Nu pot să închin în cinstea ta un pahar de vin roșu în timp ce privesc lumea multicoloră și eclectică inundându-ți bulevardele și piețele. Nu pot să mă gândesc la tine savurând o cafea la o terasă copleșită de soarele Mediteranei sau adăpostită de ploile Nordului. Nu pot să umblu hai hui prin galeriile tale răsfirate în harta realității mele , căutând picturi în care se regăseau bucuriile neobișnuite ale adolescenței. Nu pot să caut nume și vieți prin cimitirele tale tăcute. Nu pot să am din nou sentimentul micimii mărețe în catedralele tale.
Ți-am îngăduit revoltată ereziile contra umanității,rasismul, totalitarismul, întâmplările catastrofale, obtuzitatea religioasă temporară, pentru că tot tu ne-ai dăruit Olimpismul, Democrația, Kalokagathia, Academia, Teatrul. M-ai învățat la joie de vivre, lupta cu morile de vânt, nostalgia, că lumea e o scenă, ca numai per aspera ad astra . Te-am învățat la rându-mi zborul de pasăre măiastră, dorul, rapsodia infinitului alunecat către o masă a tăcerii.
Dacă o credem pe Hannah Arendt că ” oamenii se nasc o dată biologic și, a doua oară, social-politic, prima naștere fiind un debut în spațiul privat, a doua naștere un debut în spațiul public”, deci umanitatea se împlinește nu în izolare și distanțare, ci în spații comune interogațiilor și reflecțiilor, atunci sunt fericită că a doua oară m-ai născut în spațiul tău imperfect, fie și de partea greșită a zidului, și mai ales că am avut norocul să te cutreier .
Astăzi și eu și tu suntem între ziduri. Ne-am ferecat bine, ne este frică să ne dăm mâna, ca și cum atingerea noastră au putea contamina secolele de iubire. Sunt tristă, dezorientată, poate la fel ca tine .
Și totuși, LA MULȚI ANI, EUROPA MEA, măsură a tuturor lucrurilor !