Este suplă, delicată, are ochi triști de căprioară ce amintesc de cei ai lui Audrey Hepbrun. Poartă pantofi cu tocuri cui și ciorapi fini de mătase sub o rochie neagră în croială sobră. Se așază timid pe scaun, menține greu contactul viizual, șovăie, caută o gură de aer, dar tot trebuie să se prezinte. Cne este de fapt? Văduva lui…Tata…prostuța care nu își amintește decât de el…vctima…complicea? Ce rol a fost jucat cu mai mult entuziasm? Ce postură a primit-o mai bine? Ce mască a ascuns-o mai discret? Cea mai rămas din toate chipurile, rolurile, măștile?
Așa începe DOAMNA ESCOBAR, one-women-showul ANEI MARIA CARABLAIS de pe mica scenă a Sălii Studio din Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște, cu o femeie îndoliată, cerându-și dreptul la clemență, dar mai ales la durere. Adaptare după cartea scrisă de Victoria Eugenia Henao, într-o oră densă și încărcată de trăiri incandescendente, spectacolul conceput și jucat de doamna Ana Maria Carablais aduce în fața spectatorilor povestea unei femei controversate, urâte, invidiate, hărțuite, soția traficantului de droguri Pablo Escobar.
Cand l-a cunoscut pe Pablo Escobar, la vârsta de doar 13 ani, Victoria Eugenia Henao nu a prevăzut coșmarul în care se va transforma viața sa și nici că va fi mereu arătată cu degetul ca femeia cu care s-a casatorit și a avut doi copii cel mai mare narcotraficant al tuturor timpurilor, un criminal de temut.
„Minciunile sunt necesare atunci când adevărul este prea greu de crezut.”spunea Pablo Escobar. Întreaga poveste pare impregnată de adevăruri greu de crezut, de minciuni necesare sau chiar vitale. Actrița își ia protector de mână personajul de la vârsta de 13 ani, când era doar o fetiță fascinată de personalitatea. Amuzantă, copilăroasă, cu mișcări expansive, bucurându-se de gesturi și daruri mărunte, adolescenta Victoria își trăiește la vedere prima dragoste, adulmecă savoarea primelor evadări din mediul familial. Trecerea spre tânăra soție și mamă prizonieră în case goale se face prin schimbarea vestimentației, dar mai ales prin dispariția din ochi a licărului acelui sentiment că lumea îi aparține. Victoria vorbește și se mișcă șovăielnic, intuind deja parcursul vieții sale. Îndoielile și nedumeririle se estompează într-o viață de lux și influențe. Iubirea? Pe undeva ascunsă printre alte iubiri pasagere, printre cioburi de farfurii sparte din deznădejde.
Ana Maria Carablais ăși construiește dialogul cu sine și cu spectatorii simple și credibil, fără patetisme siropoase, exagerări sau stridențe. Trecerile de la o etapă la alta, de la o stare la alta,
tensiunile psihologice sunt reușite prin aplicarea unor doze bine proporționate de umor, lacrimi, autoironie. De-a râsu plânsu, de-a adevărul și minciuna, de-a realitatea și de-a povestea, așa se joacă frumoasa interpretă, îndeplinind misiunea primordială a actorului: să te facă să crezi că este, respiră, gândește personajul jucat.
Mijloacele scenice puse la lucru sunt minime: o scenografie discretă(o bicicletă, o masă mereu pregătită să aștepte, o saltea), o coloană sonoră în pătimașul ritm columbian, un ecran pe care sunt poiectate imagini reale din biografia personajului ce par despletirile proriilor sale confesiuni.Cum nu se apelează nici la complicate artificii regizorale, spectacolul mizează strict pe veridicul și calitatea interpretării care forează adânc în emoţiile spectatorului, provocându-l să reacționeze față de cele prezentate.
„Deși legea îmi dădea dreptul, ca soție, să nu-l denunț pe tatăl copiilor mei, știu că viața asta nu-mi va fi de ajuns pentru a cere iertare că nu mi-am părăsit și denunțat propriul soț.” Confesiunea se sfârșește, cuvintele capătă o consistenţă grea care nu urmăreşte să-i aducă vreo justificare nici în faţa celorlalţi. Doar ochii actriței cerșesc înțelegere, acceptare, sprijin, iertare, empatie. Cu acordurile senzuale și tragice din Amor amar în minte, măcar pentru o clipă, doamna Escobar îți pare doar o femeie care a iubit și și-a amintit mereu de un singur bărbat.
DOAMNA ESCOBAR
adaptare după Victoria Eugenia Henao
un spectacol cu/de Ana Maria Carablais
Regia tehnică: Mihai Bălăceanu
Sunet: Cătălin Buzea
Lumini: Adrian Dragomir