„Știe cineva de Platonov?De când nu l-ați mai văzut pe Platonov?” Astfel începe dialogul pe scena de la Bulandra.„De vreo două sute de ani, de câteva zile, de câteva ore…” răspunzi în gând. Platonov poate fi oricând printre noi, cu veștminte diferite, cu chipuri diferite, de vârste diferite. Numai că spectacolul lui Theodor-Cristian Popescu ratează șansa de a vorbi despre PLATONOV, de a-l înfățișa în splendoarea goliciunii sale sufletești, în mărirea decăderii sale.
„Farsă largă, isterie sexuală – totul este despre sex, totul este despre moarte și totul este despre furie politică. Cred că oamenii vor fi uimiți că acesta este Cehov”, afirmă David Hare despre prima piesă a dramaturgului rus. Prea puțin din marea comedie umană, din frenezia iubirii, din abisul morții sau din frământarea socială trăiești în cele trei ore de spectacol. Dimensiunea temporală și cea spațială (se joacă pe întreaga scenă) sunt în raport invers proporțional cu dimensiunea ideatică. De prin toate colțurile, personajele vin, pleacă, se adună, se despart, într-un circuit obositor și lipsit de sensuri. Spațiu gol, iar spațiu gol, doar câteva scaune pe o podea albă, ușor arcuită. În al doilea act câțiva stâlpi negri aduc ideea de pădure. Muzica se aude difuz, indescifrabil, chiar în primele rânduri, probabil deloc în spatele sălii. În al doilea act se pierde cu totul. Se vorbește despre Rusia, cade ideea de atemporal sau universal, dar culoarea timpului și a spațiului nu se vede nici în decor, nici în costume. Exceptând costumele Annei, celelalte personaje par a purta haine banale, din materiale nu foarte calitative (totuși, este premieră!). Sobrietatea și simplitatea coboară o treaptă spre sărăcăcios și improvizație. Ce departe suntem de Cehovul sublimat și minimalist de la Unteatru! Ce ani lumină ne despart de Ivanovul din aceeași sală!
În această ramă exterioară nefinisată, nici personajele nu sunt încadrate inspirat. Ceva tern, prăfuit, superficial se simte în jocul majorității. Mă salvează amintirile și imaginația, îmi fuge gândul la trioul Liliom, Madam și Iulika din Carousel, la Tărtăcuță din Zadarnicele chinuri. Revăd chipuri din Conversație după înmormântare, mă agăț de forța și incandescența cuplurilor din Ivanov, chiar și bărbații din Căsătoria se preumblă pe lângă mine. Spectacole imense, aceiași actori. Ce se întâmplă acum pe scenă? De ce simt nevoia să mă uit la ceas? Mă salvează privirile tandre, mai pline decât orice cuvinte prin care Sașa își ocrotește soțul și clocotul trupului Annei ce se cere îmblânzit de cravașa unui bărbat puternic. În rest, multă confuzie.
Platonov, bărbatul purtător al tradiției ruse a introspecției, nu este de găsit. Cel pentru care timpul este ceva care se întinde înainte, fără sens, nu găsește decât sensul unei autocompătimiri umilitoare în note de bufonerie.„Viața mea este în ruină și tot ce poate face este să glumim despre”. Doar că glumele sună spart, nu au nimic psihanalitic, nu te zguduie, nu te incită.
La final îmi promit să revăd pentru a câta oară Sunset limited pentru că îmi este dor de Șerban Pavlu. Și mă rog să mă întâlnesc vreodată cu Anna Petrovna, „una dintre marile eroine ale scenei ruse”, cum scrie Hare, „ o femeie educată, inteligentă și iubitoare, care nu poate găsi loc în lume pentru dragostea, inteligența sau educația ei”. Platonov nu și-a găsit locul la Bulandra. Deocamdată.
PLATONOV
adaptare David Hare după Cehov
Regie: THEODOR-CRISTIAN POPESCU
Spațiu scenic: COSMIN ARDELEANU
Costume: MARIA MIU
Lighting design: CRISTI NICULESCU
Muzică și sound design: ANDREI RAICU și BOGDANA DIMA
Asistent regie: NORA ZAMFIR
Regie tehnică: MIHAELA OANCE
Distribuție:
ȘERBAN PAVLU (Platonov), RODICA LAZĂR (Anna), DANIELA NANE (Sofia), SILVANA NEGRUȚIU (Sașa), GHEORGHE IFRIM (Șcerbuk), DAN AȘTILEAN (Ivan), CONSTANTIN DOGIOIU (Nikolai), LUCIAN IFRIM (Porfiri), CĂTĂLIN BABLIUC (Osip), MARIUS CHIVU (Bugrov), MATEI CONSTANTIN (*) (Kiril), EDUARD PĂUNA (*) (Serghei), TEONA STAVARACHI (*) (Maria) și ISABELA CHITOȘCA (*) (Katia)