Autor: Alina Maer

Seară. În holul de la intrare așteptarea  te frământă în acordurile unei muzici stranii, incerte, care se aude dinspre scenă. Ești îndrumat în sala de spectacol pe un hol îngust, destul de întunecat, în timp ce muzica te cuprinde pe de-a-ntregul. Te așezi și privești spre scenă, un spațiu mic, o cameră austeră în care… Continuă lectura COLECȚIONARUL sau goana după fluturi și sens

Te sfâșie sentimente contradictorii. Pătrunzi în al noulea cer realizând că ești martorul unui fenomen, uriașul Victor Rebengiuc  în ultimul rol dintr-o carieră astrală. Ești în iadul pucios și sufocant al temerilor pentru viața viitoare și al remușcărilor față de cei din viața ta pe care la un moment dat i-ai expediat  nemilos de lângă… Continuă lectura TATĂL sau pariul câștigat cu eternitatea

„Să vină la spectacol, că avem Ştrumfi, sânge, o puşcă şi o bombă gata de acţiune…, multe naţionalităţi şi o echipă mare şi faină.” Așa invita într-un interviu actorul Ciprian Nicula publicul să vadă spectacolul „No man’s land” după piesa lui Danis Tanović, montat de Alexander Morfov la Teatrul Naţional Bucureşti. Mă bag în vorbă… Continuă lectura NO MAN’S LAND sau războiul nimănui și al tuturor

Nu este un spectacol pentru oricine! De la textul aparent în dodii al lui David Mamet, la regia modernă și imprevizibilă a lui Alex Bogdan, de la mesajul eclectic, intruziv, la monologuri  prelungi și șoptite, de la virulența cruzimii prezentului  simțită  printre rânduri  aparent banale, la manifeste exprimate fără ocolișuri, „VARIAȚIUNI PE TEMA RAȚEI” ultima… Continuă lectura VARIAȚIUNI PE TEMA RAȚEI și a vieții noastre lipsite de zbor

Durerea pute a salam rânced și se îmbibă precum alcoolul în sângele nesătul. Durerea se scuipă în coji de semințe cu miez de venin și electocutează precum un cablu de înaltă tensiune. Durerea se amăgește că fulgerul nu poate cădea de două ori în același  loc și că există ochelari  sub care se poate ascunde.… Continuă lectura DURERI FANTOMĂ sau doliul umanității din noi

Operăm cu certitudini izvorâte din percepții personale, din reprezentări strâmbe  și clișee asumate. Ne desenăm biografii  pe modelul mulțimilor disjuncte în care biografia celuilalt nu are  cu noi zone de intersecții. Nu ne interesează ce simte, ce crede celălalt pentru că nu avem timp și chef de reparat fisuri în fericirea noastră artificială. Adevărurile sunt… Continuă lectura CANCUN sau păduri ce-ar fi putut să fie

Casa-vagon are uși crăpate prin care vorbele șuieră ca o lamă vibrândâ. Are geamuri subțiri ce lasâ să treacă dintr-un trup în alt trup vuietul tăcerilor pline de cuvinte și tăcerea urletelor înghițite spasmodic. Are holuri  lungi pe care rătăcești împiedicându-te de ceilalți, vii sau morți, reali sau abur. Are scări întortocheate precum meandrele minții… Continuă lectura FATA DIN CASA (TA, A MEA)-VAGON

Se sting luminile. Sub ochii noștri opaci, în mâinile noastre deșirate se sting luminile rațiunii, omenescului, duhovniciei.  O ceață grea împânzește lumea și noi orbecăim de-a valma, cu un simț al revoltei îngenuncheat și  amorțit. Dumnezeu a renunțat să ne facă un semn din ochi de sub cer pentru că știe că de ceva vreme… Continuă lectura PARACLISERUL sau întunericul nostru cel de toate zilele

EL, „lichea fără seamăn şi fără pereche” precum Gore Pirgu, inventiv și neobosit precum Cicikov, amestec de Don Quijotte și  Victor Lustig, el, Ostap Bender ! EA, târfă rece și neîndurătoare, parșivă și crudă, sfidătoare și atotputernică, DICTATURA! Ei doi sunt personajele principale în fața cărora „vițelul de aur”se fălește în mocirloasa sa strălucire. Despre… Continuă lectura VIȚELUL DE AUR și vacile sterpe ale dictaturii