densă, singurătate.”
Postarea nu este despre un nou musical produs de Teatrul „Stela Popescu” și găzduit de Teatrul Metropolis. Nici depre uriașul creator de teatru, inconfundabil și inepuizabil, Răzvan Mazilu. Nici despre “Hedwig and The Angry Inch”, un cabaret câștigător a patru premii Tony. Postarea este despre TUDOR CUCU-DUMITRESCU!
Cu o seară înainte am afirmat că am văzut un spectacol modern, provocator, viu, cu actori foarte buni care stăpânesc tehnica musicalului. În această seară am cunoscut-o pe Hedwig care m-a luat de mână și mi-a povestit cum numai ea știe, spectacolul propriei sale vieți. De la prima intrare în scenă Hedwig produce un scurtcircuit care surprinde asistența, turnându-i în vene mir și flacără. Între întuneric și lumină, între extaz și suferință, între sfere imperfecte ce se rostogolesc de o parte și de cealaltă a Zidului, Hedwig merge ca un acrobat abulic fără speranța unei plase de siguranță în cădere. Da, știe că va cădea, doar și-a scos inima ca să încapă în hainele prea strâmte ale conveniențelor și prejudecăților. E atât de frumoasă Hedwig cu peruca sa de Walkirie decrepită, cu geaca sa tăiată în franjurii disperării! Hedwig personajul își lasă actorul la colț, cu toată experiența lui. Nu are nevoie nici de Alan, nici de Feste, nici de Warenn . Ele să își vadă de visurile lor! Hedwig trebuie să fie ea însăși, sinceră, fragilă, speriată, cu o candoare insuportabilă, căutând, întrebând, încercând, zâmbind lacrimilor și înlăcrimând zâmbetul. Nu râdem de tine, Hedwig, ne-ar săgeta mortal orice hăhăit indecent. Nu aruncăm în tine cu roșii, ne-ar împietri mâna fără scăpare. Nu îți facem niciun rău, ne-a fi frică de propri noastră mutilare. Ne-ai privit atât de intens cu ochii tăi frumoși despovărați de greutatea genelor false, încât nu ne mai simțim piese disparate de puzzle, ci părți ce se pot conecta, îmbina întru suferințai umană, parte din marele joc al vieții.
Iartă-ne, Tudor, că nu am avut curaj să ridicăm mâinile sus, așa cum ne rugai în cântecul tău. Știi de ce nu am făcut-o? Pentru că sufletele noastre erau atât de sus încât nu am vrut să le ciocnim în zborul lor. Și încă ceva, Tudor! Dacă vreodată vei intra în panică zărind cioburi în cealaltă jumătate de sferă, întindeți palmele, brațele, revarsăți umorile, atingeți coastele de scenă și vei simți cea profundă îmbrățișare din câte pot exista. Pentru că TU și SCENA dați peste nas zeilor reîntregind frumusețea sferei.
Hedwig and the angry inch
Teatrul „Stela Popescu” Bucureşti
text de John Cameron Mitchell
Traducerea textului: Carmen Stanciu
muzica și versurile Stephen Task
Traducerea versurilor: Alex Ştefănescu
Regia, coregrafia și costumele: Răzvan Mazilu
Decorul: Adriana Grand
Lighting design: Marian Iancu
Distribuţie:
Hedwig – Tudor Cucu – Dumitrescu/ Lucian Ionescu
Yitzhak – Crina Matei/ Ana Maria Ivan
Backing vocals – Irina Cărămizaru și Cristina Danu
Pian – Johnny Bica
Baterie – Andrei Paraschiv
Chitară – Ciprian Pop
Chitară bas – Vlady Săteanu