VOCILE REZISTENȚEI

Publicat de Alina Maer pe septembrie 13, 2026septembrie 13, 2026

10 septembrie 2026, Chișinău

Teatrul National „Mihai Eminescu”- Sala de Conferințe și Audiții

Reuniunea Teatrelor Naționale Românești

Patrimoniul cultural și istoric în colecțiile și proiectele Teatrului Național Radiofonic-Radio România.

Evenimentele culturale care readuc în atenție comunismul, fascismul, rezistența și experiența celor care au trăit sub dictatură sunt vitale și capătă astăzi o semnificație care depășește cu mult recuperarea unor pagini de istorie, fiind forme de avertisment într-o societate în care nostalgia comunistă, alimentată de uitare și de mitologizarea trecutului poate transforma o experiență istorică dureroasă într-o imagine fals îndulcită a istoriei

Joi, 10 septembrie, la o oră de distanță unul de celălalt, Naționalul din Chișinău a găzduit două evenimente care au compus o  zi coerentă tematic în cadrul  festivalului. La ora 13.00, în foaier, s-a deschis expoziția „Rezistenții. Amintire și recunoștință”. La ora 14.00, în Sala de Conferințe și Audiții, echipa Teatrului Național Radiofonic – Radio România a prezentat, sub titlul „Oameni, memorie, documente, literatură, artă”, patrimoniul cultural și istoric din colecțiile și proiectele instituției. Memoria a avut, în aceeași după-amiază, două forme distincte de exprimare, mai întâi chipul, apoi vocea

La ora 14.00, accentul s-a mutat de la imagine la sunet. Întâlnirea „Oameni, memorie, documente, literatură, artă” a fost susținută de echipa de creație a Teatrului Național Radiofonic, Magda Duțu, Ion-Costin Manoliu, Mirela Georgescu, Milica Creiniceanu — împreună cu organizatorii festivalului, Mariana Onceanu-Hadârcă și Petru Hadârcă, în fața unui public în care prezența studenților de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” a dat întâlnirii dimensiunea unei ștafete între generații.

Cifra pusă pe masă a fost  de optzeci de producții realizate în cadrul proiectelor „Biografii, memorii” și „Dramaturgi români contemporani” au fost prezentate publicului de la Chișinău în cele zece ediții anterioare ale Reuniunii. Nu este puțin și nu este nici o simplă statistică de festival. Optzeci de titluri ascultate împreună, an după an, de aceleași săli, cu voci de actori de pe ambele maluri ale Prutului, înseamnă un lucru pe care nici un turneu de spectacole nu îl poate produce.

„Biografii, memorii”, proiectul-fanion al Teatrului Național Radiofonic, funcționează din 2003 pe un principiu simplu, acela că producțiile păstrează forța dramatică a unei piese de teatru, dar livrează în același timp informație documentată despre personalități și evenimente reale. E, cu alte cuvinte, teatru-document făcut cu mijloacele radioului  o formă care în România are o tradiție mai lungă și mai puțin discutată decât cea a teatrului-document de scenă, apărut în repertoriile noastre cu mult mai târziu.

Aici trebuie făcută o precizare care schimbă felul în care înțelegem întreaga discuție de la Chișinău. Ceea ce publicul cunoaște astăzi ca „Dosarele Siberiei”, spectacolul-document al Naționalului, premieră în iulie 2019, scenariu de Petru Hadârcă și Mariana Onceanu, peste 150 de reprezentații și un lung traseu de turnee, nu s-a născut pe scenă. S-a născut în studio.

Încă din 2009, la Teatrul Național Radiofonic, Petru Hadârcă semnase regia artistică a producției „Deportați în Siberia”, cu un scenariu de Lăcrămioara Stoenescu construit după volumul de amintiri al academicianului Gleb Drăgan, Exerciții de memorie – o paranteză tristă a istoriei, în distribuție cu Luminița Gheorghiu, Constantin Codrescu și Dorin Andone. Producția spunea povestea unei singure familii basarabene destrămate de deportările care au urmat ocupației sovietice din 1940, iar în iulie 2011 a fost ascultată public la Școala de vară de la Sighet, organizată de Fundația Academia Civică în incinta Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței  în celulele fostei închisori.

Zece ani de asemenea lucru în studi, „Deportați în Siberia”, „De o parte și de alta a Prutului”, „Valeriu Gafencu – Sfântul închisorilor”, „Tinerețe înlănțuită”, au funcționat ca un laborator. Când „Dosarele Siberiei” a ajuns pe scena Naționalului din Chișinău, metoda era deja formată: naratori multipli, decupaj din depoziții reale, refuzul intrigii inventate, depoziții transformate în replici.

