Motto:„Și-ai să mă uiți, că și uitarea e scrisă-n legile-omenești…”(Ion Minulescu)
Specialiștii spun că uitarea anumitor amintiri negative se asociază cu sănătatea mintală, iar persoanele care reușesc să lase în urmă întâmplările nedorite, pline de de regrete și eșecuri se reglează emoțional și pot merge mai departe depășind obstacolele trecutului. Remember me – Eterna strălucire a uitării este un spectacol viu și jucăuș despre uitare, cu toate implicațiile ei în viața noastră, despre alegeri, pierderi, căutări, singurătate, dar mai ales despre iubire.Spectacolulul, producție The Creative Moustache, este găzduit de Teatrul Național București (Sala Atelier), fiind o adaptare a filmului Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004), adaptare realizată de Monica Pop, care semnează și regia. În distribuție, Axel și Andreea Moustache au curajul să se ia la luptă cu amintirile noastre în care sigur identificăm chipurile actorilor principali din film, Jim Carrey și și Kate Winslet.
O poezie scrisă de Alexander Pope, “Eloise to Abelard”, ce are ca temă tot o poveste de dragoste tragică între un profesor vestit de 38 de ani și eleva sa de 18 este sursa titlul filmului, „Strălucirea eternă a minții neprihănite”. Versul preluat ca titlu de film încorporează ideea de împăcare cu sinele, de seninătate a minții și sufletului, atât de greu de prins în viață, atât de râvnite de cele două personaje. Îmi place să cred că sunt printre primii spectatori care au descoperit-o pe Monica Pop, amintindu-mi de un dialog nocturn, după ce am văzut unul din primele sale spectacole, „Cineva are să vină”de Jon Fosse. Se păstrează pasiunea regizoarei pentru ascunzișurile neexploatate ale minții umane, pentru uriașul depozit de imagini, emoții, stări descoperit în orice călătorie prin abisurile trecutului.
Dacă rezumăm în termeni dezbrăcați de implicații psihologice subiectul spectacolului, el ar fi acesta: Clementine, prietena lui Joel, și-a sters din minte, la propriu, toate amintirile tumultoasei lor relații. El este uimit și apelează la un doctor ca să îi aplice aceeași procedură „spălare” a creierului, ca să îi șteargă și lui din memorie toate amintirile despre Clementine. Doar că, pe măsură ce amintirile sale dispar treptat, Joel descoperă cu adevărat cât o iubește pe Clementine și dorește blocarea proceduri.
“Ideea de a crea un spectacol (Remember me)după această poveste celebră a filmului a venit destul de spontan, într-o discuție de tip brainstorming pe care o aveam împreună cu actorii Axel și Andreea Moustache.”mărturisește Monica Pop. Ea simte potențialul dramatic al scenariului, nu îl modifică, dar adaptează replicile în așa fel încât să se joace abil și inteligibil cu planurile temporale, cu cronologia firului narativ, să sintetizeze textul cât să fie pretat pentru doi actori, optând pentru voci (Voci:Vlad Logigan, Adrian Nour, Teodora Calagiu) înregistrate în cazul personajelor secundare, Patrick, Stan și mama.Coloana sonoră îmbină sunetele, vocile cu melodii romantice, notele stranii implicând spectatorii în incursiunea fantastică din mintea personajelor, o lume întortocheată și greu palpabilă, dar pe care, dacă o intuiești, te captivează și începi să îi desțelenești sensurile. În privința proiecțiilor video, create de Daniela Banciu și Imelda Manu, iar cele filmate în spații exterioare de Constantin Șimon susțin caracterul cinematografic al montării, descoperă secrete ale poveștii și au rol de liant pentru desfășurarea acțiunii. Scenografa Daniela Banciu reușește pe o scenă de teatru, cu un bagaj al decorului multifuncțional și minimalist, ca spațiile să se schimbe rapid, accentuând ideea că personajele trec dintr-o amintire în alta. Câteva obiecte de mobiler devin succesiv o librărie, un interior domestic, o gară sau o cameră de pe plașă. Fire, foarte multe fire, cabluri, refac la nivel scenografic sinapsele neuronale, dar și harta amintirilor gata să se adune, dar și să se risipească. .
În această lume amestec de real și iluzoriu era nevoie de un cuplu care să gliseze ludic de la seriozitate la supeficialitate, de la sentiment profund la fuga de sentimente. Joaca dintre un tipar bordeline și un comportament tipic de artașament evitant este sarea și piperul montării.Dacă abordarea lui Kate Winslet, care a jucat Clementine în film mizează pe explozia de energie și excentricitate, Andreea Moustache adâncește alte trăsături ale personajului. În versiunea sa Clementine ascunde vulnerabilități în pliurile excentrității, energia sa debordantă este platoșa de apărare pentru a-și feri timiditatea și stima de sine fragilă de loviturile ce pot fi încasate de peste tot. Intrările și ieșirile ei în haine caraghioase, cu părul vopsit din ce în ce mai strident sunt borne ale transformării sale sufletești. Dacă Jim Carrey nu poate scăpa de blestemul feței imobile nici în Joel, Axel Moustache regăsește blândețea și însingurarea personajului, transpunându-le în scene pline de căldură și umanitate. Îți vine să îl iei în brațe și să îi șoptești la ureche un basm pentru oameni mari pe el, Joel ghemuit cu o carte în mână.Atât de tare se interiorizează, încât pare o aventură imposibilă drumul spre a-i ghicim dorințele tainice, motivațiile, emoțiile, scopurile. Sunt doi oameni cărora iubirea le pune în brațe cutia de acuarele cu care își pot colora viața. Doar că le este atât de teamă că nu vor folosi nuanțele și tonurile potrivite, încât aruncă pensula, culorile, prefăcându-se că nu au primit niciodată un asemenea dar.
„E interesant de explorat care ar fi consecințele acestei uitări induse, cât de mult ne-ar influența ea destinul și dacă ne-ar face cu adevărat fericiți. Se află fericirea în iluzie sau în adevăr? Am alege să fugim de suferință, prin uitare? Este seninătatea necunoașterii de preferat lucidității dureroase?” (Monica Pop). În timpul spectacolului, la final și în zilele ce au urmat mi-am amintit „Constelațiile”lui N.Payne, dar și replici din „Risipire”: „Și..unde o să mai fiu EU dacă faceți asta? Despre căt TIMP este vorba? Cât pot să pierd?” Despărțirea, pierderea memoriei, moartea, uitarea devin sinonime perfecte . Unde am fi, ce am fi fără amintirile noastre? Și ne iartă, Doamne, amintirile noastre, și nu ne duce pe noi în ispita de a le uita, căci numai în împărăția lor ne este puterea, adevărul și slava vieților noastre, oricât de imperfecte ar fi ele.
REMEMBER ME – ETERNA STRĂLUCIRE A UITĂRII
Regie: Monica Pop
Scenografie: Daniela Banciu
Video:Constantin Simon, Daniela Banciu, Imelda Manu
Afiș:Andreea Moustache
Cu:
- Andreea Moustache
- Axel Moustache
Voci: Vlad Logigan, Adrian Nour, Teodora Calagiu