CERERE ÎN CĂSĂTORIE sau Mecanismele seducției și paradoxurile iubirii
Într-un decor romantic străjuit de un mesteacăn argintiu, divizat de o alee cu floarea soarelui, scăldat de o lumină albastră, viața nu este tocmai romantică, dimpotrivă. Interese, ambiții, orgolii, confruntări pentru supremație toate străpung pânza inefabilă a idilicului aparent. Regizorul Sandu Grecu ne lasă pe noi, spectatorii, să decidem cumva cum este lumea. Convenția teatrală își face datoria. Cine se lasă în voia simțurilor, rămâne în poveste și doar râde. Cine privește dincolo de hilaritatea situațiilor, se simte prins într-o istorie pur cehoviană, adică 100% umană despre duelurile sentimentelor, mecanismele seducției și paradoxurile iubirii.
„Cerere în căsătorie” și „Ursul” de A.P. Cehov sunt două bijuterii dramatice într-un act, comedii scurte care, sub aparența de farsă, ascund observații acide despre iubire, vanitate și absurditatea convențiilor sociale. Având ca temă principală iubirea, în ambele piese aceasta nu izvorăște din tandrețe, ci din interes și contradicții. Seducția nu se naște din romantism, ci din rivalitate, încăpățânare și absurd. Cu o ironie fină, dar tăioasă, Cehov demontează clișeele amoroase și satirizează lumea provincială, obsedată de orgolii, proprietate și aparențe. Cehov răstoarnă mitul iubirii ideale și propune o viziune paradoxală: iubirea nu e mereu duioasă, ci explozivă. Declarația de dragoste poate să apară după jigniri și atacuri verbale, sentimentul e recunoscut doar atunci când mândria e înfrântă.
Spectacolul de la Teatrul Stela Popescu este o montare în oglindă, clasică, un spectacol coerent, ironic și dinamic. Decorul, costumele, jocul actoricesc și mizanscena subliniază asemănarea dintre cele două povești: Cerere în căsătorie, un cuplu care nu poate demara o relație de iubire, Ursul, un cuplu care nu vrea să înceapă. Un decor unic permite glisarea de la o poveste la alta fluid și inteligibil. Suntem pe timpul lui Cehov? Răspund afirmativ gândindu-mă la costumele croite pe modelul acelor vremuri. Personajele principale sunt „prinse” în hainele lor ca în convenții sociale. Pe măsură ce emoțiile cresc, actorii își descheie nasturii, își răvășesc gulerele, își descoperă capul, semn că iubirea vine la pachet cu o eliberare de aparență.
Sandu Grecu își îmbracă personajele în haina seriozității doar pentru a le demasca ridicolul. În ambele situații,ele se îndrăgostesc după o confruntare acerbă. Dragostea nu apare natural, ci ca o „răsturnare comică” a conflictului. Lomov vine cu intenții pașnice, dar ajunge să se certe cu Natalia despre… cui aparține o bucată de pămân și despre ce câine e mai bun. Popova, văduvă devotată amintirii soțului, refuză să plătească o datorie. Smirnov, creditorul, o provoacă, o insultă și ajunge să o invite la duel, dar se îndrăgostește brusc. Ecce amore! Personajele par niște copii mari pe care trebuie să îi privești cu îngăduință, nu cu sarcasm.Natalia izbucnește în lacrimi când află că Lomov a cerut-o și, imediat, se reîntoarce la ceartă: „Da’ câinele nostru e mai bun!”.Smirnov, simbol al bărbăției brute, se prăbușește emoțional când Popova își arată colții: „Mă îndrăgostesc ca un prost.”
Actorii joacă totul cu maximă seriozitate fără să caute comicul, acesta izvorând din contrastul între ce spun și cum se comportă.Se mizează pe un stil fizic reținut, dar cu izbucniri explozive, mișcări scurte, nervoase, accente pe pauze și tonalități înalte în momentele de confruntare. De subliniat și aplaudat că întreaga distribuție se bazează pe actorii Teatrului Stela Popescu ceea ce spune mult depre evuluția acestuia într-un timp relativ scurt. Sorin Aurel Sandu îl dăruiește pe împăciutorul (uneori!)Stepan Stepanovici Ciubukov cu seriozitate, cu grijă paternă, dar și cu maximă vigilență când e vorba de onoarea sa de proprietar. Natalia Stepanovna interpretată de Ana – Maria Ivan are şarmul înnăscut de a cuceri publicul după primele replici rostite şi formează un duo excelent cu tânărul Cristi Neacșu, și el foarte bun în rolul Ivan Vasilievici Lomov, cu treceri inspirate de la ipohondrie și moliciune la inflexibilitate și agresivitate.Irina Cărămizaru în Elena Ivanovna Popova Popova livrează un delicios ridicol în postura de femeie fidelă și văduvă neconsolată, dar a cărei durere teatrală se stinge brusc în fața unui Grigori Stepanovici Smirnov(Cătălin Frăsinescu) nărăvaș și viril. Viorel Păunescu completează distribuția conturând un Luca șiret și degajat în relația cu stăpâna sa căreia îi miroae adevărata fire.
Meritul spectacolului este că satira socială se îmblânzește sub adierea unei umanități îngăduite și îngăduitoare.Personajele lui Cehov sunt caricaturi ale unei societăți în care convenția e mai importantă decât adevărul interior.Fără a înlătura radiografia ironică a unei lumi provinciale(ca spirit, mai ales!) blocate în propriile ritualuri, fără a exclude critica unei societăți obsedate de statut și putere, spectacolul ne dezvăluie într-o lumină albastră iubirea ca o splendidă catastrofă, inevitabilă, imprevizibilă, interminabilă. Iubirea nu vine din compatibilitate, ci poate țâșni din coliziunea cea mai bruscă. Atracția poate să apară mai ales când măștile cad și vulnerabilitatea se ivește timidă.Cehov și teatrul râd de oameni, nu de iubire, pentru că oamenii nu știu cum să iubească fără reguli, frici sau vanități.
CERERE ÎN CĂSĂTORIE
de Anton Pavlovici Cehov
Regia și scenografia: Alexandru Grecu
Asistent scenografie: Delia Ghizdăveț
Cu:
Stepan Stepanovici Ciubukov – Sorin Aurel Sandu
Natalia Stepanovna – Ana – Maria Ivan
Ivan Vasilievici Lomov – Cristi Neacșu
Elena Ivanovna Popova – Manuela Hărăbor / Irina Cărămizaru
Grigori Stepanovici Smirnov – Viorel Păunescu / Cătălin Frăsinescu
Luca – Daniel Filipescu / Viorel Păunescu
0 comentarii