Nu este un spectacol pentru oricine! De la textul aparent în dodii al lui David Mamet, la regia modernă și imprevizibilă a lui Alex Bogdan, de la mesajul eclectic, intruziv, la monologuri  prelungi și șoptite, de la virulența cruzimii prezentului  simțită  printre rânduri  aparent banale, la manifeste exprimate fără ocolișuri, „VARIAȚIUNI PE TEMA RAȚEI” ultima premieră a Teatrului Mic, sala Studio incită, irită, imită viața într-o parabolă inteligentă, amalgam de comedie neagră, manifest social, filozofie și satiră.

În varianta  inițială „The Duck Variations” prezintă doi bărbați în vârstă care stau pe o bancă din parc și se uită la rațe. Discuțiile lor cuprind teme largi: poluarea mediului, rostul existenței, vânătoarea și singurătatea. Regizorul Alex Bogdan își asumă libertatea de a opta pentru variante  feminine,George și Emil devenind Georgette și Emily. Intenția autorului de a  crea o lume în care artificialul, golul interior, secătuirea speranțelor, atrofierea comunicării devin permanențe se întâlnește cu traducerea inspirată a lui Bogdan Budeș. Acesta punctează sincopele și sărăcia semantică a vorbirii contemporane și livrează un  dialog desprins parcă din Beckett.

 „Nu există nimic pe care ai putea să-l numești care să nu aibă un scop”.

 „Nu te obosi nici măcar să încerci… Faptul că stai aici pe această bancă are un scop.”

 „Nimic din ceea ce trăiește nu poate trăi singur.”

Personajele vorbesc despre lucruri pe care le înțeleg, dar mai ales despre acelea pe care nu le înțeleg. Odată rostite, ele devin purtătoare de sensuri și sentimente. Există și un  subiect de care Emily se ferește, cel al morții.„M-ai supărat… cu vorbirea ta despre natură, rață și moarte”se aude la un moment dat. Acţiunea, soră bună cu inacțiunea urcă  la nivelul psihologicului și al reflexivității, accentele se mută din alegorii spre lozinci clare și mesaje nestilizate. Între cele două personaje izbucnesc încordarea, tensiunea. Conflictele de idei și atitudini nasc scântei verbale până când se pică de acord  că moartea , cruzimea, inegalitatea sunt eterne și implacabile.

Relația dintre Emily și Georgette se aseamănă  cu cea dintre Vladimir și Estragon. Așteptarea și nimicul de unul singur par a fi mai rele decât o singurătate comună. Conștient, cele două personaje  se străduiesc să atribuie un scop zilelor rămase preferând noțiunea de„împreună” chiar dacă orele trec în bombăneli, ciondăneli și vorbărie fără rost.

Scenografia lui Tudor Prodan  folosește un minim de de recuzită: o bancă plasată pe un soclu acoperit de plastic, în spate o perdea de plastic, multă folie de plastic care acoperă personajele. Lacul (da, m-am gândit la Cehov!)nu există. Personajele privesc spre sală, spre spectatori. Noi suntemlacul, lumea, noi suntem și rațe, și vânători. Lumina se aprinde la un moment dat, dezgolindu-ne, surprinzându-ne contrariați, plictisiți, implicați, gânditori. Între mimica  chipurilor de înțelepți antici de pe o friză imaginară traversată de convulsii electrice(soundtrack: Andrei Sava, visuals:Noetic) și mimica noastră, nicio diferență. Ne-am perpetuat specia asemenea rațelor constant, pierzători în jocul „De-a rațele și vânătorul”, dar și în acela  de-a evoluția și involuția. Ambientul vizual și auditiv este voit agresiv, înțeapă, te agasează, nelăsând loc de indiferență.

Dar marea carte a montării nu este intervenția pe text, ci distribuția aleasă. Ilinca Manolache în Emily și Diana Cavaliotti în Georgette sunt incredibile. Dacă nu știi dinainte distribuția, nu poți să le recunoști ușor. Emily este o bătrânică scoasă de la naftalină, îmbrăcată demodat, casantă, fragilă, pedantă, cu ticuri, cu fixuri, cu idei preconcepute. Actriței îi place rolul, se răsfață în el, știe că îi reușește tot ce își propune. Gesturile delicate, tremurul vocii, nesiguranța trupului, confuziiile mentale, fricile, zâmbetele în gol, nedumerirea, supărările trecătoare, toate îi ies ca la carte. Știe să își nuanțeze rolul cu o melacolie, cu un romantism vetust înduioșător. Georgette este rolul contre employ al Dianei Cavaliotti. Să devii dintr-o femeie superbă, senzuală, o creatură diformă, aproape respingătoare nu este la îndemâna oricărei actrițe. Georgette, cu hainele ei dezlânate și fără urmă de armonie, este cea care trebuie să primească, să riposteze, să accepte avansurile de idei și sentimente ale lui Emily. Pendularea dintre înțelegere și enervare, între acceptare și revoltă, mustrările de conștiință, dorința vie de a avea prieteni, toate sunt redate bolovănos, caricaturizat, cu un farmec grotesc, aproape naturalist. Actrițele nu devin nici ridicole, nici patetice, doar că te fac să  cauți prin lumea ta reală ființe asemănătoare lor, fizic, spiritual.

În a doua parte a piesei, sub ochii noștri, cele două actrițe devin ele însele, masca de pe față este desprinsă, hainele alunecă, periucile sunt azvârlite. Rămân ele, singure, personalități distincte, puternice. Replicile lui Emily sunt acide, agresive, poate prea agresive, în timp ce Georgette este caldă, profundă, simplă, empatică, resemnată. Superbă scena descrierii unei partide de vânătoare cu inutilitatea și cruzimea ei. Piesa devine la lumină o metaforă despre legea naturală, bătrânețe,  prietenie, viață și moarte.

 

Alex Bogdan ia în serios această piesă, îi aduce noi sensuri prin gravitatea accentelor, îi surprinde forța dramaticului, înclină în a sacrifica melancolia în avantajul mesajului deschis. Da, „O mică piesă genială”, are dreptate critica de specialitate. „Betonul rece și fără bucurie” al apartamentului sperie pe oricine, drumul către parc devenind un sinonim imperfect al zborului. După spectacol, acasă, în curtea blocului meu, ne-am pomenit că privim păsările, asemenea bătrânilor din Grecia antică. „Prima lumină până la ultima lumină. Prima lumină: du-te la păsări. Ultima lumină: Nu mai urmăriți păsările.”Pentru că tot nu le veți înțelege, tot nu veți învăța nimic din zborul lor.

VARIAȚIUNI PE TEMA RAȚEI

de David Mamet

Traducerea:Bogdan Budeș

Regia: Alex Bogdan

Scenografia: Tudor Prodan

Soundtrack: Andrei Sava

Visuals:Noetic

Producător delegat:Alois Chiriță

Distribuție:

Emily:  Diana Cavallioti

Georgette:  Ilinca Manolache