Sunt spectacole despre care nu scrii imediat, timpul trece, vin altele, replicile se pierd, vocile se estompează, poate și chipurile devin difuze. Ce rămâne după asemenea spectacole? Cât de fragilă este amintirea lor? Povestea unei familii, o mamă şi un tată,care caută la sfărșitul războiului, trupul băiatului lor ucis pentru a-l înmormânta cum se cuvine. Sună a tragedie antică, nu?
Nu știu dacă regizorul Botond Nagy și-a dorit să spargă tipare, să creeze noi universuri artistice. Mai degrabă s-a lăsat în voia unui text magnific căruia i-a dăruit o arhitectură solidă, labirintică, modernă în care poveștile nu mai respectă ordinea firească, o arhitectură cu poduri între lumi, între material și imaterial, între oniric și realitate. Spectacolul său (de departe mult mai bun decât hiturile TNB banale tocmai prin eclectismul lor: Exil, Pescărușul, Repetiție…)nu dărâmă, doar construiește și oglindește lumi. În labirintul de simboluri și sensuri, nimeni nu te ghidează. Doar că fiecare va simți în palma sa un fir pe care îl va strânge tare știind că „ Într-un fel sau altul.. o s-o scoatem la capăt! O s-o scoatem la capăt !!!! O s-o scoatem la capăt !!!!….
Scena este inundată de o lumină albă, crudă cu o forță năucitoare. Nu te poți ascunde de ea, te dezgolește, te orbește, nu are nimic divin.Lumea se transformă într-o morgă sinstră, într-un spital de nebuni.
Nu poți folosi pur și simplu cuvântul „muzică”atunci când te referi la universul sonor creat de Claudiu Urse. Suntele sunt ciocane, pumnale, gloanțe, săgeți. Se înfig în tine, dau cu tine de pământ, te sleiesc de putere și te sufocă. Reverberațiile, șoaptele, urletele au gust de metal coclit. Schelălăitul câinelui, marșul soldaților, lovitura hârlețului, lătratul mitralierei, plânsetul toate se adună ca într-un vas în clocot al cărui abur dte frige, se infiltrează în nările, timpanele, gura. Ai nevoie vitală de liniște, doar că, melodie după melodie(mixată, repetată, stilizată) te îndepărtezi tot mai tare de ea. Îți pui mâinile la urechi, dar nu este o soluție pentru că rămân trupurile să țipe, să se zvârcolească, să se scurgă într-o coregrafie spasmodică și agresivă (mișcare scenică: Botond Nagy).La ce să te uiți mai întâi? La corpuri în mișcare care acoperă un spațiu scenic destul de vast, la raportul născut între scenă, prezența sau absența trupului, la gesturile-cuvinte, la contorsionările-urlet, la traiectoriile energiilor care depărtează sau unesc trupuri și suflete. Da, dansactorul Lari Georgescu este cel care coagulează această umanitate zbătându-se să își afle odihna între cer și pământ.Lari Georgescu dăruie trupului și chipului său valențele unui instrument muzical acordat sinelui individual și colectiv. În chipul său adună nu doar angoasele sale„de dincolo”, ci mai ales pe cele ale celor rămași aici.Mișcările sale deseori imponderabile, rostirea sa atât de clară, de rotundă și caldă sacralizează spațiul de joc. Ne aflăm pe linia actorului lui Grotowski, ce își abandoneăză trupul trăirilor, golindu-l de orice balast, dincolo de orice convențional.
Dezbrăcându-se de orice exces, de orice umbră de patetism, Maia Morgenstern rămâne în pielea jupuită de colții incertitudinii și ai pierderii supreme. Trup și glas, ambele creează o senzaţie apăsătoare de gol și disperare. Un tată, o jucărie stricată, un mecanism funcțional, dar inutil. Lucid, strigător la cer de lucid, aproape că îi rogi nebunia. Așa este Marius Bodochi pe scenă, un monument al pustiului lăuntric, o efigie a lipsei de speranță. Dansul lor, dansul morții care nu îngrozește, ci neliniștește, furnică pielea și măruntaiele, dans de marionete, dansul mort al celor doi părinți captivi într-o casă de zinc,într-o neputință de plumb.
Un spectacol despre doliu, despre căutare, despre rânduială, despre zădărnicie. Habar nu am dacă o să o scoatem la capăt cu atâta suferință.
CUVÂNTUL PROGRES ROSTIT DE MAMA SUNĂ TERIBIL DE FALS
de Matei Vișniec.
Regie şi mișcare scenică: Botond Nagy
Asistent regie: Patricia Katona. Regia tehnică: Silviu Negulete
Scenografie: Andreea Săndulescu. Asistent scenografie: Ioana Ungureanu.
Muzica originală, sound design: Claudiu Urse
Light design: Cristian Niculescu
Distribuţia:
Mama: Maia Morgenstern,
Tatăl: Marius Bodochi
Vibko, fiul: Lari Giorgescu
Ida, fiica: Aylin Cadîr
Yrvan, vecinul cel nou: Răzvan Oprea
Mirka: Ada Galeș
Fantoma soldaților din al II-lea Război Mondial: Florin Călbăjos
Macaronarul: Ciprian Nicula
Caroline, travestiul occidental: Mihai Calotă
Patroana de bar: Silviu Mircescu
Kokai – polițistul de frontieră, Cerberul, Moartea Mireasă, Doctorul: Cosmin Dominte
Asistenți medicali: Daniel Lupeș, Andrei Bană,Claudiu Crișa