Adolescența nu mai miroase a flori de cais, ci pute a spermă, urină și sânge. Adolescenții nu se mai luptă în metafore pentru a cuceri inima iubitei, ci în jigniri otrăvite și violențe scabroase. Adolescența nu mai răsună a serenade nocturne, ci a urlet de animal în capcană și a claxon de sirenă. Adolescenții uită să zâmbească, să mângâie, să aline. Adolescenții învață prea de vreme să sfâșie, să se zvârcolească, să muște. Adolescenții pot ucide visuri, cutume, chiar trupuri. Pot distruge axiome, certitudini, interogații. Adolescenții se prăbușesc, bieți Icari cu aripi de folie perforată, nepercepând nici măcar o clipă frumusețea zborului. Adolescenții mor prea devreme, de inimă goală, de creier ars, de suflet rătăcit, de lovitura unui pumn sau de glonțul unui pistol. De ce? Pentru că pot! Pentru că îi lăsăm să poată, înlesnindu-le calea spre niciunde și către nimic, cu nimeni alături.
PUNK ROCK, piesa dramaturgului Simon Stephens a avut premiera la Lyric Hammersmith pe 3 septembrie 2009 într-o coproducție între Lyric Hammersmith și Royal Exchange Theatre, Manchester. Ca temă, Punk Rock amintește de The History Boys de Alan Bennett și The Awakening of Spring a lui Frank Wedekind, piese care, deloc întâmplător au fost regizate anterior de același Vlad Cristache, constituind adevărate succese de casă și de public la Teatrul Excelsior, respectiv la Teatrul Mic.
Simon Stephens este un dramaturg britanic ale primelor piese s-au concentrat pe aspirațiile și conflictele adolescenței și tinereții. A urmat cursurile Universității din York, absolvind cu o diplomă în istorie. Crescut în orașul britanic Stockport, tatăl a trei copii căsătorit și fost profesor locuiește în prezent la Londra. În Stockport se petrece și povestea din Punk Rock. Șapte cursanți de șase la un colegiu de pregătire engleză împart un spațiu comun din apropierea bibliotecii. Se apropie examenele ce vor determina locul unde vor putea merge la universitate, se dau simulări. Dar nu doar examenele sunt preocupările celor șapte adolescenți. Acestea devin subiecte secundare în fața celor legate de sexualitate, hărțuire, dominare, putere, umilință, lipsa de comunicare. Dramaturgul Simon Stephens mărturisea: „M-a impresionat felul în care aceleași temeri, îndoieli și dorințe care m-au inspirat în munca pe care o făcusem în școlile generale au fost jucate în școlile private. Uneori au fost jucate cu mai multă elocvență și adesea cu supapa de siguranță a stabilității economice. Dar traumele psihologice nu au fost diferite.”
În montarea de la Teatrul EXCELSIOR, scenografia imaginată de Andreea Tecla contrazice clasicile montări din teatrele londoneze. Suntem departe de rafinamentul și opulența stabilimentelor școlare din spațiul englezesc. Scena este extinsă pentru a face loc schelelor metalice, mobile, biblioteca este amenajată într-o asemenea schelă-cușcă, perdele de hârtie neagră încărcate de formule matematice încurcă mișcarea haotică a personajelor, fiind rupte inevitabil. Totul este incomplet, rece, inestetic, aglomerat și gol în același timp. Sugestivă imaginea figuranților în costume de protecție care mută uneori elementele de decor.Closetul este la vedere și personajele nu ezită a-l folosi ca recuzită de tortură și umilință. Spre final, păpuși în uniformă școlară, cu chipuri mutilate, rău-prevestitoare. Biblioteca devine un eșafodaj fragil, nesigur, pentru că nici cărțile nu mai au consistența cărămizilor, nu mai clădesc oameni, mai degrabă le creează complexe și frustrări. Singuri printre oameni, singuri printre cărți, adolescenții se prind în capcanele propriilor minți. Cristian Șimon (Lighting design) învăluie acest univers instabil în umbre și crâmpeie de lumină cât să nu distingi răul de bine, realul de imaginar.
