Te sfâșie sentimente contradictorii. Pătrunzi în al noulea cer realizând că ești martorul unui fenomen, uriașul Victor Rebengiuc în ultimul rol dintr-o carieră astrală. Ești în iadul pucios și sufocant al temerilor pentru viața viitoare și al remușcărilor față de cei din viața ta pe care la un moment dat i-ai expediat nemilos de lângă tine, condamnându-i la o singurătate asurzitoare. La ieșire te împiedici de stele, te afunzi în nisip mișcător. Te întrebi dacă ai deslușit toate resorturile piesei, dacă ai fost una cu scriitorul, cu regizorul, dar mai ales cu Uriașul. Oare ce simte el, ce speră, în ce crede? Regele se pregătește să moară cu mintea prinsă în interogații și adevăruri crude. Cât de mare este împărăția SA? Care este voia SA atât pe pământ, cât și dincolo de el?
„Le Père” scrisă de Florian Zeller a avut premiera în 2012 la Théâtre Hébertot din Paris și a a câștigat cea mai bună piesă în 2014 la Premiile Molière. Christopher Hampton la tradus în engleză ca The Father și a fost nominalizată pentru cea mai bună piesă nouă la Premiile Olivier 2016 și a fost alegerea The Guardian pentru Piesa anului la Londra și nominalizată pentru două premii Tony la New York , inclusiv cea mai bună piesă pe Broadway. „… o piesă super-inteligentă, în cele din urmă sfășietoare, un triumf necalificat… ”. — The Daily Telegraph. „… devastator și dezorientator… Tatăl este una dintre acele piese care vă fac creierul să zumzeze cu potențialul unic al teatrului… ”. — The Independent .
Piesa face parte dintr-o trilogie „Mama„ ( montată la Teatrul „Nottara„ tot de Cristi Juncu), „Tatăl„ și „Fiul„, toate având ca personaje principale oameni fragili sub apăsarea depresiei și a singurătății.
Regizorul plasează povestea lui André într-un spațiu rotativ gen carusel care se învârtește de la o etapă la alta a acțiunii (scenografia Carmencita Brojboiu). Spațiul cuprinde încăperile unei case-cameră de zi, dormitor, baie, hol, dar și o cameră de spital. Construcția pare fragilă și instabilă, precum existența personajului principal, rotațiile permanente, modificarea așezării obiectelor, perindarea personajelor, toate sporesc ideea de nesiguranță, de confuzie. Predomină culoarea alb, un alb rece, impersonal, translucid, un alb regăsit și în hainele purtate de personajele secundare, derutant, confuz. Ceea ce arata ca apartamentul lui este psihicul său răvășit de boală.
Tatăl spune povestea lui André, un văduv de 80 de ani care locuiește cu fiica sa, Anne, într-un apartament din Londra. Nu se înțelege cu asistentele pe care fiica sa le angajează pentru a ajuta. Situația se complică când Anne îl anunță pe tatăl ei că se mută la Paris cu noul ei partener, Paul, și că prin urmare, tatăl va rămâne singur. Frica de singurătate, durerea provocată de potențială plecare a fiicei accentuează consecințele emoționale ale demenței de care suferă.
În mitologia grecească, Mnemosyne era personificarea memoriei. Între tehnicile folosite pentru a aminti se numără una care datează din vechii greci: Palatul Memoriei. Faptele, oamenii, evenimentele de viață sunt „plasate” în încăperile unei clădiri cu care persoana care are grijă de amintește este foarte familiarizată. Palatul Memoriei lui André se năruie sub ochii noștri. Scăderea treptată, progresivă a gândirii lucide și raționale, schimbările bruște de comportament, modificările la nivel de limbaj (cuvinte repetate aproape obsesiv, cuvinte stranii), alterarea memoriei de scurtă durată, sincopele celei de lungă durată te fac pe tine să nu mai înțelegi nimic: se mută Anne cu adevărat la Paris? ea și Paul locuiesc deja în casa tatălui? apartamentul bătrânului al cui este? nu cumva ceasul a fost furat? Astfel se dezvoltă deruta ta, spectatorul ce pierzi controlul acțiunii, dar îți însușești spaima că și ție ți se poate întâmpla. Demonstrația magistrală de confuzie și disperare a personajului principal nu este doar un act artistic desăvârșit, ci și zugrăvirea fără menajamente a unei minți care eșuează, ce poate fi propria ta minte.
Victor Rebengiuc este impecabil, copleșitor cu forța sa de a intra în mintea și sufletul personajului. De la bonomie și cavalerism trece la starea de persecuție resimțită din toate părțile. De la starea de luptă pentru a-și menține autonomia și identitatea coboară în neputință și infantilism. De la starea de neclintire,(„Nu am nevoie de nimeni”, spune el) alunecă într-un un abandon înduioșător (Când Anne anunță că se poate muta la Paris, el răspunde: „Mă abandonezi. Ce se va întâmpla cu mine?”) .
Uriașul actor domină fiecare scenă, are o dicție impecabilă, accent bine cântărit, umor fin, savoare, generozitate, putere, intuiție. Neîmpăcat cu revărsarea peste zăgaz a universului său, pare hotărât să lupte pentru un nou echilibru mental-afectiv. El experimentează în relațiile cu ceilalți și cu el însuși.
Ana-Ioana Macaria este singura ce reușește să țină piept acestui șuvoi de talent și carismă. Sensibilă, profundă, reflexivă(calitățile sale ca om, nu doar ale personajului), actrița vede, simte, trăiește dincolo de poveste, marea poveste, marea trecere. Dramaturgul scria despre acest personaj:„.. filmul are nevoie de ea, pentru că nu este doar povestea acestui bărbat care își pierde orientarea. Este, de asemenea, povestea fiicei sale care se confruntă cu această dilemă dureroasă, care este, practic, ceea ce faci cu oamenii pe care îi iubești atunci când încep să sufere de demență, care este, cred, una dintre cele mai dureroase dileme. Așadar, știam că am nevoie de cineva cu care publicul să simtă empatie imediat.”
Piesa are nevoie de o asemenea actriță ce adună în privirea ei blândă și îngrijorată descumpănire, nehotărâre, durere, povara alegerii, neputință, disperare, într-o combustie interioară permanentă, dar controlată în toate izbucnirile ei.
Tensiunea spectacolului nu scade niciun moment. Nici tensiunea interioară a spectatorului. În scena finală, aceea în care André, alături de infirmiera Laura pierde lupta cu realitatea , Victor Rebengiuc o câștigă pe cea cu eternitatea. „SUNT ÎNCĂ VIU, regatul meu nu s-a destrămat, regele nu a murit, regele a sorbit stropi de nemurire”.
TATĂL
Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei
de Florian Zeller
Traducerea: Carmen Iernilă
Regia CRISTI JUNCU
Adaptare scenică RALUCA APRODU
Scenografie CARMENCITA BROJBOIU
Distribuție:
VICTOR REBENGIUC (André)
ANA IOANA MACARIA (Anne)
CĂTĂLIN BABLIUC (Bărbatul)
OANA TUDOR (Femeia)
MARIA VERONICA VÂRLAN (Laura)
CONSTANTIN DOGIOIU (Pierre)