„Unde este? Unde este bărbatul ușor histrionic și arogant, viril și sigur pe farmecul său?” E prima întrebare ce mi-a venit în minte privind pe o scenă aproape goală, pe care zărești un scaun, o carte, un bol cu cireșe proaspete. Unde a lepădat pielea vanității și cum a îndrăznit șă se lase privit având pe el doar un văl străveziu de tandrețe? Glasul său curge molcom, într-o moldovenească dulce și nejucată. Cuvintele se înlănțuie în fraza atât de bine știute și totuși parcă auzite pentru prima oară.
AMINTIRI DIN COPILĂRIE! A cui copilărie? A lui? A noastră? A lumii noastre? Mă uit în jur și văd spectatori de toate vârstele. Unii știu cum e cu scăldatul, cu Moș Chiorpec Ciubotariu, alții sigur nu înțeleg și nici nu vor înțelege vreodată cum au luat-o la vale casa și caprele Irinucăi. Mă pomenesc a ști pe de rost fragmente întregi, îngânând amintirile scrise în caiete groase cu comentarii literare făcute fără chat gbt.
Nu pot și nu vreau să percep totul ca pe un spectacol căruia îi analizezi forța dramatizării, scenografia, lighting designul. Pentru că înțelegi că nu îi pasă celui din fața ta de aceste amănunte. Nu vrea glorie, nu vrea premii, el a venit să spună o poveste, o poveste ce trebuie să spusă, altfel s-ar pierde o felie de timp, s-ar mlăștini în uitare o lume. Așa cum în uitare s-au pierdut numele atâtor dascăli ce predau lecții, acum caraghioase în naivitatea lor, dar cu nimic mai prejos decât tomurile reci și insipide ale prezentului .„Învățătorul copiilor”, o carte de citire de la 1838 își scrie învățăturile pe un ecran aflat în spatele scenei, obligându-te să fii sincer și să recunoști că lumea nu s-a schimbat în fibra ei, că sângele pulsează la fel, că inima zvâcnește aceleași doruri, aceleași dureri. Amintirile jucăușe și amărui, înțelepte și sprințare te aruncă în lumea propriilor amintiri. Et in Arcadia ego. Ce noroc pe noi că avem amintiri! Ce șansă că am trăit într-o lume care avea miros, gust, culori, în care totul pulsa, împroșca viul în toate ungherele din mintea noastră. AMINTIRI DIN COPILĂRIE este despre viul din noi, acum atrofiat, subjugat, pervertit. Este revolta împotriva uitării, a anulării identității. Este o lecție de iubire simplă și nealterată de idei preconcepute sau modernisme sterile. Este o icoană în care se înghesuie laolaltă îngerii dimineților noastre, demonii amiezii, noi, despuiați cu totul, părinții noștri, megieșii, dascălii, prietenii. Unde să găsești un perete așa de întins să susțină o asemenea icoană? De ce să o agăți să nu pice sub greutatea de stări și sentimente? Nu știu alții cum sunt, dar eu, când m-am uitat azi la cireșul din curtea casei, am știut că o pot agăța de crăcile lui viguroase și că nicio furtună nu o poate prăvăli.
AMINTIRI DIN COPILĂRIE
de Ion Creangă
Regie:Vitalie Bichir
Scenariu:Vitalie Bichir
Lumini:Vasile Neguț, Ștefan Dumitra
Sunet:Dorel Sidorof, Mihai Pop
Video:Costi Șimon, Sebastian Gherman
Regia tehnică:Paul Tănase
CU: VITALIE BICHIR