Foarte bun universul sonor creat de Andrei Doboș. Elementele auditive funcționează ca dispozitive de semnalizare care denotă aluzii, teme, structuri și caracterizari. Muzica susține emoțiile pentru a reflecta lumea interioară a personajelor, servește și ca subtext care evidențiază stările mentale. În plus, Stephens folosește muzica într-un mod simbolic, iar fiecare melodie este selectată pentru a sublinia acțiunea scenica. Fiecare scenă este punctată de o explozie de forță auditivă care menține adrenalina spectacolului. Pe lângă coerența universului sonor cadru asigurat de Andrei Doboș, merituos este faptul că actorii din Punk Rock interpretează live voce, chitară eectrică, bas, baterie melodii punk rock englezești și americane de la Big Black și The Stooges până la Sonic Youth și The White Stripes. În cîteva luni de pregătire muzicală înainte de începerea spectacolului cu Lucian Maxim (percuție) și Adi Coman (chitară și bas) ai de cele mai multe ori impresia că interpreții din fața ta nu sunt niște tineri actori, ci membrii unei autonome trupe de punk-rock
În distribuția aleasă de regizor, excelent cvartetul masculin! Nu poți crea ierarhii. Alex Popa, Dan Pughineanu, Matei Arvunescu și Alex Călin sunt atât de buni atât în monologurile individuale, cât și în scene de grup, reușind să dezvolte rolurile cu sentimentul veridicității, combustie, energie, ritm și maturitate reală, într-un spectacol fantastic de ansamblu.Alex Popa este hărțuitul și stingherul Chadwick Meade, victima perfectă, paralizată în reacții de apărare, cu instincte pierdute, dar care se salvează refugiindu-se în lumea ideilor unde ceilalți nu au acces. Într-un discurs copleșitor, micuțul și caraghiosul Chadwick reușește să capteze atenția și să se impună prin inteligența sa vizionară, lansând o tiradă furioasă asupra stării lumii deja disfuncțională.
Lui Dan Pughineanu îi revine sarcina de a dezvălui tragismul și complexitatea profilulului psihologic al unei persoane care suferă de o severă tulburare de personalitate, aceea de tip Borderline. Cel mai mult prezent în scenă, jonglând între tirade patetice, interogații retorice și tăceri de plumb, personajul William parcurge o gamă nuanțată de sentimente la cote înalte, potențate de boala care se insinuează treptat: furia și durerea de a fi respins, sentimentul superiorității( „Uneori cred că sunt cea mai bună persoană din acest oraș. Este groaznic?”), revolta împotriva unui mediu prea competitiv. Pe măsură ce tensiunea crește, ticurile se agravează și glumele încep să pară mai puțin amuzante, semnele bolii se văd pentru cei ce mai vor să țină ochii deschiși, culminând într-un delir verbal și ideatic interpretat într-o ardere dezlănțuită, fără economie de trăiri.
Matei Arvunescu a ieșit, în sfârșit, din umbra rolurilor secundare impunând un Bennett (să fie numele său un tribut adus scriitorului The History Boys, Alan Bennet) cu o privire stranie, cu un râs psihopatic, cu o înaltă energie a jocului neîngroșată, care irumpe dintr-o profundă înțelegere a a personajului. Mereu prezent în scenă, atent la reacțiile partenerilor de joc, stârninsd repulsie și frică, dar lăsând să se vadă și fragilitatea, golurile unui suflet chinuit care se apără chinuind, pentru mine, Matei Arvunescu a fost revelația serii. Folosind drept atuuri maturitatea vârstei și pe cea artistică, Alex Călin creează cel mai echilibrat și matur personaj, cuceritorul Nicholas, construit şi jucat cu o rigoare provenită din mult talent combinat cu experiență scenică.
Distribuția feminină: Ioana Niculae, Ana Udroiu, Teo Dincă își găsește mai lent mijloacele de expresie pentru creionarea universului feminin adolescentin, ratând scena de început, artificială și departe de autentic. Mai degrabă luate individual, rolurile feminine izbutesc să se integreze în poveste, cu veridicitate și fără accente false. Ana Udroiu o simte pe controlată și închistata Cissy, o ține în frâu, cu frica sa de ratare, cu teroarea sa de a nu evada din închisoarea notelor maxime. Ioana Niculae are parte de cel mai consistent personaj feminin, pe care îl ajunge din urmă atunci când uită de atuurile sale fizice(privire și mimică expresive) și îi înțelege contradicțiile, amestecul de șiretenie și vulnerabilitate. Lilly nu este un personaj pozitiv 100%, să nu uităm de trădarea secretelor lui William, de rapida trecere spre masculul puternic al grupului. De aceea abordarea personajului cred că trebuie susținută dincolo de elemente decorative de exterior. Doar amabila și timida Tanya a lui Teo Dincă își găsește cel mai repede pârghiile artistice spre a creiona un personaj proaspăt, vulnerabil, dar cu o doză de firesc și normalitate cât să o ajute să supraviețuiască.