Al doilea mare dosar de memorie al Teatrului Național Radiofonic privește foametea organizată din Basarabia anilor 1946–1947. El există sub forma unui diptic difuzat la Radio România Cultural în martie 2016, în cadrul seriei „Biografii, memorii”: „Plânsul pământului” (8 martie) și „Pâinea cea de-a pururi” (15 martie). Scenariul radiofonic îi aparține Magdei Duțu și este construit după Cartea foametei de Larisa Turea, volumul apărut în 2008, o culegere de mărturii și documente de arhivă care a schimbat, pentru cititorul din România, statutul acestui episod, din notă de subsol în capitol.

Regia artistică este semnată tot de Petru Hadârcă, muzica de Valentin Boghean, iar distribuția reunește Ion Caramitru, Rodica Mandache, Mircea Rusu, Petru Hadârcă, Amalia Ciolan, Mihai Bica, Orodel Olaru, Annemary Ziegler, Mircea Constantinescu, Marcelo Cobzariu, Julieta Strâmbeanu, Dorin Andone, Alexandru Nedelcu. Fișa tehnică merită citită integral, pentru că spune ceva despre natura acestui tip de producție, o construcție de atelier: regia de montaj Robert Vasiliță și Florin Bădic, regia de studio Milica Creiniceanu, regia muzicală Luiza Mateescu, regia tehnică Mirela Georgescu, redactor Costin Manoliu, producător Magda Duțu.

Teza celor două producții e formulată fără ocolișuri încă din materialele de prezentare: foametea din 1946–1947  a fost un instrument de manipulare și dezumanizare, folosit pentru a lichida rezistența față de ocupație și pentru a impune colectivizarea. Bilanțul estimat depășește 250.000 de morți. Dipticul lucrează cu mărturii ale supraviețuitorilor, inclusiv cu relatările cele mai greu de ascultat, acelea despre canibalism  și tocmai aici mediul radiofonic se dovedește, paradoxal, mai potrivit decât scena. Ceea ce pe scenă ar cere o soluție de reprezentare și, deci, o estetizare, la radio rămâne ceea ce a și fost,o depoziție rostită. Ascultătorul nu vede nimic; îl aude pe martor. Diferența dintre a privi o reconstituire și a asculta o mărturie e diferența dintre spectacol și probă.

Alegerea de a împărți materia în două părți nu e nici ea întâmplătoare. „Plânsul pământului” și „Pâinea cea de-a pururi” nu sunt episoadele unui serial, ci două regimuri ale aceleiași experiențe: pământul care nu mai dă și pâinea care devine, din aliment, obiect de cult. Al doilea titlu e cel mai bun comentariu la primul: o comunitate care a trecut prin foamete organizată nu se raportează niciodată la fel la o bucată de pâine.

Întâlnirea de joi a scos la iveală, fără să-și propună explicit, o problemă de politică a patrimoniului care merită formulată separat.Un spectacol de teatru despre represiune are o forță pe care nimic nu o înlocuiește, dar are și trei limite practice: e scump de mutat, e legat de o trupă și de o sală, și moare odată cu ultima reprezentație. „Dosarele Siberiei” angajează, de pildă, aproape întreaga trupă a Naționalului din Chișinău, plus studenți și copii, un turneu cu un asemenea spectacol e o operațiune logistică, nu o decizie de repertoriu. O producție radiofonică nu are nici una dintre aceste limite. E reproductibilă la infinit, se distribuie fără costuri marginale, intră în fonotecă și rămâne acolo, disponibilă și peste treizeci de ani, cu vocile unor actori care între timp nu mai sunt. Ascultarea unei producții din 2016 în care se aude Ion Caramitru e exact funcția pentru care există o arhivă.

Optzeci de titluri prezentate în zece ediții reprezintă un palmares de festival, un patrimoniu sonor constituit, deja existent, deja plătit, care așteaptă să fie pus în circuit. Programul itinerant anunțat pentru 2027, cu componenta lui educațională construită pe Ghidul pentru predarea Istoriei comunismului din România, va merge cu precădere în centre universitare. Este exact tipul de demers în care o fonotecă valorează mai mult decât un turneu întrucât un profesor nu poate aduce în clasă patruzeci de actori, dar poate pune o înregistrare.

Ediția a XI-a continuă, de altfel, cu șase audiții publice ale Teatrului Național Radiofonic, toate cu intrare liberă: „Maria – Regina tuturor românilor” (12 septembrie), premiera absolută „Când ești fericit, lovește primul” de Tatiana Țîbuleac (15 septembrie), „Galina Răduleanu – Călătoria în adâncuri” (16 septembrie), „Alexandru Baltaga – Sfântul Mucenic al Basarabiei” (18 septembrie) și „Fericitul Cardinal Iuliu Hossu” (19 septembrie). Continuitatea acestei prezențe al unsprezecelea an consecutiv e, în sine, un fapt de istorie culturală.