Ce rămâne dintr-un spectacol după mai bine de trei luni de la întâlnirea cu lumea lui complexă și efemeră? Când este bine să scrii despre el, la cald, când ești cuprins de iureșul de argumente și regrete ce nu te lasă să-l califici ușor sau mai târziu, când se estompează imagini și sunete, dar când, uneori, spectacolul dă din coate printre celelalte adunate, cât să își câștige dreptul la amintire ?
Am văzut , o adaptare scenică după Miguel de Cervantes și Mihail Bulgakov, concept, regie și coregrafie Baczó Tünde într-o seară de decembrie. Venisem pentru erou, poveste, pentru ideea de musical, venisem din curiozitatea de a vedea cum se poate traduce uriașul roman al lui Cervantes în limbaj dramatic. Cu ce am rămas din această întâlnire? Într-o ordine dezordine afectivă și subiectivă enumăr:
-nevoia și dorința acută de spectacole de musical, de teatru-dans chiar în colective unde nu există actori specializați pe acest segment;
–riscul major de a monta spectacole ce tind spre interdisciplinaritate în lipsa experienței multor actori într-ale dansului, cântului și plasticității vocabularului corporal;
-imposibilitatea de a fi în același timp dramaturg, regizor și coregraf la aceeași cotă a calității produsului;
-esența unei cărți despre care se vorbește mult, dar care se citește rar, din ce în ce mai rar;
-prezența luminoasă, plină de vervă și energie a Ralucăi Jugănaru în chelăreasa și alte roluri episodice;
-certitudinea că Alexandru Mike Gheorghiu este unul din nedreptățiții scenei românești; pentru el publicul nu se înghesuie la reprezentații, nu se isterizează pe rețele de socializare, poate mulți nu l-au au văzut jucând niciodată. Prea fidel teatrului în care este angajat, actorul salvează prin prestațiile lui lucrate atent și respnsabil orice spectacol grăbit și inconsistent. Ludic, cu priviri, grimase, căutături ce țin loc de replici inutile, agil, concentrat, cu umor, interpretul lui Sancho depărtează personajul de o imagine simplistă, devenind și el altă imagine a moralității și cavalerismului;
–Corina Dragomir (Rocinante, calul lui Don Quijote și alte roluri episodice) și Ioana Calotă (Juanita, măgarul lui Sancho Panza și alte roluri episodice) au știut cu siguranță că Rocinante și Dapple joacă un rol important în călătoriile lui Don Quijote și Sancho, nefiind simple „mijloace de transport”, ci simboluri de statut și chiar însoțitori de vreme bună sau rea. Cele două actrițe au vivacitate și vervă, impunându-se în fața unor roluri„umane”căzute în interpretări exagerate gestic și vocal;
-la Cristina Juncu se simte experiența și autocontrolul, jocul său nu cade în parodie grosieră, dar nici nu exclude umorul;
–FILIP RISTOVSKI ! Specie rară de cantdansactor, credibil, responsabil, viu, vizibil, pe orice scenă, în orice postură. Lui îi revine greaua misie de a fi responsabil cu fantasticul, magicul, poezia, muzicalitatea, ritmul spectacolului. Pe el se bazează regizoarea, întreaga distribuție. El trebuie să îngemăneze sufletul aiurit al cavalerului rătăcitor cu cel sănătos, pur, al umanistului. Doar el vede cu adevărat morile de vânt, pentru că doar el le poate învinge. Cum a reușit actorul să își construiască personajul, nu știu. Vorbim oare de ideea lui Stanislavski de a „justifica” acțiunile personajului prin motivația interioară și „motivarea” comportamentului cu experiențe personale disimulate în cele ale personajului?
Filip afișează printr-un zâmbet nobleţea, sinceritatea, altruismul, generozitatea şi spiritul de sacrificiu. Filip adună prin mișcări largi și învăluitoare mistere, pasiuni, idei numai de el știute. Filip cântă cu glas de sirenă fără orgoliul de a-l urma cineva, dar cu speranța că îl va înțelege. Filip dezvelește metamorfoza interioara a personajului prin schimbări de stări, prin împrăștierea de idei absurde și ridicole
Sancho Panza, vorbind despre stăpânul său, afirmă ca are o „inimă adâncă”. Noi simțim adâncimea, vulnerabilitatea, contradicțiile celui care, pentru două ore stăpânește scena. Căldura, nebunia, nonconformisul, revolta, amărăciunea, compasiunea sunt baloane ce trec de la personaj la actor, de la actor la spectator într-un joc ce provoacă moralitatea, dogma, realul în toată rigiditatea lui. Nebunia devine contagioasă, dar nimeni nu vrea niciun leac contra ei. Ce nebun frumos este Filip Ristovski!
adaptare scenică după Miguel de Cervantes și Mihail Bulgakov
Concept, regie și coregrafie: Baczó Tünde
Muzica: Cári Tibor
Scenografie: Andreea Săndulescu
Lighting și video design: Alexandros Raptis
Textele cântecelor: Geanina Jivaru Doboș și Alexa Băcanu
::::
Distribuția:
Don Quijote de la Mancha – Filip Ristovski
Sancho Panza – Alexandru Mike Gheorghiu
Antonia, nepoata lui Don Quijote și alte roluri episodice – Cristina Juncu
Chelăreasa lui Don Quijote și alte roluri episodice – Raluca Jugănaru
Părintele Perez, Majordomul și alte roluri episodice – Daniel Stănciucu
Ducele, Nicolas, bărbierul satului și alte roluri episodice – Mircea Teodorescu
Dulcinea del Toboso – Oana Laura Gabriela
Sanson Carrasco și alte roluri episodice – Tony Macpela
Ducesa – Sorina Ștefanescu
Contesa Trifaldi – Andreea Măcelaru
Rocinante, calul lui Don Quijote și alte roluri episodice – Corina Dragomir
Juanita, măgarul lui Sancho Panza și alte roluri episodice – Ioana Calotă
Aldonza Lorenzo și alte roluri episodice – Alexandra Aga
Vrăjitorul Merlin și alte roluri episodice – George Olar
Diavolul și alte roluri episodice – Gabriel Cristian Gheorghiu