FERESTRE ȘI OGLINZI/ Vitalie Coroban
Expoziția „Ferestre și oglinzi”,cu lucrări ale pictorului Vitalie Coroban este una dintre formele prin care Reuniunea Teatelor Naționale Românești și-a afirmat caracterul de eveniment cultural, depășind categoria de succesiune de spectacole. Ediția a XI-a, desfășurată între 9 și 21 septembrie 2026, a reunit teatre din România, Republica Moldova și Ucraina, alături de spectacole având loc expoziții, conferințe, întâlniri și evenimente dedicate memoriei culturale. În acest context, „Ferestre și oglinzi” aduce în centrul festivalului însăși problema rolului și esenței culturii traduse prin culoare și forme.
Vitalie Coroban, născut la 7 martie 1965 la Chișinău, aparține unei generații de artiști plastici basarabeni pentru care granițele dintre pictură, grafică și designul de carte nu sunt rigide. Format la Școala de Arte Plastice din Chișinău și, ulterior, la Institutul de Arte din Chișinău, unde a studiat între 1989 și 1996, artistul devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova în 1995.Numele său este legat în egală măsură de arta plastică și de grafica de carte. Coroban a realizat prezentări grafice și ilustrații pentru numeroase volume, iar în 1997 a fost premiat pentru prezentarea grafică a colecției „Rotonda” a Editurii Cartier. În 2019, Uniunea Artiștilor Plastici din Moldova i-a acordat premiul pentru designul cărților electronice ale aceleiași edituri.
În pictură, Vitalie Coroban cultivă o relație subtilă între figurativ și abstract, între sugestia formei și libertatea culorii. Lucrările sale în ulei pe pânză construiesc suprafețe în care culoarea pare să absoarbă lumina și să o redistribuie în interiorul imaginii. Vitalie Coroban este, în acest sens, un artist al întâlnirilor, între literatură și imagine, între carte și pictură, între disciplină grafică și libertate picturală, între exterior și interior. Iar personalitatea sa artistică pare să se definească tocmai prin această capacitate de a nu separa brutal domeniile. Graficianul, pictorul și omul culturii coexistă în aceeași identitate creatoare. Galaicu-Păun observa, cu justețe, că acești trei Corobani, graficianul, pictorul și omul, „fac casă bună” împreună.
Această experiență a graficianului este esențială pentru înțelegerea pictorului Vitalie Coroban. Grafica de carte presupune disciplină, economie, capacitatea de a elimina ceea ce este inutil și de a găsi într-o imagine acea structură care poate concentra sensul unui text. Într-un interviu mai vechi, Coroban vorbea despre copertă ca despre „fața” cărții și despre necesitatea unei unități între autor, text, pagină, ilustrație, material și tipar. Această concepție spune mult despre artistul pentru care imaginea este o formă de organizare a sensului, depășind stadiul de simplu ornament.
În „Ferestre și oglinzi”, această experiență pare să se transfere din spațiul cărții în cel al picturii. Titlul însuși introduce două concepte care presupun privirea și reflectarea. Fereastra deschide către exterior, oglinda întoarce privirea către interior. Între cele două se poate așeza întregul univers al artistului: ceea ce vedem și ceea ce ne vede, realitatea și memoria ei, lumea exterioară și ecoul ei interior.
Textele dedicate expoziției observă tocmai această particularitate a picturii sale în care culorile nu se impun brutal, iar imaginile nu „sar” asupra privitorului. Ele se descoperă apropiat, într-o privire răbdătoare. Emilian Galaicu-Păun vorbește despre pictura lui Coroban ca despre o structură de „faguri”, în care culoarea poate deveni fie materie caldă, fie vitraliu rece, dar rămâne, înainte de toate, lumină.
Este o observație importantă pentru că lumina devine din procedeu plastic, în principiu de construcție a imaginii. În lucrări precum Absent, Melancholie, Miraj, Mit, Nud, Motiv I sau Motiv II, figura scapă din realitatea definitiv închisă în contur. Ea pare să apară din culoare și să se retragă în ea, păstrând ceva din ambiguitatea visului sau a amintirii. Privitorul nu primește totul deodată, trebuie să se apropie.
Aici se află, poate, una dintre cele mai interesante legături dintre Coroban graficianul și Coroban pictorul, primul știe să construiască o imagine capabilă să fixeze atenția, cel de-al doilea știe să prelungească această atenție pentru că în timp ce grafica disciplinează imaginea, pictura îi redă misterul.
Și există încă o dimensiune care face expoziția potrivită pentru deschiderea Reuniunii Teatrelor Naționale Românești. Teatrul, ca și pictura, nu oferă niciodată o realitate pură, filtrează realitatea printr-un limbaj. Actorul nu este pur și simplu personajul, după cum imaginea lui Coroban nu este pur și simplu obiectul reprezentat. În ambele cazuri intervine o distanță fertilă între ceea ce există și ceea ce vedem. Fereastra și oglinda sunt metafore ale reprezentării permițându-ne să privim lumeași obligându-ne să ne confruntăm cu propria privire.
dacă pornim de la genericul Reuniunii, „Suntem ceea ce iubim…”, expoziția a capătat astfel o rezonanță aparte. Ceea ce iubim nu rămâne doar în memoria noastră afectivă, putem iubi forma, imaginea, cartea, scena, culoarea. Cultura se constituie din aceste urme pe care oamenii le lasă unii în memoria celorlalți. Iar pictura lui Vitalie Coroban pare să vorbească tocmai despre asemenea urme, despre ceea ce se vede printr-o fereastră sau despre ceea ce se întoarce dintr-o oglindă, adică despre noi, despre relația dintre ceea ce vedem și ceea ce, prin imagine, suntem invitați să vedem în noi înșine.
0 comentarii