Meritul regizorului Vlad Cristache este că, deși șochează printr-un început aparent vulgar, se depărtează de orice accent comic sau trivial, menținând atmosfera tensionată încă de la început, agravată de bucăți de melodii punk agresive, subliniind indicii ce converg spre o concluzie dramatică. „Într-o zi o să se rupă”, spune un adolescent altuia. Iar tu, spectator, simți mai mult, că, „undeva ceva trebuie să pleznească”. Spre final, prevestirile funeste se adâncesc, strângem toți rândurile în fața fricii: Avertismentul este clar: „Nu veni la școală mâine” îl sfătuiește un personaj pe altul. Controlul lui asupra ritmului este de așa natură, chiar și atunci când conversația se îndreaptă spre subiecte secundare și fără sens aparent, există încă un sentiment sau premoniție de creștere a presiunii.
Piesa abundă de monologuri (din nou traducerea fără inhibiții și menajamente a lui Bogdan Budeș). Lipsa dialogului consistent și alunecarea lui în bârfă, șușă, ceartă, bășcălie, persiflare subliniază sentimentul că fiecare este izolat și trăiește în propria bulă. Deși sunt toți în același spațiu, nu interacționează real niciodată unul cu celălalt. Prieteniile scârțâie, loialitatea se crapă, solidaritatea se alterează, entuziasmul sucombă, naturalețea se mozolește cu rujul prefăcătoriei. Lilly practică auto-vătămarea, William minte despre trecutul familiilor sale, Bennett este un bătăuș îngrozitor, Cissy este sclava perfecțiunii, Chadwick este obsedat de antimaterie, Tanya are fantasme sexuale. Doar Nicholas pare a echilibra acest univers alunecos printr-o postură echilibrată și rațională. De remarcat că fiecare adolescent are un secret ce ne conduce uneori pe căi eronate de analiză a personajului sau ne schimbă perspectiva asupra evenimentelor pe care tocmai le-am urmărit.
Pentru a-și păstra secretele, se minte, se bravează, se trădează, se înșală.Niciun moment nu poți crede tot ce spun ei. Adevărurile lor sunt contradictorii. Mai ales în ceea ce privește identitatea lor. Ce sunt, cine sunt cu adevărat părinții lor și mai ales unde sunt aceștia nu vom ști niciodată. Adulții au abandonat planeta adolescenței, lăsându-i pe locuitorii săi singuri și rătăciți printre scheletele unei vieți nesigure, printre schelele unei lumi fără fundație morală și afectivă. Cine îi iubește pe adolescenții din Punk Rock? Până și profesorul Lyod îi abandonează „alegând” să moară tocmai înainte de examene.
La sfârșitul piesei, între un puști de în vârstă de 17 ani și un psiholog se inițiază un dialog despre cauzalitatea crimei. Nu întâmplător, primul și singurul adult din piesă apare la final și este psihologul ce are sarcina de a face o evaluare pacientului sau inculpatului(un discurs sincer, cald oferit de actorul Oliver Toderiță). „A fost din cauza maică-mii? Nu. A fost din cauza lui taică-miu? Nu. A fost din cauza lui fratemiu? A fost din cauza școlii? Nu. A fost din cauza profilor? Nu. A fost din cauza lui Lilly? Nu. Din cauza muzicii pe care o ascultam? Nu. Din cauza filmelor pe care le-am văzut? Nu. Din cauza cărților pe care le-am citit? Nu. Din cauza chestiilor văzute pe internet? Nu. Am făcut-o fin’că am putut.”.
În gând adaug: Ai putut pentru că te-am lăsat să poți. Te-am abandonat între cărți fără rost, între formule matematice fără finalitate, între note fără consistență, între iubiri fără sentiment. Am ignorat frica ancestrală a omenirii și te-am abandonat neinteresându-mă cine ești și mai ales ceea ce poți deveni. Somnul nostru a născut nesomnul vostru. Toleranța noastră a migrat în a voastră intoleranță. Nepăsarea noastră aintrat pe ușa resemnării voastre. Sunteți fii noștri. Toți sunteți fiii noștri. Vă merităm. Ne merităm jetul de urină aruncat între ochi, ne ștergem degeaba, totul pute a urină, a spermă, a sânge.
PUNK ROCK
de Simon Stephens
traducerea Bogdan Budeș
Regia: Vlad Cristache
Scenografia: Andreea Tecla
Lighting design: Cristian Șimon
Asistent lighting design: Nicoleta Ivan
Sound design: Andrei Doboș
Preparator muzical percuție: Lucian Maxim
Preparator muzical chitară și bas: Adi Coman
Grafică covor scenă: Karla-Maria Broșteanu
Distribuția:
William Carlisle – Dan Pughineanu
Bennett Francis – Matei Arvunescu
Chadwick Meade – Alex Popa
Lilly Cahill – Ioana Niculae
Cissy Franks – Ana Udroiu
Nicholas Chatman – Alex Călin
Tanya Gleason – Teo Dincă
Dr. Richard Harvey – Oliver Toderiță / Robert Radoveneanu